home»STORY»Feature» Ameninţarea succesului

Ameninţarea succesului

07 Aprilie 2009 de Cristian Lupşa

Rating:

Voturi: 11

FOTO: Roald Aaron

Copacul de Hârtie e unul dintre proiectele responsabile pentru valul eco românesc. Ceea ce e uimitor având în vedere că părea sortit eşecului.

Al naibii Mercedes. Mare cât o cameră de cămin. Înghite şi două tone de hârtie. O dubă mare cu copaci pe ea. Singura din România. Aşa-i place lui Marian Apostolescu – zis domnu’ Marian – s-o anunţe firmelor care-l aşteaptă. Pe maşină, sub fundalul creat de o pădure deasă, scrie: „Ajutăm copacii să se întoarcă acasă”. Puţin mai la dreapta, „Copacul de Hârtie”.

Azi, într-o dimineaţă rece de februarie, duba e parcată în faţa unei firme de telecomunicaţii din Bucureşti, iar domnu’ Marian e în balconul de la etajul doi, care geme de saci menajeri doldora de hârtie. Înşfacă de gât doi saci şi îi târâie până la scara de serviciu. Obrajii netezi i s-au înroşit, iar pe frunte i-au apărut broboane de transpiraţie. Unii saci au lejer 20 de kile. Noroc că domnu’ Marian, deşi are 57 de ani, duce. Cară tata, cum zice el. (În tinereţe a făcut haltere).

Poartă un jerseu cărămiziu, blugi albastru-tradiţional şi pantofi negri, de muncă. În jurul gâtului spânzură nişte ochelari cu ramă aurie. Păşeşte atent pe scara îngustă, spiralează cele două etaje, trece prin curtea mică unde firma ţine gunoiul, se opreşte în spatele dubei şi azvârle sacii înăuntru. E mulţumit. Sacii au aglomerat binişor spaţiul şi e abia la prima oprire. S-a strâns ceva la firma asta – aproape două duzine de saci cu hârtie, reviste, ziare. Mai sunt şi câţiva saci de cutii de pizza. Unii şi-au aruncat şi şerveţelele murdare printre ele. Al naibii dacă pe alea le va recicla cineva.

Domnu’ Marian face stânga-împrejur înapoi spre scară. Se opreşte la un moment dat să-şi studieze ochelarii. Al naibii dacă nu s-a dus o lentilă. E o gaură în locul ei. Ce să fac, zice, dacă strâng hârtia la piept şi uit de ei? Bine că erau ochelarii de muncă. Muncă – cuvântul nu îi e deloc străin. A tras vreo şapte ani în Iran, Bahrain şi apoi Dubai. Mare mahăr şeful lui, un iranian cu bănci, firme de construcţii, un garaj plin cu maşini, plus câteva soţii. În Dubai nu erau nici preţuri obscene la imobiliare, nici gropane în care să-ţi rupi maşina. Dar domnu’ Marian era departe de familie, de cei doi copii studenţi. Dacă n-ar fi găsit slujba asta, probabil ar fi plecat înapoi. Din toamnă e şofer şi strângător hârtie pentru Copac. Conduce duba cu copaci cam 100 km pe zi şi strânge cam o tonă de hârtie. Când duba se umple, merge la un centru de colectare, descarcă, ia bonul şi-l duce la mama proiectului. Bonurile se transformă lunar în bani şi din banii ăia se plantează copăcei. Bun proiect, crede domnu’ Marian. Şi merge – merge şi mai bine de când e el pe străzi cu duba, adunând vreo 20 de tone pe lună. (Recordul lui e 27.)

Al naibii Al Gore. Claudia Cătană, mama proiectului – zisă şi Code – nu se jenează să dea vina pe el. Da, al naibii Al Gore şi documentarul lui cu salvatul planetei. Dacă nu era el, poate ideea Copacului n-ar fi prins. Ce poate, n-ar fi prins sigur. Doar Code încercase ani buni să găsească finanţare pentru el.

Iar după ce a prins – nu! – după ce i s-a dus vorba ca un virus, trebuia să moară. Da, cel mai viral proiect eco românesc trebuia să moară. Cum să poată ea, o ONGistă nebună din Deva, fără carnet, fără maşină, să meargă din birou în birou, să ia hârtia, s-o ducă la centru şi cu banii strânşi să planteze? O fi bun succesul, ...

Pagina : 1 2 3 4 5 din 5 pagini

Cuvinte cheie: story, copacul de hartie, amenintarea succesului, tabu de aprilie, ecologie