home»BARBATI tabu» Industria gay şi criza

Industria gay şi criza

26 Ianuarie 2010 de Octavian Logigan

Rating:

Voturi: 7

FOTO: jaunted.com

Criza financiară din ultimii ani nu a ocolit nici industria gay de entertainment. Dacă în 2008 cel mai cunoscut ghid urban gay, Spartacus, număra 1400 pagini, ediţia din 2010 avea mai puţin cu 150 pagini de adrese de locaţii gay şi gay-friendly. Explicaţia redactorilor ghidului este una simplă: în 2010, gay înseamnă nişă, nu gheto, iar instituţiile şi companiile care au ştiut să se reinventeze critic şi creativ au avut şanse să supravieţuiască noilor criterii selective ale publicului gay.

Cea mai puţin afectată ramură a economiei gay a fost, în mod suprinzător, turismul. Eticheta DINK (double income – no kids) aplicată de sociologi cuplurilor gay s-a dovedit în această situaţie combinaţia câştigătoare: conform statisticilor, numărul de persoane gay care au renunţat la leisure a fost foarte scăzut. În plus, un număr foarte mare de agenţii şi chiar autorităţi naţionale de turism au recunoscut rolul turiştilor gay şi au creat campanii dedicate pentru stimularea turismului gay.

Israel şi Argentina sunt deja exemple clasice. Nici companiile aeriene nu s-au lăsat mai prejos, Scandinavian Airlines fiind pionier în Europa conectând capitalele gay cu ocazia gaypride-urilor, festivalurilor sau jocurilor olimpice gay şi alocând un buget serios pentru promovarea turismului gay.

Situaţia nu este diferită în cazul industriei hoteliere. Dacă până în momentul în care noţiunea de criză a planat deasupra industriei hoteliere locaţiile care se lăudau cu statutul de gay-friendly erau limitate, din ce în ce mai multe lanţuri hoteliere au preluat conceptul – Marriott a fost una din primele companii care a inclus noţiunea de gay-friendly în filozofia sa şi în reclame dedicate turiştilor gay.

Reinventarea în timp de criză nu a ocolit nici New Yorkul. Autorităţile locale de turism recunosc că 10% din cei 47 milioane de turişti care vizitează anual oraşul sunt gay şi numărul de agenţii care oferă consiliere turiştilor gay, sau programe de divertisment speciale, cum este Rainbow Pilgrimage, a crescut simţitor în ultimii doi ani.

Dacă la nivel de industrie, reinventarea pieţei şi consumatorului are sorţi de izbândă, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre arte şi publicistică. Proaspăt numit în funcţia de director al festivalului Sundance, John Cooper se temea în 2009 de efectele crizei atât asupra selecţiei festivalului, cât şi numărului de vizitatori. Misiunea creativă pe care şi-a asumat-o odată cu noua poziţie a constat în a oferi în 2009 cel puţin aceeaşi calitate şi aceeaşi acoperire ca în anii anteriori.

VIP-urile din entertainment listate în topul OUT 50 din 2009 ca fiind cei mai influenţi a suferit şi el modificări. Dacă David Geffen sau Marc Jacobs figurează în continuare cu aceleaşi averi (sau chiar mai mari), Ellen de Generes sau Tom Ford au simţit efectele crizei.

Poate cel mai afectat segment al industriei gay a fost presa. Reviste cu o popularitate medie spre mare, precum De Outro Modo sau Genre. Vechimea pe piaţă nu este nici ea o garanţie: Gay People's Chronicle, deşi apare de 23 ani, şi-a redus tirajul şi ciclul de publicare, iar colosul The Advocate, veteran pe piaţa presei gay cu 43 ani de activitate a devenit la sfârşitul lui 2009 un insert pentru revista Out.