Tabu de aprilie: Îngerii din jurul ei

25 Martie 2009 de Lavinia Gliga
Rating: 
Voturi: 56
Tabu de aprilie: Îngerii din jurul ei
FOTO: Roald Aron
medicul, asistentul social. Le-a dat broşuri despre abuzul sexual şi ce simte un copil abuzat, iar ei au dat informaţia mai departe.

Cu Poliţia de Proximitate au organizat la şcoală prezentări, la care au chemat părinţii. Cum în sat se prind televiziunile locale, au făcut şi o emisiune la care au fost invitaţi un poliţist, un psihiatru, un preot şi un profesor. Uitaţi ce probleme sunt în jurul vostru, le-au spus. Nu suferă doar copiii, şi voi aveţi de suferit. Când Corina a mers prima oară în vizită acasă a fost bine primită. în ianuarie 2008, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a cerut în instanţă decăderea din drepturi a părinţilor.

Autorităţile au spus că Valentin şi Corina nu se pot întoarce într-o familie în care nu se simt în siguranţă, unde vinul e mai la îndemână decât apa, unde tatăl e violent. În februarie, Tribunalul Vaslui a decis ca Valentin să meargă în plasament la bunica din partea mamei.

în martie s-a dat şi sentinţa pentru Corina. Greul trecuse, aşa că urma să se mute din centrul de urgenţă într-unul de plasament. Centrul de Servicii Comunitare Nr. 2 e într-o clădire rozalie, cu patru etaje şi cinci servicii: reabilitare pentru copii delicvenţi, centru de zi pentru copii din familii nevoiaşe, asistenţă pentru tinerii care părăsesc centrele de plasament şi sprijin pentru mame predispuse la abandon.

Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Copilului Delicvent e la etajul unu; aici s-a mutat Corina. Şef e Esmeralda Bîgu, jurist de meserie, o femeie de 37 ani, cu părul lung şi negru şi pielea albă ce-i dau un aer gotic. De patru ani lucrează cu copii din familii dezorganizate, lipsiţi de modele de viaţă, cu părinţi nedumeriţi de ce le fuge copilul deşi i-au luat calculator şi mp3 player, cu părinţi decăzuţi din drepturi care ştiu una şi bună: Vreau alocaţia, doamnă! Esmeralda nu e călduţă şi bunuţă şi nici nu e nevoie.

La centru trebuie să coordoneze anchete sociale, să se încadreze în bugete şi să facă economii ca să le ajungă banii pentru cadouri de zile de naştere, haine, ieşiri în oraş, excursii şi freze moderne pentru copii, la salonul coafezei ei. Corina locuieşte cu încă trei fete, într-unul din cele trei „apartamente” cu living şi dormitor. Spre deosebire de centrul lui Brătianu, unde copiii sunt mai vulnerabili şi deci mai răsfăţaţi, aici e militărie. Copiii sunt treziţi de supraveghetorul de noapte la 7 dimineaţa, se spală, mănâncă, merg la şcoală, sau, dacă au ore după-masă, fac lecţii, ajutaţi de educatori. Seara mănâncă de cină, apoi iar lecţii. Educatorii găsesc activităţi pentru timpii morţi: pictură, împletit, ornat de rame de fotografii. în fiecare seară, de luni până joi, toţi se înfiinţează la televizor, la „Regina”.

Adaptarea Corinei la noua casă nu a fost lină. A plâns când a aflat că trebuie să se mute, dar a venit ca o alinare transferul Cristinei Coman, psihologul clinician cu care făcea terapie pe Epureanu. Cristina are 28 de ani, e din Buzău, şi de când a terminat facultatea la Bucureşti, lucrează cu copii abuzaţi. Când s-a măritat, s-a mutat în Bârlad. Prima bătălie pe care a purtat-o cu Corina a fost numele noului centru. Cum adică ea delicventă? Dar nu are nici o treabă, i-a spus Cristina. E doar un nume, vezi tu vreun delicvent? Arată-mi-l şi mie. Dacă ar fi delicvenţi, ar fi la şcoala de corecţie, nu într-un loc cu toate uşile mereu deschise.

În primele săptămâni, Corina vorbea urât cu colegii, era superficială, corecta şi critica, dar nu ...


Pagina :  1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   din  11 pagini


Pentru a comenta acest articol te rugam sa te loghezi ca membru tabu.ro sau, in cazul in care nu ti-ai creat deja un cont, te poti inregistra AICI.
25 Martie 2009, 23:59
1.felicitari Lavinia
pentru un text frumos si bun

PREFERINTE

NEWSLETTER



STIRI

Lady GaGa are chef de o relaţie lesbiană

Nicio zi fără ştiri de la GaGa! De data aceasta cântăreaţa a s-a trezit că ar fi timpul să decalare că...

mai mult
Madonna vrea sfaturi de la Regina Elisabeta

Madonna a devenit atât de importantă în proprii ochi încât nu se mai poate înhăita cu persoane de rând, eşi nu...

mai mult
Justin o înşală pe Jessica? - FOTO

Justin Timberlake e puţin mai năzdrăvan decât ne-am fi imaginat. Relaţia lui cu Jessica Biel e destul de controversată în sensul...

mai mult
Christina Ricci s-a îmbătat 100% - FOTO

Deşi ne-a obişnuit cu un comportament extrem de decent, Christina Ricci a dovedit de curând că nu este tot timpul o...

mai mult
Jessica Simpson: Vreau să-mi fac iubit înainte să mor

Jessica Simpson e "plină" de speranţă. Interpreta a declarat că îşi doreşte să găsească bărbatul perfect înainte să moară. Raţionamentul vedetei...

mai mult
Alte stiri