user
pass
Ce nu ştie Vlad Ivanov
Vlad Ivanov e în patru din premierele cinematografice ale acestei toamne şi în multe cronici ale marilor publicaţii internaţionale. Face parte din gaşca selectă care duce peste hotare expresia „mari actori români“.
Înainte de a fi Vlad, a fost Vladimir.
La 17 ani era elev la Şcoala Populară de Artă, la cursurile de actorie ţinute de Teodor Brădescu, actor de la Teatrul din Botoşani.
Era fascinat de bărbatul care la 65 de ani se îmbrăca asemeni unui dandy şi-şi ascundea, cu o voinţă de fier, pareza piciorului drept printr-un mers lent însoţit de un fluierat uşor.
Lui Vladimir îi plăcea să stea în preajma profesorului, chiar dacă acesta se purta sever cu el şi-i dădea sarcini aride. Să obţină aprobări de la teatru, să distribuie costumele colegilor. Dacă întârzia un minut, era certat aspru în faţa tuturor.
Vladimir învăţase însă să fie responsabil, se trezea câteodată la 4 dimineaţa, să stea la coadă să ia lapte pentru cei trei fraţi ai săi. În faţa profesorului, a ripostat doar o dată, cu tot respectul pe care-l învăţase de acasă:
„Eu sunt cu sufletul aici, şi fac tot ce-mi spuneţi, şi muncesc, şi dumneavoastră mă certaţi?“
„Ai să înţelegi mai târziu“, i-a spus Brădescu fără să i se clintească niciun muşchi de sub mustaţa pe care o pieptăna cu aceeaşi atenţie cu care îşi lustruia pantofii cu Gerovital.
Profesorul era fascinat de lucrurile mărunte şi îi învăţa pe elevi ce înseamnă respectul pentru detalii.
Vladimir simţea că „i se deschid aripile“ şi se bucura de tot ce se întâmpla în şcoală: repetiţii, spectacole sau momentele în care împleteau coroniţe din flori de castan pentru colege.
Îşi petrecea aproape toate dimineţile la cursurile de actorie. Ca să nu plece prea devreme spre Liceul Pedagogic, unde avea ore după-amiaza, îşi cronometrase timpul pe care-l făcea până acolo: 7 minute.
Parcurgea drumul până la bulevardul Calea Naţională, trecând în viteză pe lângă impunătorul Liceu Laurian. Nu lua tramvaiul pe bulevard pentru că nu vroia să depindă de aşteptatul în staţie. Alerga. Pe Ion Pillat străbătea câteva sute de metri pe lângă blocurile cenuşii, apoi la cinematograful Luceafărul o lua la dreapta şi făcea slalom printre gropi şi case răzleţe. Încă un dâmb cu un părculeţ şi sprintul final: 100 de metri de la gardul liceului până la intrare. Se aşeza în bancă cu câteva clipe înainte de începutul cursurilor. Roşeaţa din obraji şi transpiraţia de pe spate erau singurele semne care trădau efortul ultimelor 7 minute.
În 1987 Vladimir a parcurs drumul dintre Şcoala Populară de Artă şi Liceul Pedagogic, de peste 100 de ori. A fost ultimul an ca elev al cursurilor de actorie, anul în care profesorul Brădescu a fost ucis, fără să fie descoperiţi făptaşii.
Atunci, înăuntrul puştiului, s-a rupt o lume.
***
Un bărbat întrerupe cearta a trei femei cu o furie ascunsă în ochi: le spune că, în copilărie, tata l-a pierdut la cărţi, iar mama l-a recuperat după un an şi jumătate. Are vocea tremurândă şi a început să-i curgă nasul. Femeile bănuiesc că plânge. Se uită la una dintre ele, trupul îi e înclinat umil, doar ochii vibrează. Ridică vocea: „Să-mi bat joc şi de bucata de viaţă care mi-a rămas? Uite că sunt eu ciudăţenia dracului şi vreau să fiu fericit!“ Ultimele cuvinte sunt amestecate cu câţiva stropi de salivă.
În Green Hours e premiera piesei „Fir’mituri“, iar Vlad Ivanov se află pe scenă faţă în faţă cu Lia Bugnar, Mihaela Mihăescu şi Crina Mureşan. Au trecut 20 de ani de la cursurile profesorului Brădescu cu puştiul Vladimir. Ani în care puştiul a crescut, a devenit Vlad, a făcut pantomimă cu Dan Puric, a picat la facultate de 3 ori, a făcut armata, a ...
La 17 ani era elev la Şcoala Populară de Artă, la cursurile de actorie ţinute de Teodor Brădescu, actor de la Teatrul din Botoşani.
Era fascinat de bărbatul care la 65 de ani se îmbrăca asemeni unui dandy şi-şi ascundea, cu o voinţă de fier, pareza piciorului drept printr-un mers lent însoţit de un fluierat uşor.
Lui Vladimir îi plăcea să stea în preajma profesorului, chiar dacă acesta se purta sever cu el şi-i dădea sarcini aride. Să obţină aprobări de la teatru, să distribuie costumele colegilor. Dacă întârzia un minut, era certat aspru în faţa tuturor.
Vladimir învăţase însă să fie responsabil, se trezea câteodată la 4 dimineaţa, să stea la coadă să ia lapte pentru cei trei fraţi ai săi. În faţa profesorului, a ripostat doar o dată, cu tot respectul pe care-l învăţase de acasă:
„Eu sunt cu sufletul aici, şi fac tot ce-mi spuneţi, şi muncesc, şi dumneavoastră mă certaţi?“
„Ai să înţelegi mai târziu“, i-a spus Brădescu fără să i se clintească niciun muşchi de sub mustaţa pe care o pieptăna cu aceeaşi atenţie cu care îşi lustruia pantofii cu Gerovital.
Profesorul era fascinat de lucrurile mărunte şi îi învăţa pe elevi ce înseamnă respectul pentru detalii.
Îşi petrecea aproape toate dimineţile la cursurile de actorie. Ca să nu plece prea devreme spre Liceul Pedagogic, unde avea ore după-amiaza, îşi cronometrase timpul pe care-l făcea până acolo: 7 minute.
Parcurgea drumul până la bulevardul Calea Naţională, trecând în viteză pe lângă impunătorul Liceu Laurian. Nu lua tramvaiul pe bulevard pentru că nu vroia să depindă de aşteptatul în staţie. Alerga. Pe Ion Pillat străbătea câteva sute de metri pe lângă blocurile cenuşii, apoi la cinematograful Luceafărul o lua la dreapta şi făcea slalom printre gropi şi case răzleţe. Încă un dâmb cu un părculeţ şi sprintul final: 100 de metri de la gardul liceului până la intrare. Se aşeza în bancă cu câteva clipe înainte de începutul cursurilor. Roşeaţa din obraji şi transpiraţia de pe spate erau singurele semne care trădau efortul ultimelor 7 minute.
În 1987 Vladimir a parcurs drumul dintre Şcoala Populară de Artă şi Liceul Pedagogic, de peste 100 de ori. A fost ultimul an ca elev al cursurilor de actorie, anul în care profesorul Brădescu a fost ucis, fără să fie descoperiţi făptaşii.
Atunci, înăuntrul puştiului, s-a rupt o lume.
***
Un bărbat întrerupe cearta a trei femei cu o furie ascunsă în ochi: le spune că, în copilărie, tata l-a pierdut la cărţi, iar mama l-a recuperat după un an şi jumătate. Are vocea tremurândă şi a început să-i curgă nasul. Femeile bănuiesc că plânge. Se uită la una dintre ele, trupul îi e înclinat umil, doar ochii vibrează. Ridică vocea: „Să-mi bat joc şi de bucata de viaţă care mi-a rămas? Uite că sunt eu ciudăţenia dracului şi vreau să fiu fericit!“ Ultimele cuvinte sunt amestecate cu câţiva stropi de salivă.
În Green Hours e premiera piesei „Fir’mituri“, iar Vlad Ivanov se află pe scenă faţă în faţă cu Lia Bugnar, Mihaela Mihăescu şi Crina Mureşan. Au trecut 20 de ani de la cursurile profesorului Brădescu cu puştiul Vladimir. Ani în care puştiul a crescut, a devenit Vlad, a făcut pantomimă cu Dan Puric, a picat la facultate de 3 ori, a făcut armata, a ...
Cuvinte cheie: vlad ivanov, ce nu stie vlad ivanov, politist adjectiv, story vlad ivanov, cristian mungiu
Pentru a comenta acest articol te rugam sa te loghezi ca membru tabu.ro sau, in cazul in care nu ti-ai creat deja un cont, te poti inregistra AICI.
NEWSLETTER
STIRI
Justin o înşală pe Jessica? - FOTO
Justin Timberlake e puţin mai năzdrăvan decât ne-am fi imaginat. Relaţia lui cu Jessica Biel e destul de controversată în sensul...
mai mult
Christina Ricci s-a îmbătat 100% - FOTO
Deşi ne-a obişnuit cu un comportament extrem de decent, Christina Ricci a dovedit de curând că nu este tot timpul o...
mai mult
Jessica Simpson: Vreau să-mi fac iubit înainte să mor
Jessica Simpson e "plină" de speranţă. Interpreta a declarat că îşi doreşte să găsească bărbatul perfect înainte să moară. Raţionamentul vedetei...
mai mult
Lui Gerard Butler îi e frică să facă sex
Gerard Butler nu mai fac sex ca altădată pentru că se teme că detaliile legate de relaţiile lui sexuale vor ajunge...
mai mult
Operă inspirată din viaţa Annei Nicole Smith
Alte stiri
Viaţa controversatei Anna Nicole Smith va fi transformată în operă lirică. Şi nu oriunde, ci chiar la Covent Garden-ul din Londra....
mai mult
Calculeaza-ti acum greutatea ideala!
Publicitate
SONDAJ
Ce puteri supranaturale ti-ar placea sa ai?
© 2009 Tabu.ro, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate
Textul ar fi fost minunat si fara descoperirea cu cataloagele dar cu pasajul ala e absolut memorabil. Poate e mai bine ca nu i-ai gasit fotografia profesorului. In timp ce citeam mi-l imaginam ca pe un personaj de carte pe care ajungi sa-l indragesti abia la final :)