home»BARBATI tabu» Eduardo Nabal: "Mergem în continuare la cinema cu frica de a fi insultaţi"

Eduardo Nabal: "Mergem în continuare la cinema cu frica de a fi insultaţi"

11 Martie 2009 de Octavian Logigan

Rating:

Voturi: 7

Another Gay Movie

"Sunt un tip de 36 de ani din Burgos, studiez, discut, susţin cursuri, public cărţi...Astea sunt modalităţile mele de a mă opune bibliotecilor" Eduardo Nabal

Eduardo Nabal ştie să surprindă cu felul său de a vedea lucrurile: foarte clar, inovator, politic şi în acelaşi timp relaxat. În 'Homosexualul, vrăjitoarea şi dulapul' (2007), carte despre viaţa persoanelor gay pe marele ecran, criticul de film spaniol ne vorbeşte despre limitări de gen şi sexualitate, dar şi despre cinema ca un produs social în care azi mai contează doar când şi cine face un film. Cartea sa este dedicată tuturor acelora care intră şi ies din sala de cinema simţindu-se 'nişte ciudaţi'.

Tabu: În cartea ta faci clar faptul că persoanele gay sunt mai exigente când se uită la un film. De ce crezi asta?
EN: Mi-e greu să vorbesc despre gay în general şi cu atât mai greu despre lesbiene. Dar cinematografia ocupă un rol important în experienţa socioculturală a grupurilor mai mult sau mai puţin discriminate şi cerem mult pentru că ni se oferă puţin.

Lucrurile se schimbă totuşi, deja avem de ce să mergem mai relaxaţi la cinema, şi exigenţa noastră va însemna în curând să plecăm amărâţi de la cinema doar atunci când un film nu se ridică la aşteptările noastre.

Tabu: Personajul principal al eseului tău este monstrul macho, un judecător global, cel care taie şi spânzură în orice film. Îl vezi supravieţuind ca personaj de cinema şi în secolul XXI?
EN: În cinema există un macho atât în faţa cât şi în spatele ecranului. Ne afectează pe toţi: femei hetero şi lesbiene, bărbaţi gay şi chiar şi bărbaţii hetero au datorită lui dilema propriei masculinităţi. Şi acest macho va mai exista atâta vreme cât mai avem cinema bun şi prost, şi când zic cinema prost mă refer la menţinerea unui status quo de putere şi unei viziuni masculiniste asupra lumii.

Tabu: Există momente în care totuşi cinematografia nu ne face să fim 'nişte ciudaţi'.
EN: Tradiţia masculinistă din cinema a reprezentat foarte urât femeia şi a tergiversat orice reprezentare a persoanelor gay. Chiar şi azi există grupuri slab reprezentate, de exemplu, transsexualii. E cert că mergem în continuare la cinema cu frica de a fi insultaţi în orice clipă, dar există şi momente de epifanie, în care femeile sunt autentice, iar personajele gay au discursuri la persoana întâi şi destabilizează noţiunea de normalitate aşa cum este ea general acceptată.

Tabu: Sunt filmele făcute de persoane gay mai puţin exigente cu imaginea masculinităţii?
EN: Nu neapărat. Mai realiste, poate, dar în acelaşi timp sunt timide ca număr şi încă emană frică de reacţia publicului şi criticii hetero. În acelaşi timp, cinematografia queer îşi propune să arunce mănuşa limbajului politically correct şi să se joace mai puţin cu ce recunoaştem cu toţii ca fiind o tensiune permanentă între imagini pozitive şi negative despre ce înseamnă să fii bărbat.

Tabu: Ai văzut peste 500 de filme pentru a scrie cartea aceasta. Fură critica de cinema ceva din plăcerea cinefilului?
EN: Există filme care ne-au plăcut mult la un moment dat şi pe care, revăzându-le, suntem dezamăgiţi. Mai există şi filme care dovedesc contrariul. Dacă am învăţat ceva, este să mă uit la filme pe care le consideram homofobe sau misogine şi să le văd ca pe nişte produse. Nu trebuie decât să nu avem complexe, să citim cheia ascunsă a filmului şi să tragem concluzia că oricât de atemporale se vor, au fost create într-o conjunctură socială şi istorică. Şi numai aşa ne putem bucura de ele ca adevăraţi ...

Pagina : 1 2 din 2 pagini

Cuvinte cheie: edurado nabal, critic de film, scriitor, homosexualul, vrajitoarea si dulapul