home»BARBATI tabu» Michel Duponcelle: "Tinerii din ziua de azi nu vor mai trăi niciodată ce am trăit eu"

Michel Duponcelle: "Tinerii din ziua de azi nu vor mai trăi niciodată ce am trăit eu"

26 Feb 2009 de Octavian Logigan

Rating:

Voturi: 15

FOTO: JDC/Jean Daniel Cadinot

Michel Duponcelle este coordonatorul Tels Quels, centrul comunităţii lgbt francofone din Belgia. Fost politician şi fost redactor şef al revistei Tels Quels, acum se dedică activităţilor centrului de educaţie a toleranţei şi animă grupurile de dialog cu tinerii belgieni.

Că schimbările sociale nu se întâmplă de azi pe mâine este un lucru cunoscut. Mai puţin cunoscut este faptul că istoria recentă ne ascunde rolul jucat de mii de oameni care au provocat şi chestionat schimbarea şi au găsit calea să se bucure de ea. Nu vorbesc numai de oameni curajoşi, dar şi de oameni perseverenţi, care stabilesc dialog, pun întrebări şi deschid minţi.

Michel Duponcelle este unul dintre ei. Acum zece ani, când îi citeam articolele, aveam impresia că este neobosit, că nu îi lipsesc cuvintele niciodată şi că ar putea să scrie un tratat despre optimism. Cunoscându-l, impresia a devenit certitudine. Am profitat de ocazia întâlnirii cu Michel pentru a discuta despre educaţia toleranţei şi despre temele pe care le-au făcut acasă belgienii pentru a deveni una din cele mai tolerante popoare ale Europei.

Tabu: Poate fi toleranţa învăţată?
MD: Există sentimente profunde pe care este dificil să le modifici.

În orice caz, poţi să înveţi respectul, şi prin respect o formă de toleranţă. Nu poţi lua de la zero educaţia cuiva, dar poţi schimba lucrurile ajutându-l să-şi pună întrebări. Se întâmplă foarte rar să fim interpelaţi de cineva care îşi chestionează limitele propriei toleranţe. În cadrul grupurilor de dialog pe care le organizăm în şcoli, în schimb, o reacţie pozitivă din partea cuiva care face parte din grup poate însemna modificarea poziţiei negative a unui alt membru, doar pe motivul apartenenţei la acelaşi grup. Uneori contează şi cine te învaţă toleranţa!

Tabu: Există oameni incurabili?
MD: Desigur! Există oameni care sunt ancoraţi în certitudinile lor şi cu care nu avem ocazia să vorbim. De fapt, ceea ce aduce schimbarea este îndoiala. În cadrul întâlnirilor în care avem ocazia să explicăm stilul nostru de viaţă reuşim să introducem îndoiala în logica de fier a unora. Dar există şi oameni care nu au îndoieli.

Tabu: Este loc pentru homosexualitate în şcoală?
MD: Nu în mod sistematic. Homosexualitatea este o coordonată a vieţii afective, şi viaţa afectivă face parte din programele de educaţie din Belgia, fără a fi obligatorie. În plus, asta se reduce în cazul multor profesori doar la prevenirea bolilor cu transmitere sexuală şi la contracepţie, fără a merge mai departe. Nu se vorbeşte despre homosexualitatea biografică a autorilor în şcoală. În primul rând, avem deja foarte mulţi profesori care nu abordează deloc viaţa privată a autorilor, deci nu se vorbeşte de homosexualitatea lor, la fel cum nu se vorbeşte de heterosexualitatea lor. Dar asta nu înseamnă că este un tabu. În al doilea rând, există întotdeauna varianta în care elevii fac asta. Centrul nostru de documentare este vizitat mai ales de elevi care fac referate despre homosexualitate. Uneori asta înseamnă un referat despre viaţa unui autor, dar poate să fie şi un referat de ştiinţe sociale, publicitate, etc. Avem în fiecare săptămână vizitatori din ce în ce mai tineri care se documentează pentru referatele lor.

Tabu: În ce constă munca voastră de dialog din şcoli?
MD: Organizăm dialog în şcoli şi în oraşe care au mai puţin de 1000 de locuitori. Nu ne limităm la Bruxelles, şi cred că aş face acelaşi lucru în orice şcoală din lume. Dialogul se petrece în doi paşi. Mai întâi vorbim de istoria homosexualităţii, dar şi de istoria toleranţei şi descoperirea propriei homosexualităţi; apoi există o a doua fază, în care cel mai frecvent întrebările studenţilor se referă la experienţa noastră de viaţă. Cred că experienţa ...

Pagina : 1 2 din 2 pagini