Ameninţarea succesului
Azi, într-o dimineaţă rece de februarie, duba e parcată în faţa unei firme de telecomunicaţii din Bucureşti, iar domnu’ Marian e în balconul de la etajul doi, care geme de saci menajeri doldora de hârtie. Înşfacă de gât doi saci şi îi târâie până la scara de serviciu. Obrajii netezi i s-au înroşit, iar pe frunte i-au apărut broboane de transpiraţie. Unii saci au lejer 20 de kile. Noroc că domnu’ Marian, deşi are 57 de ani, duce. Cară tata, cum zice el. (În tinereţe a făcut haltere).
Domnu’ Marian face stânga-împrejur înapoi spre scară. Se opreşte la un moment dat să-şi studieze ochelarii. Al naibii dacă nu s-a dus o lentilă. E o gaură în locul ei. Ce să fac, zice, dacă strâng hârtia la piept şi uit de ei? Bine că erau ochelarii de muncă. Muncă – cuvântul nu îi e deloc străin. A tras vreo şapte ani în Iran, Bahrain şi apoi Dubai. Mare mahăr şeful lui, un iranian cu bănci, firme de construcţii, un garaj plin cu maşini, plus câteva soţii. În Dubai nu erau nici preţuri obscene la imobiliare, nici gropane în care să-ţi rupi maşina. Dar domnu’ Marian era departe de familie, de cei doi copii studenţi. Dacă n-ar fi găsit slujba asta, probabil ar fi plecat înapoi. Din toamnă e şofer şi strângător hârtie pentru Copac. Conduce duba cu copaci cam 100 km pe zi şi strânge cam o tonă de hârtie. Când duba se umple, merge la un centru de colectare, descarcă, ia bonul şi-l duce la mama proiectului. Bonurile se transformă lunar în bani şi din banii ăia se plantează copăcei. Bun proiect, crede domnu’ Marian. Şi merge – merge şi mai bine de când e el pe străzi cu duba, adunând vreo 20 de tone pe lună. (Recordul lui e 27.)
Al naibii Al Gore. Claudia Cătană, mama proiectului – zisă şi Code – nu se jenează să dea vina pe el. Da, al naibii Al Gore şi documentarul lui cu salvatul planetei. Dacă nu era el, poate ideea Copacului n-ar fi prins. Ce poate, n-ar fi prins sigur. Doar Code încercase ani buni să găsească finanţare pentru el.
Iar după ce a prins – nu! – după ce i s-a dus vorba ca un virus, trebuia să moară. Da, cel mai viral proiect eco românesc trebuia să moară. Cum să poată ea, o ONGistă nebună din Deva, fără carnet, fără maşină, să meargă din birou în birou, să ia hârtia, s-o ducă la centru şi cu banii strânşi să planteze? O fi bun succesul, ...
Pentru a comenta acest articol te rugam sa te loghezi ca membru tabu.ro sau, in cazul in care nu ti-ai creat deja un cont, te poti inregistra AICI.
NEWSLETTER
ALTE ARTICOLE
- Eveniment de weekend - „Gata oricand!” de ecologizarea Masivului Fagaras
- Cum se simte Bucurestiul intr-o zi: Patru – Bufetul de la Sosea
- Cum se simte Bucurestiul intr-o zi: Trei - parcul Kiseleff
- Efectele Dansez pentru tine
- Cum se simte Bucurestiul într-o zi: Doi
- Cum se simte Bucureştiul într-o zi: Unu
- Olimpiada de acasă
- Sunt ceea ce gândesc
STIRI
Ţineţi minte cum a încercat Paris Hilton să se disculpe zilele trecute după ce a fost prinsă cu cocaină asupra...
mai multMichael Douglas i-a acordat lui David Letterman primul interviu de când a devenit public faptul că are cancer. Actorul a spus...
mai multMatthew McConaughey este imaginea noului parfum de la Dolce&Gabbana, The One Gentleman. Toate bune şi frumoase până în momentul în care...
mai multV-aţi fi închipuit vreodată că bomba sexy din SATC nu s-a putut bucura de-a lungul anilor de opulenta garderobă folosită în...
mai multStarurile de la Holywood pot conduce de acum ceva mai liniştite. Senatul a aprobat o lege care prevede sancţuini drastice împotriva...
mai mult

















