Tabu
CULTURELIFESTYLE

Daniel Funeriu: Calomnia este păcatul originar al democraţiei din România!

Puţini oameni pot uita acel bacalaureat „sângeros” din 2011 când, în urma supravegherii cu camere video, copiatul şi aranjamentele au fost dejucate şi jumătate dintre elevi au picat fără drept de apel. Daniel Funeriu, omul care a demascat ineficienţa şi impostura din învăţământul românesc, a devenit personajul meu politic preferat. De aceea am aflat printre primii, de pe peretele său de Facebook, faptul că vrea să-l dea în judecată pe „tribunul” Corneliu Vadim Tudor, şi i-am adresat câteva întrebări legate de acest subiect.

TABU: De ce să-l duci la tribunal pe Corneliu Vadim Tudor?

DANIEL FUNERIU: Orice om normal ar face acest lucru, având în vedere calomnia pe care a proferat-o la adresa mea. Eu am făcut o mică experiență: am întrebat pe Facebook oamenii dacă să o fac sau nu. Răspunsul lor m-a determinat să o fac în curând.

Oamenii te-au încurajat să-l dai în judecată pe Vadim?

Se poate vedea. Covârșitoarea majoritate au spus să o fac.

Corneliu Vadim Tudor şi-a construit o carieră din calomnii. La care dintre ele te referi?

A spus că sunt un repetent mincinos și a scris că „Funeriu minte ca un porc”. Or eu nu am fost niciodată repetent și nici nu am mințit.

De la ce a pornit cu această calomnie?

Vadim nu preia informații, ci măsluiește realitatea. În emisiunea respectivă își explică afirmația prin faptul că în CV-ul meu public apare că în anul școlar 1988-1989 am făcut clasa a XII-a la Lycée International des Pontonniers din Strasbourg (luând bacalaureatul „din prima” cu brio) după care în anii școlari 1989-1990 și 1990-1991 am făcut ceea ce francezii numesc „classes préparatoires” la Lycée Kléber din Strasbourg. El spune că nu mi-am dat bacalaureatul în 1989 ci 2 ani mai târziu, după ce am făcut aceste „classes préparatoires” care ar fi un fel de școală ajutătoare, când de fapt ele sunt accesibile doar elitelor. Evident toate aceste lucruri nu numai că sunt minciuni ci sunt și ușor de verificat, pe internet.

Cum adică „accesibile doar elitelor”? Care e concret sistemul?

E o explicație de dat aici: în „classes préparatoires” intrau în acea vreme doar cei mai „tari” 1-2% dintre absolvenții clasei a XII-a cu bacalaureat. Francezii îi spun „la voie royale”, pentru că elevii care au capacitatea de a intra și urma aceste „classes préparatoires” au viitorul asigurat. În Franța cei mai buni elevi nu merg la facultate după clasa a XII-a, ci intră la aceste „classes préparatoires” care dau acces în urma unui concurs la celebrele „Grandes Ecoles”, de unde ies miniștrii, înalții funcționari, șefii marilor corporații franceze. Programul în aceste „classes préparatoires” este infernal, am întâlnit acolo elevi incredibil de buni. Competiția este dincolo de imaginabil, ai nevoie de o rezistență fizică și nervoasă ieșită din comun pentru a rezista. După doi ani de „classes préparatoires” (mulți dintre colegii mei au renunțat pentru că nu au rezistat) se dă un concurs național foarte selectiv, pentru a intra (sau nu) în celebrele „Grandes Ecoles”. La acest concurs se pică pe capete la prima încercare. Eu am luat „din prima” acest concurs și am intrat în cea mai bună „Grande Ecole” cu profil de chimie din Franța.

Şi toate aceste informaţii legate de studiile tale se pot verifica, nu-i aşa?

Sigur. În primul rând e suficient să te uiți pe net. Mai mult, când dai o „informație” despre cineva îi ceri și lui un punct de vedere. Oricum, vreau să-l dau în judecată pentru că mi-a prejudiciat grav imaginea și pentru că astfel de porcării fac mult rău României: oamenii ajung să creadă că tu nu ai bacalaureatul când de fapt tu ești olimpic internațional, șef de promoție și ai un doctorat cu un laureat Nobel. Asta te pune în aceeași oală cu specimene mediocre, gen dr. Victor Viorel Ponta, care și-a plagiat doctoratul cu un pușcăriaș – Adrian Năstase. Asta duce la o confuzie a valorilor în mințile oamenilor care-i face să spună „toți sunt la fel” când de fapt sunt diferențe fundamentale între unii și alții. Pe scurt așadar, printr-un mecanism al minciunii nesancționat până acum, oameni ca Vadim murdăresc tot ce are România onorabil.

Cu alte cuvinte, gestul tău e mai mult decât o penalizare a câtorva fraze – e ca un prim pas într-o luptă împotriva calomniei?

Da. Toți românii trebuie să înțeleagă faptul că, dacă lăsăm aşa ceva nesancționat, mâine copilul lor poate să fie supus aceleiași mârșăvii. Sunt obișnuit cu lupte împotriva sistemelor mafiote: vezi fraudele de la bacalaureat, vezi mafiile universitare ale plagiatelor. Cred că, dacă voi câștiga, nimeni nu va mai îndrăzni să facă așa ceva. O să-i cer daune mari, pe care am să le distribui către organizații de binefacere.

Intenţionezi să şi lansezi eventual o campanie antidenigrare?

Trebuie să recunosc că ar fi și o revanșă istorică, a unei generații care avea 17 ani în 1989, când Vadim era un comunistoid sinistru. Acea generație trebuie să-și ia țara înapoi, mulți dintre colegii mei din loturile naționale de chimie sunt acum mari profesori la marile universități ale lumii.

Crezi că poporul român e pregătit pentru asta?

Nu am pretenția să lansez campanii naționale, dar, pentru că am notorietate, s-ar putea ca în urma unei astfel de reușite să se formeze un „bulgăre de zăpadă” care să crească. Şi mai cred că poporul este pregătit, dar politicienii nu sunt pregătiți. Cine cunoaște România reală, România creativă și viguroasă, vede că majoritatea politicienilor sunt rămași mult înapoi. Nu știu dacă voi reuși dar știu că merită încercat.

Şi totuşi, acel bacalaureat cu camere video care ţi-a adus celebritatea ţi-a adus şi furia extremă a maselor. Mai ales a părinţilor impostori. Eşti sigur că poporul e pregătit de o asumare sinceră a propriei (non)valori?

Știu sigur că oamenii vor să vadă valoarea ieșind la suprafață. Când am făcut chestia cu bacalaureatul, eu am trăit două realități paralele: clasa politică mă „linșa” la televizor, dar oamenii de pe stradă mă luau în brațe la propriu. Nu puteam să mă plimb prin parcuri, pentru că pur și simplu eram asaltat de oameni care mă felicitau și mă implorau să nu cedez.

Dă-mi exemple de calomnii care nu te vizau, dar care te-au marcat.

Calomnia este păcatul originar al democrației din România. Coposu, Rațiu, Regele Mihai sunt trei exemple de oameni care ar fi putut schimba istoria de după 1989, dacă oamenilor li s-ar fi spus realitatea și nu niște calomnii. Politica prin calomnie de după 1989 a făcut diferența dintre România lui 2014 și Cehia sau Polonia lui 2014. Spirala asta negativă trebuie să înceteze. Aș vrea să fac parte dintre cei care participă la o Românie mai curată și mai puțin tensionată.

ARTICOLE SIMILARE

Zile libere 2023. Val de mini-vacanțe anul următor

Andreea Damian

Scandal urias: VIDEO cu o mare cantareata facand sex oral!

Sfaturi pentru acasa – cum alegi lada frigorifica ideala

realitatea

Celebritati nascute pe 7 aprilie!

realitatea

Designul tragic al rochiei de mireasă

realitatea

Bianca a luat 7.000 de euro să se «împace» cu Victor la TV, de Paşte

2 comentarii

Scrie un comentariu