Dialogurile publicate cu Alexandru Dabija sunt rare în ultima vreme, de aceea a fost o uriaşă bucurie pentru mine să-mi spună că, de îndată ce am drum prin Sibiu, îmi stă la dispoziţie. De asemenea, recomand oricui această experienţă: să îţi impui o lungă călătorie, pentru ca la capătul ei, să te aştepte viitorul interlocutor. Asta îţi asigură distanţarea de cotidian şi preambulul atât de necesar pentru o poveste reuşită.
TABU: Dabija e un vechi nume aristocratic moldovenesc, corect?
ALEXANDRU DABIJA: Da, noi suntem acei Dabija. Fratele bunicului meu, pe care-l chema ca pe mine, Alexandru Dabija, scria o istorie a familiei. Nu ştiu ce s-a ales din ea până la urmă, pentru că suntem o familie destul de împrăştiată şi total neserioasă. Dar erau caiete întregi, pe care moş Alexandru le umplea. Familia Dabija era vestită mai ales prin faptul că voievodul Moldovei, Istrate Dabija, pe care l-a dat, era vestitul beţiv care apare şi-n poemul lui Eminescu. Legenda zice că a renunţat la o bătălie cu turcii, a făcut pace, pentru că era beat criţă.
***
Cum ai fost diagnosticat cu cancer?
Mi s-a umflat gâtul. M-au dus la medic, m-au tăiat. Au zis că nu-i nimic. Şi a ţâşnit din nou peste doi ani, sau trei, când eram la facultate. M-au operat, am urmat tratamentul şi am scăpat. Am reuşit să supravieţuiesc cu cel mai bun medicament din lume: umorul. Poţi să-l întrebi pe Măniuţiu, că locuiam cu el în perioada aceea. El îţi poate spune cât am râs împreună în acele momente.
Iar după aceea, cancerul n-a mai recidivat.
Cred că m-a dezinfectat băutura. (Zâmbeşte.)
***
Cu ce te păcălesc femeile?
Văd în femei întotdeauna personajul pe care-l pot exprima perfect în zece secunde şi nu mă mai ocup de posibilitatea ca acest personaj să se poată exprima altfel decât îl văd eu. Cred că, din acest punct de vedere, lucrez ca un regizor de film. Văd un personaj, zic „ăsta e”. Apoi îl văd pe scenă şi mă iau cu mâinile de cap, pentru că nu am posibilitatea pe care o dă filmul, să tai şi să fac cu totul altceva decât ceea ce se vede într-un spectacol viu.
Interviul complet, în numărul de martie al revistei TABU, 2 / 118, la toate punctele de difuzare a presei.
Foto deschidere: Istvan Nagy.
1 comentariu