home»VIATA TA»SPECIAL» Ultima graficiana

Ultima graficiana

09 Feb 2009 de Gabriela Piţurlea

Rating:

Voturi: 4

FOTO: Andrei Pungovschi

Abandonate de spectatori, depăşite de multiplexuri şi filme luate de pe net, cinematografele de stat au fost uitate. La fel au fost uitaţi şi cei care mai lucrează pentru ele. Printre ei, Maria Costache.

Maria Costache are 39 de ani şi e grafician la Româniafilm. Schiţează, decupează şi pictează literele care devin titluri de film. Face şi anunţuri utilitare şi decoraţiuni: programul cinematografelor, preţul biletelor, urări de Crăciun, săgeţi cu „Intrare” şi „Ieşire”, tălpi-indicatoare din autocolant. Cele mai importante lucrări sunt afişele puse pe frontispiciile a trei cinematografe bucureştene.

Văzute de pe trotuarul de vizavi, ele trebuie să convingă omul să cumpere bilet. Maria le execută la Scala, în holul lung de la balcon. În fiecare săptămână scrie cu tempera titlul filmului nou şi numele actorilor (dacă sunt sonore), adăugând şi elemente decorative. Adaptează fontul şi culorile la tipul peliculei: dacă e comedie, foloseşte culori vii; dacă e de groază, scrie cu negru sau face pete roşii. Niciodată nu foloseşte mai mult de patru culori.

Titlurile de la Gloria le lucrează pe o muşama de 1,30m lungime şi 1,10m lăţime, iar pentru Corso le face pe hârtie albă de ambalat, lipită cu scotch, ca să aibă 2,60 pe 1,50m.

La Scala sunt două seturi de patru panouri din lemn (unul pe frontispiciu, celălalt în lucru). Fiecare panou e acoperit cu hârtie ocru, are 2,55 pe 0,9m şi cântăreşte cam 20 de kilograme. Într-o luni, la sfârşit de noiembrie, din sala aproape goală a cinematografului Scala răsună filmul „Poporul Fast Food“, început la 12. Maria e la etaj, lângă scară, unde curăţă un panou întins pe două capre metalice.

În mâna stângă are un Pall Mall Blue proaspăt aprins şi cu dreapta ciupeşte şi trage cu putere de hârtia aspră de pe panou. Hârtia se dezlipeşte cu un pârâit sec, lăsând la vedere alte straturi suprapuse de afişe, pe care nu se mai văd decât sferturi de litere. Maria va rupe numai „Paranoid Park“ (nu le îndepărtează pe restul pentru că mai întăresc panourile cam şubrede). Când nu se mai descurcă cu vârfurile degetelor, râcâie dedesubtul foii cu un cuţit de masă îmbătrânit şi bont.

Artificii prăfoase îi sar pe cămaşa neagră cu care s-a încins la brâu şi cad în lungul fustei. Puloverul larg, cu V adânc, purtat cu maletă neagră, o face să pară mai mare decât e. Trei şnururi maro pe care sunt înşirate mărgele de lemn îi străbat şuviţele castanii, perfect întinse în coadă. Fruntea îngustă îi e senină şi fiecare bucată sfâşiată o bucură: „E ca o descărcare”, spune ea. După ce termină de decojit, aşterne pe panou două coli de împachetat, le dă cu aracet, le întoarce şi plimbă pe ele un pulover verde-negru, ca să se fixeze bine.

Îşi întinde braţele lungi şi ridică rapid panoul deasupra capului, deşirând parcă cei 1,73m ai ei. Se întoarce cu spatele la scări, face trei paşi cu el şi îl aşază pe podea. Vine înapoi chicotind. Mai demult s-a filmat un reportaj despre munca ei, iar cameramanul a icnit când a văzut-o săltând un panou. Nenea Radu, proiecţionist la Scala de 21 de ani, trece prin hol, în drum spre cabină. – Nenea Radu, ce faci? – Tremurăm de căldură.

Nenea Radu (Maria le spune tuturor colegilor în vârstă „nenea”) e unul dintre puţinii oameni cu care Maria interacţionează într-o zi. Majoritatea au lucrat aici aproape toată viaţa. Dan-şoferul, omul care duce lucruri de la un cinematograf la altul, e la Româniafilm de 18 ani. Îngrijitoarea, de 25 de ani. Casierul, Nenea Ionică, s-a angajat prin ’71.

Surprinşi în rutina lor zilnică şi-n speranţele când naive, când ironice de mai bine, par toţi hotărâţi, ca orchestra vaporului care se scufundă, să cânte până ...

Pagina : 1 2 3 4 5 6 din 6 pagini

Cuvinte cheie: maria costache, graficiana, romaniafilm, scala