Să fie maimuţica bine
Aşa au început căutările: spitalul Fundeni, spitalul Grigore Alexandrescu, spitalul Budimex. Diagnosticul se modifica la fiecare consultaţie. Ultimul verdict, mai mult o bănuială, a fost sindromul Alagille. Este o boală rară, iar Sebi era atunci al doilea caz documentat din România. Alagille e o disfuncţie genetică caracterizată de lipsa căilor biliare intrahepatice şi care poate afecta inima, plămânii, rinichii, sistemul nervos central. Cei afectaţi au o culoare gălbuie a pielii şi a albului ochilor, mâncărimi permanente şi depozite de colesterol în piele.
Momentan, boala nu este vindecabilă, dar în cazurile grave transplantul de ficat poate ameliora situaţia. Primele fotografii cu bolnavi de Alagille pe care le-au văzut Horaţiu şi Irina într-un tratat de medicină înfăţişau nişte copii care arătau „ca nişte somalezi. Foarte slabi şi galbeni.” Când Sebi avea opt luni, părinţii l-au dus la spitalul universitar din München. În Germania trăiesc 32 de pacienţi cu Alagille. Li s-a spus că boala are o evoluţie previzibilă şi că un transplant de ficat s-ar putea dovedi necesar.
„Trebuia să fim pregătiţi pentru transplant fără să ştim când va fi nevoie de el. Dar vedeam în sfârşit o rezolvare, nu mai eram fără speranţă.” A urmat un an mai liniştit, în care s-a născut şi cel de-al doilea fiu al lor, Toni. Sebi era monitorizat şi orice îmbunătăţire, cât de mică, era un prilej de bucurie. La mijlocul lui 2006 lucrurile s-au înrăutăţit. Sebi era tot mai galben, nu mai lua în greutate, nu evolua deloc.
„Îl mânca foarte tare pielea, din cauza bilei care se vărsa în ţesuturi”, spune Horaţiu. „Se scărpina cumplit, avea cicatrici şi îşi provoca răni, oricât de scurt i-am fi tăiat unghiuţele.” Au fost sfătuiţi să se gândească serios la transplant. Horaţiu a trecut prin toate etapele investigaţiilor de donator. Aflase că are aceeaşi grupă de sânge, rară, ca şi Sebi – A2 negativ – şi că exista o posibilitate să fie compatibili.
Horaţiu a mai făcut o biopsie hepatică în România şi nişte teste neinvazive în Belgia, care i-au indicat că transplantul avea şanse mari de reuşită. „Nu ştiu dacă m-am gândit că trebuie să o fac, dar m-am bucurat enorm când mi s-a confirmat că sunt fezabil.” Urma să îi cedeze fiului său aproximativ 100 de grame din lobul stâng al ficatului. Cel mai mare risc era ca organismul lui Sebi să refuze transplantul. De aceea, medicii aveau să-i blocheze sistemul imunitar în timpul operaţiei şi să-i diminueze activitatea pe parcursul întregii vieţi.
Au decis să facă operaţia la Bruxelles, la Cliniques Universitaires Saint-Luc. Costa 85 de mii de euro, din care Ministerul Sănătăţii nu acoperea nimic. Horaţiu, care preferă să se descurce singur în orice situaţie, s-a simţit umilit când a trebuit să ceară bani. Ambii lucrează în presă şi primul pas a fost să trimită anunţuri colegilor. Aceştia nu numai că au trimis mesajul mai departe, dar au adăugat încurajări şi confirmări „Sunt pentru Horaţiu şi Irina, îi cunoaştem, trebuie să îi ajutăm”. Cei doi au făcut un blog pe care scriau ce se întâmpla.
...
Pentru a comenta acest articol te rugam sa te loghezi ca membru tabu.ro sau, in cazul in care nu ti-ai creat deja un cont, te poti inregistra AICI.
NEWSLETTER
STIRI
Helena Christensen este iniţiatoarea unui record inedit pe care îl va breveta poporul danez. Este vorba despre cel mai lung catwalk...
mai multDaniel Radcliffe, Harry Potter pentru cunoscători, s-a distrat aşa cum a putut el mai bine de ziua lui, în clubul Chairs...
mai multJessica Biel se teme de sărăcie şi trăieşte în continuu sub teroarea gândului că banii i se vor termina. Asta din...
mai multLeonardo DiCaprio nu mai vrea să joace în filmul despre vikingi regizat de Mel Gibson. Anunţul a venit de la un...
mai multTrecutul zbuciumat al Angelinei Jolie iese încă o dată la iveală. Ultimul număr al Star Magazine publică o serie de fotografii...
mai mult

















