home»STORY»Feature» Tabu de aprilie: Îngerii din jurul ei

Tabu de aprilie: Îngerii din jurul ei

25 Martie 2009 de Lavinia Gliga

Rating:

Voturi: 58

FOTO: Roald Aron

ciuperci, că nu sunt ca alea culese din pădure. A venit să-i vadă într-o sâmbătă. Ninsese cu câteva zile înainte şi pământul era îngheţat.

Era o zi luminoasă de februarie. Maşina a oprit la capătul satului, la şosea. A trecut pe jos puntea de fier de peste râpa ruptă în dreapta şoselei şi a luat-o pe cărarea decupată pe după o dâlmă. Când a ajuns la căsuţa gălbuie, Corina s-a ridicat pe vârfurile tenişilor de scai negru şi s-a agăţat cu degetele de poartă: – Janăăăă! Mai bine o strigă pe nume, nu „mamă”. Când a venit în vizită toamna trecută şi s-a dus după ea pe deal, la vie, Jana a crezut că altă fată îşi strigă mama. Nu mai era obişnuită s-o strige o fată aşa. – Janăăăăăăă! Jana iese în prag.

E o fărâmă de femeie, cu câteva şuviţe negre iţite de sub fesul roz cu galben şi albastru, şi înfofolită în straturi peste straturi de bluze.

Nu e nici un câine în curte, Corina poate să intre liniştită. Focul arde în sobă, dar Jana ştie că nu e aşa de cald ca la centru, unde copiii stau în tricou. Aici nu au nici curent, deşi tatăl tot spune că o să tragă de la felinarul din faţa curţii. Mai degrabă sparge un geam ca să facă curent, râde Corina. Apă de băut aduc de la fântâna din vale, de spălat mai iau din râpă. Jana mai pune câteva lemne pe foc, să nu răcească şi mai tare Corina la spate. Auzi, cică am răcit la spate. Mă doare spatele, o corectează Corina.

Mama i-a spus să nu umble cu spatele gol, că răceşte. Sigur, că o vedea ea prin telefon că are spatele gol. E adevărat că într-o dimineaţă s-a trezit cu spatele blocat. S-a dus cu Cristina la spital şi apoi toată săptămâna a dormitat la centru, ameţită de medicamente. Lecţiile le-a luat de la prietena ei cea mai bună, colegă de cameră şi de clasă. Cu durere de spate cu tot, a ieşit la bulgărit în faţa centrului şi-a râs pân-a luat-o durerea de cap.

Acum stă ca o domnişoară pe patul de lângă sobă, picior peste picior, vârful tenisului de scai negru în vânt. Piguleşte o bucată de plăcintă cu brânză, făcută de cealaltă bunică, din partea tatălui. Nu-i prea place de ea, cu atât mai puţin de când n-a vrut s-o primească în plasament. Nu-i prea place nici plăcinta, parcă prea miroase a oaie. Mama face tăiţeii pentru borş, pe bufetul din faţa geamului. Pe peretele din stânga sunt trei fotografii: Valentin, în ziua când i-a luat Brătianu, Corina şi Cristina, şi Corina, tot în prima zi la centru. – Eram urâtă, spune Corina uitându-se la poză. Nu ştiu de ce... nu-mi place, eram urâtă. – Păi ce, atunci nu tot tu erai?, o întreabă mama şi se opreşte din tocat fâşiile de aluat. – Nu. – Tot aceeaşi persoană erai. – Nu, alta e schimbarea. Atunci eram rea. Nu înţelegi. Alta e schimbarea. Jana revine la tăiţeii de pe bufet. Nu ştie nici ea cum e mai bine pentru Corina, să stea la centru sau să vină înapoi.

Când era acasă aveau şi ajutor social, o mai îngrădeau. Acum nu mai au nici un venit stabil, muncesc cu ziua prin sat când sunt muncile agricole. Pe-atunci Corina spunea că se plictiseşte acasă şi de-aia stă la verişoara ei. Jana i-a cerut ajutorul unui poliţist pensionat, dar el i-a spus că e copilul ei, e obligaţia ei s-o aducă acasă. Apoi Murgeanu i-a ...