Primul şi unicul
O sufragerie plină de rude, unele care mă cunoșteau de când m-am născut, altele care mă vedeau pentru prima dată, mă aștepta să ies din dormitor. Îmi strecurasem pantofii în picioare, sub cele cinci straturi ale rochiei ivorii, şi aşteptam să mi se prindă în păr pieptenele voalului. Singurul gând care-mi trecea prin minte era dacă lui Dan, viitorul meu soţ, o să-i placă rochia. Nu fusesem lăsată să i-o arăt, o văzuse doar în fotografiile chinuite cu telefonul mobil la probă. Ştiam, de fapt, că dacă-mi place mie, o să-i placă și lui – ne-am format împreună gusturile și au ajuns să semene. Problema era alta: este oare suficient de specială încât să-l surprindă pe omul care m-a văzut aproape în fiecare zi de când aveam 5 ani şi până la 28?
Când eram copii, ne vedeam la Revelioanele organizate de profesoara mea de pian (nașa lui de botez), apoi la orele de teoria muzicii, la Liceul de Artă din Constanța.
În gimnaziu am început să mergem împreună spre casă, Dan, Irina şi eu. Dan își amintește că amândouă eram cu un cap mai înalte, de se uita în sus când vorbea cu noi. Vorbeam despre şcoală şi despre desenele animate de pe canalele italienești, pentru că tocmai ce se „inventase“ televiziunea prin cablu. În liceu, drumurile spre casă au fost înlocuite cu cele spre baruri, iar discuțiile despre desene animate cu unele despre colegi, cine cu cine mai este, cine cu cine și-ar dori să fie.
Nu mi-am dorit să fiu cu Dan până după ce am terminat liceul. El spune că i-a plăcut de mine dintotdeauna. Chiar și când eram grasă și aveam ochelari cu rame alungite spre tâmple și aparat dentar. Poate de aceea a şi funcţionat relaţia noastră. Pentru el, eu sunt cea pe care şi-a dorit-o de mic; pentru mine, el este cel de lângă care nu am mai dorit să plec atunci când am realizat ce înseamnă să fii iubit şi să iubeşti.
Am înţeles asta abia după ce ne-am despărțit prima oară. În liceu am fost împreună trei săptămâni, eu m-am plictisit și i-am spus. Până atunci nu mă crezusem în stare de atâta cruzime; era prima dată când răneam pe cineva conștient. M-a surprins că, șapte luni mai târziu, am început iar să ne plimbăm prin parcul care desparte cartierele ...
Pentru a comenta acest articol te rugam sa te loghezi ca membru tabu.ro sau, in cazul in care nu ti-ai creat deja un cont, te poti inregistra AICI.
NEWSLETTER
STIRI
Ţineţi minte cum a încercat Paris Hilton să se disculpe zilele trecute după ce a fost prinsă cu cocaină asupra...
mai multMichael Douglas i-a acordat lui David Letterman primul interviu de când a devenit public faptul că are cancer. Actorul a spus...
mai multMatthew McConaughey este imaginea noului parfum de la Dolce&Gabbana, The One Gentleman. Toate bune şi frumoase până în momentul în care...
mai multV-aţi fi închipuit vreodată că bomba sexy din SATC nu s-a putut bucura de-a lungul anilor de opulenta garderobă folosită în...
mai multStarurile de la Holywood pot conduce de acum ceva mai liniştite. Senatul a aprobat o lege care prevede sancţuini drastice împotriva...
mai mult

















