home»BARBATI tabu» Soul. Clubul tuturor

Soul. Clubul tuturor

02 Decembrie 2008 de Ioana Ulmeanu

Rating:

Voturi: 7

FOTO: Roald Aron

În clubul Soul din Constanţa miroase a beţigaşe parfumate şi este întuneric. Cobori câteva trepte înguste, cu grijă mare să nu te prăbuşeşti şi ajungi în interiorul mic. Înăuntru, un bărbat încă tânăr, cu faţa şi capul rase cu grijă, îmbrăcat sport, într-un tricou polo în dungi, jeanşi şi tenişi albi. Este Victor, proprietarul localului şi capul comunităţii gay din oraş. Are, de fapt, 52 de ani şi o mulţime de lucruri de povestit. Unul dintre ele este chiar istoria clubului, un loc care nu este ca toate celelalte. Un club gay, înainte de a fi un loc de distracţie, este unul care semnalează apartenenţa şi toate celelalte lucruri care decurg din asta.

L-am cunoscut pe Victor în urmă cu câteva luni, când am participat la una dintre întâlnirile care se ţineau în clubul lui. Mi s-a părut minunat, cald şi firesc. A început să îmi povestească chiar atunci despre cum i-a fost când a deschis clubul, dar nu a avut timp să termine. M-am întors acum ca să îmi spună până la capăt. Am ajuns pe străduţele din centrul vechi al oraşului şi am refăcut din memorie drumul până la local.

Victor mă aştepta în prag, pe străduţa plină de terase, mirosind a shaorma şi pizza. Ne-am aşezat şi a reluat, la fel de cald cum mi-l aminteam, istorisirea. Mi-a spus că stătea mai mult la Piteşti, cu afaceri, când şi-a dat seama că ar vrea să se întoarcă în Constanţa şi să facă ceva acolo. Nu ştia exact ce. Apoi s-a gândit mai bine şi şi-a dat seama că îşi doreşte să facă un bar gay.

Povestea a început cu căutarea unei locaţii. „Am luat un ziar şi am început să caut.”

A ajuns în cele din urmă la subsolul unei case de pe malul mării, proprietatea unei familii de machedoni, amenajat deja. „Când l-am văzut îmi tremurau picioarele. Era exact ceea ce îmi doream.” Asta nu înseamnă că locul pe care l-a descoperit era foarte special sau foarte fistichiu amenajat. Din februarie 2004 s-au schimbat puţine lucruri în decorul clubului Soul. Pereţii sunt acoperiţi de pietre lăcuite.

Mesele şi scaunele de lemn au mai căpătat câte o crestătură pe ici pe colo, câteva felinare de fier forjat luminează foarte puţin în imediata lor apropiere. Lângă bar, o icoană argintie cu Fecioara Maria şi Iisus. Îl întreb pe Victor dacă este credincios şi îmi spune că este, dar nu practicant. Doar în sufletul lui. Icoana, însă, era acolo încă dinainte de a stabili el destinaţia locului, un vestigiu de la proprietari. Îşi aminteşte că a trebuit să le explice acestora ce avea de gând să facă în spaţiul lor.

„Le-am spus că vreau să deschid un bar cu program de travesti, pentru băieţi şi fete care se iubesc între ei.” Proprietarii nu au avut nimic împotrivă. Era vorba de o afacere cinstită, care nu le punea mari probleme. Asta nu însemna că nu existau probleme pentru comunitatea gay din oraş. De exemplu la Colonade, unul dintre localurile oraşului, se ştia deja că ospătarii refuză să îi servească pe unii dintre clienţi. Poliţia făcea frecvent razii prin părculeţele oraşului şi mulţi bărbaţi gay ajungeau la secţie pentru comportament indecent.

Soul s-a deschis pe 13 martie 2004. Până la ora 4 după-amiaza, în club avusese loc un parastas. Victor nu a făcut niciodată vreun fel de reclamă, iar atunci îşi anunţase doar cunoscuţii. Nu ştia dacă va veni lume, cum avea să fie. Încet, încet clubul s-a umplut cu peste 100 de persoane. Îţi vine greu să crezi că atâţia oameni ar putea să intre acolo. Victor ştie mai bine, i-a numărat după bonurile de consumaţie pe care le dădea la uşă.

Muzica a rămas şi acum ca atunci. Cel mai mult se ascultă house, câteodată orientală. Deşi primul lui gând a fost să creeze un cafe-bar în care oamenii să se adune şi să stea de vorbă nestingheriţi, până la urmă şi-a dat seama că este nevoie de un club. În vara lui 2004 adunase deja o trupă de băieţi care făceau travesti: Katanga, Ionela Regina Mării, Yasmin, Sorina, Gabi Neagra.

Le-a adus costume de travesti din Thailanda şi i-a învăţat că trebuie să facă mai mult decât să se îmbrace în haine pentru femei. I-a încurajat şi le-a explicat ce înseamnă hainele de show – de la pene la paiete şi lame, instructajul a fost complet. A insistat, însă, că nu trebuie să se dezbrace în bar şi să facă scene.

După o vreme, barul era frecventat şi de heterosexuali care căutau atmosfera dezinhibată. Au venit mai întâi sfioşi. „Mă întrebau dacă păţesc ceva dacă se duc la baie, fetele întrebau tot timpul dacă toţi băieţii sunt gay… şi regretau că sunt, pentru că erau frumoşi, bine îmbrăcaţi, parfumaţi.

O dată au venit vreo zece studenţi la Poliţie, băieţi şi fete. Erau cazaţi la Hotelul Tineretului. Au venit şi s-au distrat frumos la noi.” De-a lungul anilor au avut loc şi evenimente mai puţin plăcute, dar Victor a angajat o firmă de intervenţie şi un bodyguard care stă tot timpul la intrare pe durata funcţionării clubului.

Poliţia i-a mulţumit pentru că a reuşit să adune majoritatea oamenilor acolo „şi au scăzut problemele noastre cu comunitatea homosexuală”. Pentru micile conflicte care apar uneori, ca în orice club, Victor le învinuieşte mai mult pe fete. Spune că ele sunt, de obicei, mai agresive şi cu doar câteva zile în urmă a avut iar probleme cu două dintre ele, pe care a trebuit să le trimită afară să se bată.

Victor a avut curaj atunci când a deschis primul club gay din Constanţa.

După ce primul pas a fost făcut însă, s-a trezit că este din ce în ce mai responsabil pentru întreaga comunitate. În 2005, în bar au apărut prezervativele, lubrifianţii şi discuţiile despre sex protejat. Victor era coordonatorul pe Constanţa al campaniei Kamansutra şi a devenit mult mai implicat în vieţile intime ale clienţilor săi obişnuiţi. Nu a fost cea mai plăcută sarcină, dar şi-a asumat-o. „Când un băiat însurat pe care l-am trimis la testare a fost depistat cu hepatita C şi cu sifilis, nu am mai fost bun de nimic toată ziua.

Am încercat tot ce se putea ca să îi conving să folosească prezervative şi să se testeze. Dacă erau şi heterosexuali care voiau să se testeze, vorbeam cu fetele de la cabinet şi găseam rezolvări – îi treceam pe fişe drept bisexuali, ca să fie acceptaţi să se testeze gratuit în campania pentru noi; câteodată mă duceam pe plajă şi îi ameninţam. Mai ales pe prostituaţi.

Într-o zi am dus 14 oameni la cabinet.” Victor vorbeşte despre multe lucruri care ar putea să pună comunitatea într-o lumină nefericită – abuzuri, prostituţie, şantaje. Nu se fereşte de asta şi arată un fel de toleranţă cum nu am mai văzut până acum. Când îl întreb ce îl motivează pentru toate lucrurile pe care le face, îmi răspunde simplu „E lumea în care trăiesc.”

...

Continuare in revista TABU