home»BARBATI tabu» Despre Parteneriatele Gay. Episodul I

Despre Parteneriatele Gay. Episodul I

19 Feb 2009 de Daniel Mitre

Rating:

Voturi: 73

FOTO: gi.zimbio.com

Astăzi cu Irina Nita, Coordonatoar Programe – Accept România

Doi oameni se căsătoresc atunci când doresc să-şi petreacă restul vieţii împreună. Asta înseamnă căsătorie şi exact tot asta ar însemna un parteneriat civil- un fel de declaraţie. Iată omul alături de care vreau să fiu, la bine şi la rău, de acum încolo. Să ştiţi că vom locui împreună, vom împărţi corvezile domestice, ne vom programa concediile în acelaşi timp, vom face sex împreună, vom îmbătrâni şi vom face datorii tot împreună.

Pentru un cuplu straight, condiţia necesară pentru căsătorie (vorbesc, sigur, de persoane majore, care au discernământ) e ca ambii să vrea asta. Atât. Până la urmă „însurăţeii” n-au decât să locuiască sau nu împreună, să facă sau nu sex împreună, „să se potrivească” sau nu... e treaba lor. Câtă vreme ei cer să fie consideraţi căsătoriţi şi nu încalcă vreo lege, aşa vor fi consideraţi. Pentru că pe stat nu-l priveşte partea privată a căsătoriei, ci doar cea legată de respectarea drepturilor şi îndatoririlor cetăţeneşti.

Din punctul de vedere al statului, căsătoria e un contract, o înţelegere civilă.

Ei, când vine vorba de un cuplu gay, unii români cer statului să-şi aroge alte roluri, şi anume să hotărască cine se poate căsători cu cine.

Ce se întâmplă acum cu cuplurile gay e cam aşa:
- D-le Popescu, de bună voie şi nesilit de nimeni, îl luaţi în căsătorie pe Ionescu?
- Da.
- D-le Ionescu, de bună voie şi nesilit de nimeni, îl luaţi în căsătorie pe Popescu?
- Da.
- Doamnelor şi domnilor din public, sunteţi de acord ca Popescu să se căsătorească cu Ionescu?
- Nu, zice dl Varză-Viezure-Mânz.
- Imi pare rău, d-le Ionescu, îmi pare rău d-le Popescu, nu vă puteţi căsători. D-nul Varză-Viezure-Mânz nu-i de acord.

Asta în condiţiile în care suntem într-un stat (laic :)) care susţine că asigură aceleaşi drepturi cetăţenilor săi, indiferent de orientarea lor sexuală. Ce mi se pare ciudat e că prea mulţi oameni cred că-i „normal” să conteze părerea publicului. E un paradox aici care ar trebui să fie evident, raţional vorbind, oricui. Il vedeţi?