home»STORY»DOSAR» Învăţăturile mamaiei

Învăţăturile mamaiei

03 Feb 2010

Rating:

Voturi: 4

FOTO: Cosmin Bumbuţ

Violeta Floricică, viitoare mămică de 25 de ani, scrie despre bunica ei şi preţioasele ei lecţii de viaţă în doi.

de Viorica Floricică

„Lasă fata-n pace!“, mi-a sărit în apărare mamaia, bunica mea. „Nu cunoşti omu’ până nu stai cu el în casă. Poate-o fi vreun prăpădit, las-o să vadă.“ Era prima oară când îl duceam pe prietenul meu la bunici, în inima Olteniei, şi îi anunţam că ne mutăm împreună. În patru ani, prietenul acela mi-a devenit soţ, dar pe atunci bunicul nu era deloc convins că e o idee bună. Mamaia şi-a continuat pledoaria: „Io când eram ca ea, o aveam pe mă-sa mititică şi stăteam cu mă-ta şi cu tac-to în casă, că tu lucrai la Piteşti!“

Bunicii m-au crescut, în casa în care locuiesc împreună de mai bine de 50 de ani. La 73 de ani, mamaia e în continuare o femeie puternică şi hotărâtă – zdravănă, cum ar spune ea. De la ea am învăţat că bărbatul e oglinda femeii: „Să nu-l laşi să umble cu ţoalele murdare sau necălcate, că tu te faci de râs!“.

Că dacă nu-ţi place să faci mâncare, nici n-o să-ţi iasă bună, şi că toate treburile gospodăreşti se fac în doi: „Nu există muncă de bărbat şi muncă de femeie, vorba asta e scoasă de vreo puturoasă. Noi am făcut toate alea, aşa binişor, amândoi.“ Am învăţat de la ea că masa e sfântă, nu se poate să mâncăm separat, şi că pe musafiri, orice ai avea, trebuie să îi serveşti cu ceva. Aşa a învăţat-o pe mama şi aşa m-a învăţat şi pe mine.

S-a măritat la 19 ani, în 1956 (un an mai târziu s-a născut mama). „Ne-am luat din dragoste, da’ nu-l luam dacă n-avea meserie, că nu mă lăsa tăticu’. Da’ am avut mare noroc cu el, a fost cumsecade, ne-am înţeles prea bine… Şi avea meserie ca lumea. Câştiga bine rău! Păi io am avut prima fustă de tergal în sat! D-aia zic, ai grijă de baiatu’ ăsta, să vă înţelegeţi bine. Are meserie bună. Io ziceam să iei vreun popă, da’ e bun şi ăsta… dinţolog!“

Bunicul are probleme cu picioarele, a fost operat de varice, are şi diabet şi „ce-o mai avea, Dumnezeu ştie, da’ ne facem treaba aşa cum suntem“. Mamaia are un anevrism cerebral care îi apasă pe nervul optic şi nu mai poate deschide ochiul drept. „Io văd cu el, da’ nu stă dăşchis. Dacă l-aş lipi cu ceva, aşa, să stea… “. Are şi probleme cu inima, i s-a interzis pe veci efortul fizic, dar nu mă întrebaţi cine munceşte tot pământul. Cum o prindem cu tensiunea crescută, cum ne punem toţi cu morala pe ea. „Şi ce? Doctorul ăla de la Bucureşti mi-a zis să nu mai fac nimic toată viaţa. Cică să stau! La noi e de muncă, ce ştie el? Mi-a zis să nu mai mănânc gras, nici raţă, nici gâscă, nici porc, nici măcar un pahar de ...

Continuare in revista TABU