home»BARBATI tabu» Drepturile imigranţilor gay, între anonimat şi recunoaştere

Drepturile imigranţilor gay, între anonimat şi recunoaştere

15 Iulie 2010 de Octavian Logigan

Rating:

Voturi: 4

FOTO: lgbtserisc.org

Legislaţia opresivă anti-gay afectează în continuare peste jumătate din populaţia globului, în ciuda eforturilor multor state de a găsi căi de legalizare a egalităţii de drepturi privind statutul, legitimitatea şi drepturile conexe ale persoanelor LGBT. Cu toate că în momentul de faţă multe ţări au decriminalizat homosexualitatea, în majoritatea cazurilor drepturile s-au oprit aici şi nicio altă libertate nu a fost garantată legal. Din acest motiv, exemplul pozitiv al ţărilor care pe lângă protecţie legală anti-discriminare asigură drepturi de parteneriat şi adopţie inspiră persoanele şi cuplurile gay care îşi doresc acelaşi tratament demn din partea statelor naţionale sau de adopţie.

Motivul principal al imigrării gay în lume este discriminarea. Conform unui studiu al Naţiunilor Unite, solicitanţii de azil citează din ce în ce mai frecvent discriminarea pe criterii de orientare sexuală, în creştere cu 15-20% faţă de anii 1990, diferenţa fiind explicată nu neapărat printr-o acutizare a problemei, ci printr-o mai profundă priză de conştiinţă şi mai mare deschidere faţă de propria orientare sexuală.

În acelaşi timp, geografia imigrării gay se schimbă: formarea şi extinderea UE a rezolvat situaţia imigrării gay pentru statele UE care nu asigură drepturi gay, libera mişcare în interiorul Uniunii permiţând dizolvarea fie şi temporară a problemei pentru cetăţenii UE. Drepturile conexe de căsătorie din ţări precum Spania, Olanda sau Belgia canalizează la rândul lor imigranţi, în Spania peste jumătate din uniunile civile şi căsătoriile LGBT fiind contractate de un cetăţean spaniol şi unul imigrant. Tot la nivel geografic, imigraţia gay tinde să atingă cote maxime atunci când vorbim de Asia, peste 65% din imigranţii gay fiind, conform aceluiaşi studiu, cetăţeni ai statelor din Asia.

Ţările care atrag cei mai mulţi imigranţi gay sunt Marea Britanie, Germania, SUA şi Canada. Marea Britanie nu are o politică deschisă faţă de cuplurile gay şi nu recunoaşte uniunile de tipul ‚common-law’ sau uniune consensuală legitimă, dar indivizii gay pot alege în funcţie de ţara de provenienţă azil sau drepturi de reşedinţă şi muncă. La fel ca şi în cazul Germaniei există multiple artificii, precum renumitele MBA (mutually beneficial arrangement sau aranjament reciproc avantajos) care recurg la sponsorizare sau căsătorie heterosexuală pentru a putea beneficia mai repede de o nouă cetăţenie.

Nici SUA nu are o politică de acceptare a cuplurilor gay provenite din imigraţie, fapt deseori blamat de organizaţiile neguvernamentale. Deşi nu este o problemă care afectează decât tangenţial şi în aceeaşi măsură ca şi pe cuplurile heterosexuale, politica SUA referitoare la statutul HIV+ al imigranţilor este de asemenea în vizorul organizaţiilor locale şi internaţionale. Dintre statele de top care atrag imigranţii gay, Canada este singura cu o politică vizibilă şi transparentă pentru cuplurile gay, acestea fiind nu numai acceptate, dar şi promovate în campanii de imigrare în Canada.

În ceea ce priveşte timpul de relocare, acesta diferă dramatic de la un caz la altul. Imigrarea în interiorul UE este cea mai rapidă, drepturile de şedere şi muncă reducând la minimum timpul de relocare. Cazurile artificiale de imigrare din alte ţări, în special cele bazate pe sponsorizare şi căsătorie pot lua între 2 şi 5 ani, iar cele transparente, pe model canadian, până la 3 ani.