Tabu de aprilie: Sunt Andrei şi sunt activist!

24 Martie 2009 de Gabriela Piţurlea
Rating: 
Voturi: 17
Andrei, la una dintre acţiunile de protest din cadrul taberei organizate de Greenpeace în Konin, Polonia.
Echipa Captain Planet era simpatică, dar mediul are nevoie de apărători în carne şi oase. Ca Andrei Mocanu.
La sfârşitul lui noiembrie 2008, 23 de activişti ai organizaţiei ecologiste Greenpeace au luat-o încetişor pe dâmburile unei cariere de cărbune din Konin, Polonia, cărând fiecare în spate saci plini cu 30 de kilograme de var. Voiau să scrie „STOP” pe un utilaj imens, dar minerii le-au ieşit înainte şi i-au îmbrâncit. (Greenpeace organizase tabăra de la marginea minei pentru a protesta împotriva extinderii acesteia şi a consumului excesiv de cărbune din Polonia – mai ales lignit, combustibilul cel mai poluant).

Printre ei era şi Andrei Mocanu – un tip atletic de 20 de ani, din Bucureşti, căruia cunoscuţii îi zic Mirel. Se dusese iniţial să ajute la organizare, dar i-a plăcut atât de mult încât a cerut voie să rămână până la sfârşit, chiar dacă asta însemna chiul de la facultate. Acum, la mijlocul celor cinci săptămâni în Konin, era prima dată în scurta lui istorie de activist când i se întâmpla să fie trântit la pământ.



Mulţi consideră activismul o formă de rebeliune sau vandalism, mergând până la a-l numi eco-terorism. Andrei spune că regulile care îl guvernează sunt prietenoase: activiştii trebuie să medieze, nu să riposteze, să dea explicaţii, nu pumni. Iar el vrea să fie în prima linie a acestei armate liniştite.

A aflat de Greenpeace de la Ionuţ Ruscea, un prieten pe atunci activist, ale cărui povestiri despre proteste îl fascinau. A intrat în organizaţie nerăbdător să se implice şi acomodarea a fost o lecţie distractivă de maturizare. Primul boicot, în Bucureşti, i-a adus şi satisfacţia unui rezultat – două bănci şi-au retras finanţarea pentru centrala nucleară de la Belene, Bulgaria, după ce voluntarii au împărţit fluturaşi şi au dat informaţii celor care treceau prin faţa sucursalelor despre efectul nociv al centralei. La 19 ani a fost arestat pentru prima oară, în Bruxelles, unde 200 de activişti au protestat împotriva pescuitului excesiv din apele europene. Au construit un zid în faţa clădirii Consiliului European şi au împiedicat accesul, stând la -6 grade până la prânz, când poliţia i-a arestat. Au fost ţinuţi în celule câteva ore – o procedură formală şi fără consecinţe cu care activiştii sunt obişnuiţi. Andrei era încântat de mica aventură. La sfârşit, l-a sunat mama: „Ai ieşit de la bulău?”

Părinţii îl înţeleg şi s-au conformat regulilor impuse de el în casă. Andrei nu lăsa calculatorul sau televizorul deschise şi nu arunca pe jos nici înainte de Greenpeace dar acum, pe lângă becuri ecologice, sacoşe de pânză, reciclare sau economie de apă, încearcă să fie atent şi la ce cumpără. Nu foloseşte nimic din ce e pe lista neagră a organizaţiei. De când a aflat că o companie contribuia la tăierea pădurilor tropicale din Indonezia pentru a obţine ulei de palmier, a interzis cumpărarea produselor în casă. Pe sora lui, care are opt ani, o învaţă ce poate: „Îi spun când văd că lasă luminile aprinse, sau pleacă afară şi lasă calculatorul pornit.” E hotărât să-i caute nişte tabere bune de voluntariat după ce va mai creşte un pic.

Le-a explicat şi prietenilor sau colegilor că mediul trebuie protejat şi că voluntariatul nu e o joacă. Unii au empatizat, alţii l-au luat peste picior: „Tot nu te-ai lăsat, mă, de prostii?”. Andrei ridică uşor din umeri şi spune că, după multe încercări, a renunţat şi şi-a canalizat energia spre altceva. „Mă afectează mai mult că oamenii nu vor, decât că nu ştiu. Dacă nu ştiu, OK, îi informezi şi după aia le vezi reacţia. Dacă nu vor, atunci ai o problemă.” Anul trecut, el şi câţiva voluntari au mers în IKEA şi ...


Pagina :  1   2   din  2 pagini


Pentru a comenta acest articol te rugam sa te loghezi ca membru tabu.ro sau, in cazul in care nu ti-ai creat deja un cont, te poti inregistra AICI.

PREFERINTE

NEWSLETTER



STIRI

Danemarca, record la cel mai lung catwalk din lume

Helena Christensen este iniţiatoarea unui record inedit pe care îl va breveta poporul danez. Este vorba despre cel mai lung catwalk...

mai mult
Daniel Radcliffe, beat criţă - FOTO

Daniel Radcliffe, Harry Potter pentru cunoscători, s-a distrat aşa cum a putut el mai bine de ziua lui, în clubul Chairs...

mai mult
Jessicăi Biel îi e teamă că va rămâne fără bani

Jessica Biel se teme de sărăcie şi trăieşte în continuu sub teroarea gândului că banii i se vor termina. Asta din...

mai mult
Leonardo DiCaprio nu mai vrea să joace în filmul lui Mel Gibson

Leonardo DiCaprio nu mai vrea să joace în filmul despre vikingi regizat de Mel Gibson. Anunţul a venit de la un...

mai mult
Angelina Jolie practica sadomasochismul în tinereţe - FOTO

Trecutul zbuciumat al Angelinei Jolie iese încă o dată la iveală. Ultimul număr al Star Magazine publică o serie de fotografii...

mai mult
Alte stiri

 
 
Romanul Tabu | Femeile Tabu | 5 lucruri cu