home»STORY»Feature» Ameninţarea succesului

Ameninţarea succesului

07 Aprilie 2009 de Cristian Lupşa

Rating:

Voturi: 11

FOTO: Roald Aaron

că îi repezea pe cei la care ajungea şi îi era şi mai ruşine de cei la care nu ajungea. Nu mai răspundea la telefon, nu mai putea să se audă spunând „nu ştiu”. Neputinţa era frustrantă. Trei luni şi şapte tone de hârtie mai târziu, un domn le-a chemat la o discuţie. Nu voia să i se ia hârtia, voia să ştie de ce făceau asta. Pentru că asta vor. În asta cred. Ştiţi, ONGiste sufletiste idioate. Nu le-a crezut. Câţi bani faceţi? Unde se duc? De ce? De ce? De ce?

Devenise obositor. Începuseră să se şicaneze. Într-o zi, Oana i-a spus Claudiei: auzi, am venit într-o zi cu tine după hârtie şi de atunci am strâns şapte tone. Ce caut eu în proiectul tău?
A naibii providenţă, apoi s-a întâmplat ceva. Prin iunie, când aveau deja o listă de 150 de companii, au luat o Dacie Break răşpălită cu bani dintr-o sponsorizare.

Au apărut doi voluntari, unul cu maşina lui. Code a plecat de la RAA ca să se dedice integral Copacului. Într-o noapte, în tren spre Deva, a cunoscut un tip care avea un breloc cu Copacul de Hârtie (încercaseră să le vândă pentru fonduri). Apoi, în autobuz, când era tristă ca o batistă, a abordat-o un puşti:
– Sunteţi Claudia Cătană?
– Da.
– V-am văzut la televizor. Felicitări pentru proiect.

Prin toamnă au primit două maşini sponsorizare. Lucrau deja cu peste 350 de companii. Adunaseră echivalentul a şapte tiruri de hârtie, aproape 100 de tone. Erau în continuare mult în urmă cu cererile, dar haosul era relativ controlat. În noiembrie 2007, au făcut prima plantare, peste 1.000 de copăcei în Bucureşti. Sfârşitul anului le-a prins pe Code şi pe Oana la colectări şi bilanţuri. Pe 22 decembrie, Code a făcut 35 de ani. Au stat mult de poveşti în acea iarnă – s-au gândit cum ar fi să-şi facă o cafenea care să susţină financiar proiectul. În februarie 2008, Code anunţat-o pe Oana că merge să caute clădire. Oana a înţeles că e încă o idee la execuţia căreia trebuie să ajute şi şi-a făcut credit la bancă. Au găsit încă şase parteneri şi în septembrie au deschis Verde Cafe, care ajută Copacul cu 60 la sută din încasări. La puţin timp după, odată cu maşina primită de la Mercedes cu tot cu domnu’ Marian, au ajuns şi cu colectările la zi.

După şase ore şi şapte opriri, domnu’ Marian e încă în vervă. În maşină duduie Vibe FM şi ocazional mai dă un claxon când trece o bucată. Ajunge la centrul de colectare pe la trei, cu maşina plină ochi. La sacii cu hârtie şi cutii de pizza s-au adăugat saci cu documente franjurate, cutii cu printuri, pliante nefolosite. Printre ele câte un şerveţel sau o pagină mototolită. Când a început proiectul, mailul cu reguli avea câteva rânduri. Acum sunt două pagini – majoritatea învăţăminte adunate pe parcurs: nu hârtie de WC, nu şerveţele, nu hârtie mototolită. Şi nu patru plicuri. Să fie măcar 50 de kg – cu atât îşi acoperă benzina.

Hala decrepită e plină de hârtie şi cartoane, volante sau în baloţi. Domnu’ Marian îi ia din scurt pe angajaţi, care se alintă cu apelativul „ţuca”: Ţuca, adă o cutie. Pomană, băi ţuca. Cocoţat în dubă, domnu’ Marian îi îmbie la descărcat: Cine mă ajută are o bere! Descarcă, umplu cutii gigantice, în pauză răsfoiesc un FHM cu surorile Cheeky. Unul dintre angajaţi e nemulţumit şi aduce o revistă porno franţuzească, să-i arate lui Marian cum stă ...

Pagina : 1 2 3 4 5 din 5 pagini

Cuvinte cheie: story, copacul de hartie, amenintarea succesului, tabu de aprilie, ecologie