home»STORY»DOSAR» Luiza Zan, Jazzista rebelă

Luiza Zan, Jazzista rebelă

06 Iulie 2009 de Ani Sandu

Rating:

Voturi: 5

FOTO: Cosmin Bumbuţ

Luisa Zan

Înainte să înceapă să cânte, Luiza Zan pare o fetiţă timidă printre oameni mari. Alunecă prin spaţiul strâmt dintre scaune ca o patinatoare graţioasă şi salută spectatorii adunaţi în jurul meselor rotunde. Îi priveşte în ochi şi le vorbeşte rar, cu voce molcomă, de parcă vorbele i-ar fi continuarea firească a gândurilor. N-are mai mult de 1,60 m şi arată firavă în blugii evazaţi şi vesta strâmtă, tot de blugi, gata să-i alunece de pe corp. Deasupra, o geacă albă din material textil, cu fermoarul tras până sub sâni, o înveleşte parcă în hârtie creponată.

Luiza are 28 de ani şi cântă jazz. Trăieşte pentru muzică, o simte în fiecare moleculă din corp. A crescut într-o familie de muzicieni, care a încurajat-o de mică să cânte. La patru ani a câştigat primul concurs, „din ăla de Şoimii Patriei”, unde a interpretat piesa „Frunzuliţă d’alior”, inspirată din folclorul românesc.

A făcut {coala de muzică, Liceul de muzică, apoi a dat la Conservator. Luiza a devenit cunoscută în 2004, când a câştigat premiul I la Cerbul de Aur, cântând aceeaşi piesă din copilărie, „Frunzuliţă d’alior”, de data asta alături de trupa Slang. Se adunaseră cu doar o lună înainte şi au vrut să cânte ceva cu iz românesc. Luiza le-a propus piesa: „o ştiu şi-mi place, faceţi voi ce vreţi cu ea”. În timp ce trupa aranja orchestraţia, ea a cules premiul II la Festivalul de Jazz de la Montreux, Elveţia. La o săptămână după, a luat şi premiul la Cerb. Din Slang n-au mai rămas acum decât Luiza şi Jimi, care cântă la chitară. Li s-a alăturat şi Eddie Neumann la saxofon şi timp de aproape un an – până \n vara asta – au avut concerte săptămânale într-o cafenea bucureşteană.

Pe scenă, Luiza se transformă. Bretonul scurt şi şuviţele care cad spre bărbie îi dau un aer rebel. Cântă cu forţă, făcând salturi spectaculoase de la sunete joase la înalte. Ţine aproape tot timpul ochii închişi. Nu mai rosteşte doar gândurile ei, ci şi pe ale instrumentiştilor care o acompaniază, ale jazzmanilor ale căror piese le cântă şi ale spectatorilor care privesc în gol, cu mâna la tâmplă, adânciţi în fotoliile maro şi crem. Cineva bate ritmul cu piciorul în masă în timp ce saxofonul se tânguie sau duduie alert, iar chitara zbârnâie funky. Din când în când, Luiza deschide ochii şi zâmbeşte ştrengăreşte. Se simte bine şi publicul zâmbeşte cu ea. Luiza crede că muzica trebuie să fie personală. „Nu se explică, ci se cântă şi se ascultă, iar cine o înţelege, o înţelege. Cine nu, nu”. Alături de Eddie, lucrează acum la un album de jazz electronic cu atmosferă de poveste pe care-l vor numi „ZNE”. Din toamna trecută e profesoară de jazz vocal pentru studenţii de la Conservator cărora se bucură să le împărtăşească lucruri din experienţa proprie. Şi mai tare se bucură de poveştile pe care le-a surpris în cafenea: cea a domnului cu barbă şi tricou roşu care a venit să-o vadă în fiecare joi, cea a fetei care i-a mulţumit că a vindecat-o de insomnii sau a cuplului care s-a cunoscut în urmă cu trei luni la unul dintre concerte şi se căsătoreşte vara asta.

Pe Luiza o puteţi asculta AICI!