Literatura gay pentru copii

08 Decembrie 2009 de Octavian Logigan
Rating: 
Voturi: 14
Literatura gay pentru copii
FOTO: syracuse.com
La sfârşitul lunii noiembrie 2009, un băieţel în vârstă de 10 ani din statul american Arkansas ajungea pe prima pagină a ziarelor pentru că a refuzat să cânte imnul american din cauză că acesta ar avea o premisă falsă: 'M-am uitat şi la sfârşit se spune că există dreptate pentru toţi', spune Will Phillips, 'iar persoanele gay nu se pot căsători. Există încă suficiente dovezi de rasism şi sexism în lume'.

Cu toate că acest caz de lipsă de disciplină şcolară îi face pe mulţi să chestioneze adevăratele lecţii pe care le oferim copiilor, Will are dreptate din cel puţin un punct de vedere: imnul american include referinţe la o lume ideală, iar realitatea pe care copilul o descoperă este din multe privinţe departe de adevăr.

Familia Philips nu este una care să îşi educe în mod voit copilul în ideea unei libertăţi absolute.

Cu toate acestea, îi oferă lui Will suficiente argumente şi îl tratează ca pe un adult în discuţii, astfel permiţându-i să ia decizii cum a fost cea care a cauzat un mare scandal la şcoală.

Dacă generaţia următoare va fi mai puţin pasibilă de homofobie, acest lucru nu este numai meritul părinţilor. Cum literatura pentru copii a avut întotdeauna o latură moralizatoare, în ultimele decenii, morala poveştilor pentru copii nu a ocolit nici subiectele gay. Poate cea mai cunoscută poveste gay pentru copii este 'Am I Blue?' a lui Bruce Coville, despre un copil care este diferit de ceilalţi şi astfel este deseori victima violenţei colegilor săi. Melvin, o zână de sex masculin, îi explică personajului că violenţa este deseori aleatorie, iar faptul de a fi diferit (în cazul nostru gay) nu este ceva izolat. Dacă toate persoanele gay ar deveni peste noapte albastre, homofobia ar înceta – aceasta este morala poveştii – întrucât nu poţi urî persoane cu care eşti obişnuit să socializezi şi pe care le respecţi chiar dacă nu le cunoşti orientarea sexuală.

Un număr de cărţi adresate copiilor se concentrează pe o temă gay din perspectiva acceptării noilor familii gay. Copiii care au doi părinţi de acelaşi sex pot fi deseori discriminaţi de colegii de şcoală, crescuţi în ideea unei familii tradiţionale. Hedi Argent a avut un succes considerabil cu 'Josh and Jaz Have Two Mums', iar Michael Willhaite a produs un titlu clasic pentru copii, 'Daddy's Roommate'.

'And Tango Makes Three' a lui Peter Parnell şi Justin Richardson este povestea a doi pinguini masculi, Roy şi Silo, care formează un cuplu. Această carte a fost numită de American Library Association cartea cea mai controversată din anii 2007-2009, întrucât foarte multe şcoli au retras-o din biblioteci în urma protestelor părinţilor. Se pare că deşi cărţile educative pentru copii sunt numeroase şi îşi ating scopul, educaţia părinţilor este cea care este defectuoasă.




Pentru a comenta acest articol te rugam sa te loghezi ca membru tabu.ro sau, in cazul in care nu ti-ai creat deja un cont, te poti inregistra AICI.

PREFERINTE

NEWSLETTER



STIRI

Paris Hilton, prinsă cu poşeta pe Twitter

Ţineţi minte cum a încercat Paris Hilton să se disculpe zilele trecute după ce a fost prinsă cu cocaină asupra...

mai mult
Michael Douglas: Voi învinge cancerul!

Michael Douglas i-a acordat lui David Letterman primul interviu de când a devenit public faptul că are cancer. Actorul a spus...

mai mult
Matthew McConaughey, retuşat pentru Dolce&Gabbana

Matthew McConaughey este imaginea noului parfum de la Dolce&Gabbana, The One Gentleman. Toate bune şi frumoase până în momentul în care...

mai mult
Kim Cattral, prea mare pentru hainele prea mici din SATC

V-aţi fi închipuit vreodată că bomba sexy din SATC nu s-a putut bucura de-a lungul anilor de opulenta garderobă folosită în...

mai mult
Americanii au adoptat o lege dură împotriva paparazzilor

Starurile de la Holywood pot conduce de acum ceva mai liniştite. Senatul a aprobat o lege care prevede sancţuini drastice împotriva...

mai mult
Alte stiri

 
 
Romanul Tabu | Femeile Tabu | 5 lucruri cu