home»BARBATI tabu» Exclusiv Tabu.ro, interviu David Leavitt

Exclusiv Tabu.ro, interviu David Leavitt

21 AuguAugt 2009 de Octavian Logigan

Rating:

Voturi: 6

FOTO: Tanya Tribble, courtesy of www.bloomsburyusa.com

Scriitorul şi profesorul de literatură David Leavitt este un arbitru al vieţii gay, cu contribuţii frecvente în The New York Times şi Slate Magazine. În cele ce urmează, Leavitt ne vorbeşte despre destinul literaturii gay într-o lume în care vizibilitatea gay nu mai este ficţiune.

David Leavitt: 'Am vrut să scriu cartea pe care aş fi vrut să o pot citi când aveam 17 ani'

Tabu.ro: Ai editat şi reeditat 'The Penguin Book of Gay Short Stories'. Ce ar fi nou la o ediţie nouă?
DL: Am reeditat colecţia, iar a doua ediţie a fost puţin diferită de prima. Am avut în prima ediţie E.M. Forster, Larry Kramer şi Edmund White. În a doua am renunţat la Kramer, dar au apărut povesitri de Annie Proulx şi William Trevor.

Tabu.ro: Şi cum s-a schimbat literatura gay în ultimul deceniu?
DL: Felul în care înţeleg eu ficţiunea gay este că este din ce în ce mai puţin relevantă ca şi categorie sau definiţie a cărţilor. Cum vizibilitatea gay devine o normă, nevoia de a avea o astfel de categorie scade. Şi mai important, tinerii scriitori se răzvrătesc împotriva noţiunii de ficţiune gay, ceea ce înseamnă că tradiţia se stinge, cel puţin aşa stau lucrurile în SUA.

Tabu.ro: Literatura gay n-a împlinit încă 100 ani. Care sunt după părerea ta cele mai importante puncte de reper ale acestei literaturi?
DL: Nu am citit tot, evident, dar cred că orice listă de puncte de reper ale literaturii gay trebuie să includă 'Portretul lui Dorian Gray' şi 'De Profundis' ale lui Wilde, 'Maurice' de E.M. Forster, 'În căutarea timpului pierdut' de Proust, 'Foaia împăturită' a lui William Maxwell şi apoi Gide, Yourcenar şi Isherwood. Ce mi se întâmplă, şi cred că nu sunt singurul care trece prin asta, este că nu mai citesc o carte cu conştiinţa că este parte din literatura gay, ci doar literatură. Din contemporani, îmi face plăcere să menţionez 'Cartea cu amintiri' a lui Peter Nadas, 'Într-o bună zi durerea asta o să-ţi facă bine' a lui Peter Cameron şi 'Cheamă-mă pe numele meu' a lui André Aciman. În mod surprinzător, nici Nadas şi nici Aciman nu sunt gay, dar cărţile lor se concentrează pe iubire homoerotică.

Tabu.ro: Şi ce se va întâmpla cu literatura gay în viitor?
DL: Cred că se îndreaptă spre uitare. Literatura va continua, categoria nu va mai exista, pentru că a fost importantă, dar doar în trecut. Sper că literatura va fi în continuare importantă, deşi am temerile mele la acest capitol. Oricum, istoric vorbind, literatura nu a contat niciodată pentru mai mult decât un segment de populaţie. Iar cultura gay de azi, în măsura şi felul în care există, pare mai mult o strategie de vânzare şi are, în zilele noastre, foarte puţin de-a face cu viaţa cotidiană a persoanelor gay, şi din ce în ce mai puţin cu obiceiurile lor de lectură.

Tabu.ro: Romanele tale 'Afecţiuni egale', 'Dans în familie' şi 'Limbajul pierdut al macaralelor', pentru a da numai câteva exemple, au trecut testul timpului şi sunt şi ele repere în literatura gay. Ai avut o agendă politică, sau ai scris ficţiune de dragul ficţiunii? DL: Am avut o agendă clară atunci când scriam 'Limbajul pierdut al macaralelor' şi agenda respectivă era pur şi simplu să scriu cartea pe care aş fi vrut să o pot citi când aveam 17 ani. Este ciudat că a trecut testul timpului, chiar şi aşa, având o agendă.