user
pass
Diagnostic: pozitiv
În 2005, când a fost diagnosticată cu HIV, Ana credea că viaţa ei s-a terminat. De atunci, a învăţat să trăiască din nou, iar azi, ea e cea care îi ridică pe oamenii opriţi pe bordura vieţii şi îi ajută să-şi găsească drumul.
Întinsă în vintrele aparatului de rezonanţă magnetică, Ana nu se teme de zgomotul ameninţător al scanerului, ca o elice de vapor tăind apa grea. În timp ce maşinăria fotografiază fiecare strat al creierului ei, Ana se teme să nu găsească ceva care să necesite o operaţie sau, mai rău, care s-o împiedice să se descurce singură. Nu vrea să ajungă imobilizată la pat. Nu vrea să sufere. Mai mult, nu vrea ca familia – părinţii, iubitul, copilul ei – să o vadă bolnavă.
Totul a început prin primăvară, când a observat că îşi pierde echilibrul. Vedea că se apropie peretele de ea, deşi avea senzaţia că stă nemişcată. I se mai întâmplase în urmă cu doi ani şi atunci fusese diagnosticată cu sindrom vestibular, o disfuncţie a urechii mijlocii. S-a vindecat repede pentru că şi-a luat conştiincioasă medicamentele, cum face mereu. Acum, însă, în iunie 2009, neurologul a cerut un RMN cerebral.
E o măsură de precauţie necesară, pentru că pacienţii seropozitivi HIV sunt predispuşi la afecţiuni grave ale creierului.
Aşa că Ana stă nemişcată şi aşteaptă ca aparatul să-şi facă treaba, repetând întruna: să nu fiu bolnavă, să nu fiu bolnavă. De când a fost diagnosticată cu HIV, acum patru ani şi jumătate, n-a făcut decât să respecte toate regulile, să ia tratamentul, să facă sport, să mănânce corect şi să fie atentă.
Nu vrea să fie bolnavă pentru că mai are multe de făcut.
***
Ana este seropozitivă şi acesta este, paradoxal, cel mai important şi cel mai puţin important lucru pe care îl poţi spune despre ea. (Pentru a o proteja, numele adevărat şi o parte dintre informaţiile care ar putea duce la identificarea Anei au fost omise.) Are un serviciu care îi place – lucrează la o fundaţie; o familie fericită – părinţi apropiaţi, un iubit care o adoră, un copil deştept şi talentat; şi o vocaţie care o împlineşte – consilier de viaţă pentru noii diagnosticaţi HIV. Mare parte din componentele acestei vieţi echilibrate şi rotunde se datorează faptului că în martie 2005, după trei teste instant negative, a primit de la laborator rezultatul final al testului HIV: pozitiv.
„Mai ai maxim opt ani de trăit“, i-a spus doctoriţa cu indiferenţă, fără să-i explice nimic despre tratament sau urmări sau cum să-i protejeze pe cei din jur. În acel moment nu ar fi putut să prevadă că diagnosticul ar putea aduce ceva bun în viaţa ei. Atunci s-a dus acasă să aştepte să moară.
În decembrie 2004, când tsunamiul a lovit ţărmurile Oceanului Indian şi a ucis peste 220.000 de oameni, Ana era în Malaezia cu prietenul ei. Nu au păţit nimic. La întoarcere, el a descoperit la un control medical de rutină făcut la serviciu că este seropozitiv (s-ar fi infectat când muncea în străinătate), şi aşa s-a dus şi ea să-şi facă testul. „Eram aşa de furioasă“, îşi aminteşte Ana acum. „Ziceam că mai bine muream înecată, că aşa mi-era scris“.
Diagnosticul s-a suprapus peste o perioadă grea. Tatăl Anei, la firma căruia lucra şi ea contabilă, a trebuit să închidă afacerea. Relaţia cu iubitul s-a destrămat. Familia a rămas singurul sprijin pentru ea şi copilul ei, care atunci avea 5 ani. Un an aproape că n-a ieşit din casă pentru altceva decât controlul periodic la spital. Nu voia să-i fie nimănui milă de ea. Încet-încet, datorită atenţiei cu care medicul infecţionist a început să-i explice despre virus, riscuri şi ce trebuie să facă, lumea a căpătat sens. „Am început să îmi doresc şi să simt că trăiesc cum nu o mai făcusem niciodată înainte“, povesteşte pe blogul ei, la care au ...
Totul a început prin primăvară, când a observat că îşi pierde echilibrul. Vedea că se apropie peretele de ea, deşi avea senzaţia că stă nemişcată. I se mai întâmplase în urmă cu doi ani şi atunci fusese diagnosticată cu sindrom vestibular, o disfuncţie a urechii mijlocii. S-a vindecat repede pentru că şi-a luat conştiincioasă medicamentele, cum face mereu. Acum, însă, în iunie 2009, neurologul a cerut un RMN cerebral.
Aşa că Ana stă nemişcată şi aşteaptă ca aparatul să-şi facă treaba, repetând întruna: să nu fiu bolnavă, să nu fiu bolnavă. De când a fost diagnosticată cu HIV, acum patru ani şi jumătate, n-a făcut decât să respecte toate regulile, să ia tratamentul, să facă sport, să mănânce corect şi să fie atentă.
Nu vrea să fie bolnavă pentru că mai are multe de făcut.
***
Ana este seropozitivă şi acesta este, paradoxal, cel mai important şi cel mai puţin important lucru pe care îl poţi spune despre ea. (Pentru a o proteja, numele adevărat şi o parte dintre informaţiile care ar putea duce la identificarea Anei au fost omise.) Are un serviciu care îi place – lucrează la o fundaţie; o familie fericită – părinţi apropiaţi, un iubit care o adoră, un copil deştept şi talentat; şi o vocaţie care o împlineşte – consilier de viaţă pentru noii diagnosticaţi HIV. Mare parte din componentele acestei vieţi echilibrate şi rotunde se datorează faptului că în martie 2005, după trei teste instant negative, a primit de la laborator rezultatul final al testului HIV: pozitiv.
„Mai ai maxim opt ani de trăit“, i-a spus doctoriţa cu indiferenţă, fără să-i explice nimic despre tratament sau urmări sau cum să-i protejeze pe cei din jur. În acel moment nu ar fi putut să prevadă că diagnosticul ar putea aduce ceva bun în viaţa ei. Atunci s-a dus acasă să aştepte să moară.
În decembrie 2004, când tsunamiul a lovit ţărmurile Oceanului Indian şi a ucis peste 220.000 de oameni, Ana era în Malaezia cu prietenul ei. Nu au păţit nimic. La întoarcere, el a descoperit la un control medical de rutină făcut la serviciu că este seropozitiv (s-ar fi infectat când muncea în străinătate), şi aşa s-a dus şi ea să-şi facă testul. „Eram aşa de furioasă“, îşi aminteşte Ana acum. „Ziceam că mai bine muream înecată, că aşa mi-era scris“.
Diagnosticul s-a suprapus peste o perioadă grea. Tatăl Anei, la firma căruia lucra şi ea contabilă, a trebuit să închidă afacerea. Relaţia cu iubitul s-a destrămat. Familia a rămas singurul sprijin pentru ea şi copilul ei, care atunci avea 5 ani. Un an aproape că n-a ieşit din casă pentru altceva decât controlul periodic la spital. Nu voia să-i fie nimănui milă de ea. Încet-încet, datorită atenţiei cu care medicul infecţionist a început să-i explice despre virus, riscuri şi ce trebuie să facă, lumea a căpătat sens. „Am început să îmi doresc şi să simt că trăiesc cum nu o mai făcusem niciodată înainte“, povesteşte pe blogul ei, la care au ...
Pentru a comenta acest articol te rugam sa te loghezi ca membru tabu.ro sau, in cazul in care nu ti-ai creat deja un cont, te poti inregistra AICI.
NEWSLETTER
STIRI
Justin o înşală pe Jessica? - FOTO
Justin Timberlake e puţin mai năzdrăvan decât ne-am fi imaginat. Relaţia lui cu Jessica Biel e destul de controversată în sensul...
mai mult
Christina Ricci s-a îmbătat 100% - FOTO
Deşi ne-a obişnuit cu un comportament extrem de decent, Christina Ricci a dovedit de curând că nu este tot timpul o...
mai mult
Jessica Simpson: Vreau să-mi fac iubit înainte să mor
Jessica Simpson e "plină" de speranţă. Interpreta a declarat că îşi doreşte să găsească bărbatul perfect înainte să moară. Raţionamentul vedetei...
mai mult
Lui Gerard Butler îi e frică să facă sex
Gerard Butler nu mai fac sex ca altădată pentru că se teme că detaliile legate de relaţiile lui sexuale vor ajunge...
mai mult
Operă inspirată din viaţa Annei Nicole Smith
Alte stiri
Viaţa controversatei Anna Nicole Smith va fi transformată în operă lirică. Şi nu oriunde, ci chiar la Covent Garden-ul din Londra....
mai mult
Calculeaza-ti acum greutatea ideala!
Publicitate
SONDAJ
Ce puteri supranaturale ti-ar placea sa ai?
© 2009 Tabu.ro, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate
