home»STORY»Feature» Fata care muncea mult

Fata care muncea mult

05 Noiembrie 2009 de Ani Sandu

Rating:

Voturi: 30

După moartea Ralucăi Stroescu în aprilie 2007, numele ei a devenit sinonim cu munca în exces. Tânăra hotărâtă să reuşească în carieră a fost transformată peste noapte într-o victimă a capitalismului sălbatic. Dar pe Raluca nu excesul de zel a doborât-o, ci mai degrabă convingerea că orice slăbiciune e trecătoare. După doi ani în care au căutat răspunsuri, părinţii speră astăzi că sistemul judiciar le va indica un vinovat.

PROLOG
Când a ieşit din lift în acea dimineaţă de vineri, 20 aprilie 2007, Christian Scholtes, directorul de Resurse Umane al companiei Ernst & Young, a văzut-o pe Raluca Stroescu sprijinindu-se de o bară. Îi era vizibil rău la serviciu pentru a doua oară în acea săptămână, aşa că a urcat-o imediat într-o maşină şi a dus-o la Centrul Medical Unirea, cu care firma avea contract.
Raluca avea 31 de ani şi era manager de audit. Slăbise mult în ultimele săptămâni, se plângea de dureri musculare şi trăia mai mult cu napolitane şi lichide. Colegii o tot îndemnau să meargă la doctor. Deşi era conştientă că are o problemă, punea totul pe seama oboselii şi amâna un control pentru sfârşitul lunii, când sezonul aglomerat din audit urma să se încheie. Până atunci se baza pe nişte vitamine s-o ţină în putere.
După două zile, duminică, pe 22 aprilie, Scholtes şi Sebastian Mocanu, managerul direct al Ralucăi, au găsit-o moartă în apartamentul ei de la ultimul etaj al unui bloc din zona Vitan, în care locuia împreună cu trei pisici.

O zi mai târziu, când cazul a răbufnit în presă, televiziunile şi netul s-au inflamat de voci care acuzau fie compania că i-a impus Ralucăi un program prea sever, fie pe ea că n-a ştiut să se oprească la timp. Nimeni nu s-a îndoit că Raluca a murit de epuizare. Convinşi că „prea multă muncă ucide“, unii şi-au promis să nu se mai lase exploataţi de corporaţii. Alţii s-au întrebat dacă medicul care a consultat-o în acele ultime zile nu putea face mai mult.

CAPITOLUL I: RALUCA
„Asta o să fac toată viaţa, o să muncesc şi o să ajung mare“, îi spunea Raluca adesea Cristinei Darie, o colegă de la Vodafone, unde Raluca a lucrat din 1998 până în 2004. Cristina nu îşi aminteşte dacă Raluca îşi stabilise ce anume înseamnă acel „mare“, dar ştie că era concentrată pe carieră. „Pentru ea totul era o întrecere, să fie prima şi să reuşească tot“, spune Cristina. La Vodafone, şi mai târziu la E&Y, muncea mult, era conştiincioasă şi ordonată, tipicară chiar. De multe ori venea prima şi pleca ultima. Nu depăşea termenele de predare şi nu se plângea niciodată că ar fi obosită; colegii se mirau şi ei cum reuşeşte. Uneori uita să-şi ia de mâncare şi îi cumpăra Cristina câte ceva. Deşi erau de aceeaşi vârstă, Cristina, fiind o fire „mai mămoasă“, a luat-o sub aripa ei: „Cât a stat la noi, am avut grijă de ea. Pe urmă n-a mai vrut să ne întâlnim, că muncea foarte mult“.
Raluca a fost dintotdeauna slabă şi poate din cauza asta le părea unora plăpândă. N-avea însă nevoie să aibă cineva grijă de ea, sigur nu când venea vorba de carieră. Toţi cunoscuţii o descriu drept puternică şi independentă. Nu accepta să-i spună alţii ce să facă şi nici nu se lăsa ajutată. Spunea că e o învingătoare.

Se obişnuise de mică aşa. Părinţii au divorţat când avea opt ani şi, fiind sora mai mare, a simţit că preia grijile familiei. Custodia copiilor a câştigat-o tatăl, dar acesta îşi petrecea mare parte a timpului în străinătate, unde lucra ca inginer constructor, aşa că Raluca şi Sabina, sora mai mică, au fost crescute mai mult de bunici. Mai apoi, tatăl s-a recăsătorit.
Raluca a suferit enorm în 2005, când i-a murit bunica pe care o iubea ca pe o mamă. Fusese pictoriţă, unul din motivele pentru care Raluca a făcut şcoala generală şi gimnaziul la Nicolae Tonitza. Avea şi ea talent la desen, dar după ce a mai crescut ...

Pagina : 1 2 3 4 5 6 7 din 7 pagini

Cuvinte cheie: story, feature, fata care muncea mult, tabu noiembrie, munca