Chalet Les Parts

04 Martie 2009 de Alexandra Zabunov
Rating: 
Voturi: 9
 Pentru cei trei tineri britanici care au cumpărat proprietatea acum doi ani, Les Parts a fost dragoste la prima vedere. Chalet Les Parts a fost până acum zece ani o cabană folosită ca adăpost pentru animale, ce erau duse de pe păşunile din vale pe versanţii munţilor, pe perioada verii. Păstorul locuia în chalet şi făcea unt şi brânză pentru iarnă. În anotimpul rece, adăpostul rămânea nelocuit, de obicei până primăvara.
Situat pe un versant, deasupra staţiunii Vallorcine, în valea Chamonix, Les Parts este un refugiu ideal pentru cei care caută linişte şi peisaje idilice. Întrucât singura cale de a ajunge la el este o potecă ce şerpuieşte pe munte cam 300m (5-7 minute de mers vara şi probabil 10, iarna, prin zăpadă) nu există nicio şansă de a fi importunat de vizitatori nedoriţi sau de zgomot. De pe terasă poţi admira o bună bucată din valea Chamonix şi vârfurile impozante ale Alpilor francezi, iar priveliştea este absolut tulburatoare, atât iarna, cât şi vara.

Şi pentru că este atât de izolat, tot ce se vede a fost adus cu elicopterul – de la mobilă şi electrocasnice la „hot tub“ (un cazan din lemn, cu apă fierbinte încălzită cu lemne, folosit mai ales iarna) de pe terasă. Confortul din interior, însă, nu-ţi dă de bănuit ce eforturi s-au făcut pentru a-l obţine.

 Cu toate că majoritatea chalet-urilor din zonă sunt acum case de vacanţă luxoase, proprietarii au dorit să facă din Les Parts o locuinţă pentru o experienţă montană autentică.

Frumuseţea acestui loc rezidă din faptul că a fost păstrat în aceeaşi formă, dar şi cu finisajele iniţiale, cu toate că a fost renovat. Pardoselile din blocuri de piatră de la parter au fost şlefuite de trecerea vremii, iar pereţii sunt în întregime acoperiţi cu ...


Continuare in revista TABU


Pentru a comenta acest articol te rugam sa te loghezi ca membru tabu.ro sau, in cazul in care nu ti-ai creat deja un cont, te poti inregistra AICI.

PREFERINTE

NEWSLETTER



STIRI

Paris Hilton, prinsă cu poşeta pe Twitter

Ţineţi minte cum a încercat Paris Hilton să se disculpe zilele trecute după ce a fost prinsă cu cocaină asupra...

mai mult
Michael Douglas: Voi învinge cancerul!

Michael Douglas i-a acordat lui David Letterman primul interviu de când a devenit public faptul că are cancer. Actorul a spus...

mai mult
Matthew McConaughey, retuşat pentru Dolce&Gabbana

Matthew McConaughey este imaginea noului parfum de la Dolce&Gabbana, The One Gentleman. Toate bune şi frumoase până în momentul în care...

mai mult
Kim Cattral, prea mare pentru hainele prea mici din SATC

V-aţi fi închipuit vreodată că bomba sexy din SATC nu s-a putut bucura de-a lungul anilor de opulenta garderobă folosită în...

mai mult
Americanii au adoptat o lege dură împotriva paparazzilor

Starurile de la Holywood pot conduce de acum ceva mai liniştite. Senatul a aprobat o lege care prevede sancţuini drastice împotriva...

mai mult
Alte stiri

 
 
Romanul Tabu | Femeile Tabu | 5 lucruri cu