INDIFERENT CUM POZEAZĂ, toate vor același lucru: să cocheteze cu modellingul și să apară la televizor. Azi poate fi o brunetă ciocolatie de 1,60 m, care privește galeșă peste umăr, cu fundul încadrat de un triunghi mic susținut pe un fir mai subțire ca breteaua de la sutien. Mâine o blondă în pantaloni negri mulați și sutien alb cu buline, care-și odihnește pe șolduri unghiile roșu-violent. Poimâine o altă blondă, înălțată pe tocuri, în costum de baie marinăresc, o mână pe șold, cealaltă adusă nonșalant după cap, cât să-i dea un imbold sfidător bărbiei.

Sunt diferite, dar visează același vis – să ajungă cunoscute și să culeagă aplauze și aprecieri. Sunt fetele de la pagina 5, care privesc la Mihaela Rădulescu, Nicoleta Luciu, Daniela Crudu sau Simona Sensual, imagini învălmășite ale succesului feminin românesc, apoi se studiază în oglindă și se întreabă „De ce ele și nu eu?”. Se fotografiază în ipostaze similare, zâmbesc când timid, când provocator, dezgolesc întâi un umăr, apoi un genunchi, apoi un sfârc – două dacă trebuie – și privesc aparatul cu ochi rugători.

Se roagă unui Dumnezeu mediatic capricios, care nu s-a obosit să le lase un decalog și schimbă regulile de la o zi la alta: ba se caută blonde voluptoase, ba brunete trase ca prin inel. Le e clar însă că succesul depinde de felul în care reușesc să placă. S-au obișnuit cu ideea că trebuie să fie ispititoare pentru a ieși din anonimat, spune Mihaela Miroiu, teoretician feminist și profesor la SNSPA, pentru că acesta este modelul promovat în mass media, unde majoritatea femeilor apar strict în calitate de corpuri.

În fuga după celebritate, tot mai multe bat la ușile ziarelor și revistelor pentru bărbați. După coperta din martie cu Daniela Crudu, redacția Playboy a fost inundată de mailuri, telefoane și scrisori. Când Kanal D a făcut recent un casting pentru postul de prezentatoare meteo, peste 1.200 de fete și-au trimis CV-ul. Tot în martie, Acasă TV a început să caute oameni pentru roluri într-o telenovelă; 53.520 de persoane au completat formularele pe site. Pe ultima sută de metri s-a înregistrat o înscriere pe minut.

Fetele de la pagina iau orice oportunitate din zbor.

CRISTINA MARDA a apărut la pagina 5 pe 4 decembrie 2008, la două luni după ce a făcut 30 de ani. A sfătuit-o o prietenă care, după ce a fost remarcată în Libertatea, a pozat pentru revista Plai cu Boi. Cristina a trimis șase fotografii, din care ziarul a ales una cu ea la ștrand, în costum de baie și cu ochelari de soare. Cu mâinile la spate, arăta aproape ca o școlăriță rușinoasă.

A decis să apară în ziar să vadă dacă o place cineva – s-a gândit că acolo o vede multă lume. Pe site, comentariile au curs de la injurii („arăți k o vacă”, „ești o curvă”) la laude („ești drăguță foc!”) la oferte de impresariat. S-a născut chiar și o controversă privind vârsta Cristinei. Unii au acuzat-o că e „cam bătrânică”, dojenind Libertatea că pune poze cu „vârsta a treia”. Alții au încurajat-o: „Ce aveți fraților, fata are 30 de ani, nu 50. Ce naiba, dacă treci de 30 de ani ești catalogat drept moș sau babă”. O profesoară de chimie a felicitat-o și s-a plâns că din cauza profesiei nu poate avea o viață particulară, că e mereu stresată ca nu cumva să fie surprinsă de vreun părinte în club.

Cristina le-a citit pe toate și mai mult s-a amuzat. Inițial nu-i plăcea ideea că „toți țăranii, șoferii, muncitorii, șantieriștii” vor folosi poza din Libertatea pentru „a-și face un sex”. Apoi s-a liniștit; sunt altele „mai frumoase și mai drăguțe și pe ele le alege șantieristul, pe aia de 30 de ani n-o s-o aleagă niciodată”.

Spre deosebire de alte fete de la pagina 5, Cristina nu visează naiv la o carieră de fotomodel. Åžtie că la 30 de ani nu are cum s-o obțină. N-a îngropat pe deplin visul de a ajunge imaginea unei firme de cosmetice, dar nu e neapărat motivul pentru care se fotografiază. Pozatul e un hobby, îi place pentru că în timpul ședințelor se simte în centrul atenției. Televiziunea în schimb, o atrage. Dacă i s-ar oferi, n-ar refuza un job și crede că s-ar descurca de minune. Îi place Adriana Bahmuțeanu pentru limbajul nonconformist, pentru că e o femeie dintr-o bucată, care deși „e imens de grasă, se crede foarte sexy”. N-ar vrea totuși să fie ca ea. Ar vrea să fie ca Mihaela Rădulescu, despre care știe că s-a lansat pe la 30 de ani. Când o vede la televizor, își spune: „Åži eu am 30 de ani și nici eu nu știu încotro s-o apuc”.

Deși nu e modelul clasic de pițipoancă sau vreo fufă care caută averi prin cluburi, Cristina s-a lăsat și ea ademenită de rețeta de succes promovată de media. Miroiu spune că femeile fac o alegere rațională: „Dacă asta este rețeta, atunci e bine s-o urmeze. E calea pe care au văzut-o, calea testată. La ora asta nu văd ce altfel de modele există în spațiul public, e singurul care îi interesează pe patronii și conducătorii presei românești”. Bărbații patroni de media din România țin „pâinea și cuțitul”, adaugă Miroiu, și probabil cred că „femeile trebuie să fie frumușele și să n-aibă niciun fel de păreri pe niciunul din subiectele majore în afară de cele de natură mondenă. Dacă asta este concepția lor despre femei, pe asta o promovează. Eu mă întreb însă dacă acei bărbați au mame, dacă au fost la școală colegi cu femei, dacă au soții, surori și fiice. Femei abstracte nu există”.

Cristina nu e o femeie abstractă. E o femeie care la 30 de ani nu știe încotro se îndreaptă. Åži-ar dori să fie remarcată, dar nu trăiește pentru asta. Încearcă pentru că a văzut că se poate și pentru că n-a avut ocazia, sau curajul, să o facă mai devreme. Åži pentru că nu poate renunța la visul în care un autobuz se plimbă prin oraș cu un autocolant gigant cu ea și Blondy, motanul ei, întinși pe pat, amândoi cu ochelari de soare pe nas.

ÎNTR-O DIMINEAÅ¢Ă OBIÅžNUITĂ, Cristina se trezește pe la 10-11. Dă drumul la televizor, își pregătește cereale cu lapte și îi hrănește pe Blondy și ceilalți motani din casă: Athy, Sulty și Lighy (de la lighioană). Apoi intră pe messenger, lăsându-i pe cei 74 de oameni din listă să-i vadă avatarul sexy: în genunchi, cu palmele pe podea, într-un costum de baie alb, cizme lungi cu toc, tot albe, o poziție care îi evidențiază sânii cu care împunge parcă ecranul.

Poza i-au făcut-o la Click în cadrul unei ședințe de o oră și 20 de minute pentru „Fata de la pagina 3”, unde a apărut la o lună după Libertatea. A schimbat patru ținute, iar în ziar a apărut în cea care-i plăcea cel mai puțin – cu un puf mov încolăcit în jurul gâtului care-i ascundea sânii doar cât să dea privitorului mură-n gură. N-o deranjează gradul de nuditate, stilul e problema, i se pare că n-o reprezintă („ce dracu’ sunt în poza aia, vampă?”). Preferă lucrurile simple și elegante, iar de obicei poartă negru, alb și gri, rar ceva viu colorat. Puful mov a fost ideea lui Florin Åžuler, responsabil cu rubrica. „Dacă nu-ți plac pozele, nu le publicăm”, i-a spus el. Cristina le-a văzut și nu i-au plăcut. I-a zis, dar el tot le-a publicat.

Dimineți la rând a intrat pe Click.ro să vadă dacă apare și a doua oară – Åžuler i-a promis că o publică și în costumul de baie alb, „că-i venea bine”, același costum Jolidon cu care apăruse în Libertatea. Pe lângă dorința de a se vedea în ziar fără puf și „aripioare la vedere”, Cristina spera să aibă motiv să se întoarcă la casieria redacției pentru cei 100 de lei achitați fetelor care pozează. A durat câteva săptămâni, dar s-a întâmplat. La a doua apariție, și-a mobilizat prietenii de pe messenger, trimițându-le mesaje repetate să o voteze „fata săptămânii”, titlu care însemna un poster cu ea în ediția de weekend. A reușit să strângă cele mai multe voturi, peste două sute, dar a avut ghinion. Era săptămâna operației de transplant a lui Cristi Minculescu și ziarul a preferat să pună un poster cu Iris.

Nici Cristina, nici alte aspirante la celebritate, nu controlează mecanismul de afirmare. E la mâna fotografilor, a responsabililor de rubrică, a redactorilor șef. Când își alege modelele, fotograful Răzvan Voiculescu se bazează pe ceea ce numește „chimie” – își dă seama de cum intră fata pe ușă dacă vrea să lucreze cu ea. Face nuduri artistice de 25 de ani, iar în fotografii vrea să arate personalitatea nudului, în niciun caz frumusețea („Asta mai îmi trebuia. Nici măcar nu cred în ea”). Le avertizează de la început pe fete că le va pune în poziții întortocheate și incomode: „Dacă vii la mine nu pui niciun fel de condiție, că eu așa și nu așa”, spune el. „Ori e totul, ori e nimica”.

Dan Boerescu, redactor șef la Playboy, spune că se bazează pe intuiție și experiență: „Nu există un tip standard, nu e păpușa Barbie pe care încercăm să o replicăm, nu e 90-60-90. Nu toate fetele care vin la noi trebuie să aibă sânii Nicoletei Luciu. Sigur, e minunat dacă sunt atât de frumoși și… chiar așa de mari… Dar nu-i adevărat, Gina Pistol nu are sânii Nicoletei Luciu, deci n-are legatură”.

Cristina n-are idei de Playboy, spune că nu vor ei „băbăciuni” ca ea. Acum caută un job stabil, dar part-time, care să nu-i mănânce viața personală. Deși a făcut facultatea de istorie, aplică la anunțurile care nu cer studii superioare, de obicei castinguri sau posturi de barmaniță și vânzătoare. CV-ul ei arată că a fost, pe rând, secretară, barman-ospătar, casier-gestionar, vânzător-gestionar și casier la o casă de schimb valutar. A renunțat la toate în septembrie 2006, după ce exchange-ul a fost atacat pe timpul nopții și i-a fost frică să se mai întoarcă. De atunci n-a mai avut un job stabil. S-a obișnuit să trăiască fără să-și facă planuri. Stă cu părinții și câștigă aducând haine din Germania și făcând pe curierul pentru un amic care vinde componente de calculator.

După aparițiile în Libertatea și Click, Cristina a fost contactată de Oana Arcăleanu, designerul atelierului Donna Nobile, care a văzut-o într-o bază de date. I-a plăcut pentru că, spre deosebire de fotomodele, nu era foarte slabă și avea forme. La dimensiunile 92-68-95, se potrivea bine cu rochiile de mireasă ale Oanei, care face haine doar pentru „femei normale”. Cristina i s-a părut finuță și domoală, fără fițele manechinelor-puștoaice. La ședința foto, Cristina a stat opt ore în frig, dar s-a simțit „ca o păpușică” îmbrăcând și dezbrăcând rochiile de mireasă cu cristale Swarovski și broderii întortocheate, care valorează fiecare peste 1.000 de euro. Nu se mai satură de poze. Åži-a pus una pe desktop, iar pe restul le ține într-un folder în care intră ori de câte ori e deprimată.

Văzând-o dezinvoltă, Oana a trimis-o pe Cristina să prezinte o rochie de mireasă la Antena 1, la o emisiune specială de Valentine’s Day. Cristina nu s-a simțit în largul ei în platou. N-a băgat-o nimeni în seamă, iar de la 11 dimineața până la 16 „n-a mâncat un sandviș, n-a băut un pahar cu apă, n-a făcut un pișu”. Spațiul era mic. Când cobora scările „rochia făcea pâc-pâc-pâc-pâc prin toate holșuruburile”. În plus, a fost crispată și în loc să trimită „bisou-uri” a zâmbit încruntată.

La puțin timp după, s-a prezentat la un casting. Credea că se caută o amantă pentru un serial pe TVR, dar a descoperit că era altă televiziune și că era vorba de fapt de un reality show despre iubiri interzise, ai cărui producători se laudă că filmează „oameni obișnuiți, nu actori plătiți” și de fapt filmează oameni obișnuiți plătiți să joace un rol. Căutau o amantă de 25 de ani, așa că la interviu Cristina a spus că are 29. Apoi a răspuns politicoasă la întrebări:
- Ați accepta rolul de amantă?
- Aș accepta ce rol aveți pentru mine disponibil. Åži pentru personalitatea mea.
- Åžtiți că se caută o tipă volubilă…
- Da, doamna Claudia mi-a zis că pe lângă pupături trebuie să vorbesc foarte mult.
- Dumneavoastră sunteți actriță? În ce domeniu lucrați?
- Momentan sunt casnică.
- Aha. Dacă vi s-ar cere să vă certați cu cineva? – Da, accept. Trebuie să ne și batem?
Interviul n-a durat mai mult de cinci minute, timp în care Cristinei i s-au spus condițiile: 100 de euro pentru trei zile de filmări. Acceptați? Da. Vă sunăm noi. Auzise refrenul de multe ori până atunci. Åži-a zis, în glumă: „Dacă nu mă vor, ei să fie sanitari”. Dar îi părea rău. Ar fi jucat orice rol. Orice, în afară de filme porno. I-a mai venit inima la loc când peste câteva zile producătorii au chemat-o s-o anunțe că a primit rolul.

PENTRU FETELE DE LA PAGINA 5, imaginea e totul. După modelul celor care au pornit de acolo – Laura Cosoi, Roxana „Mama Natură” Ionescu, Andreea Mantea etc. –, fac eforturi să fie frumoase și ademenitoare. Åžtiu că în spatele femeilor de succes sunt echipe de designeri, stiliști și artiști de make-up, că divele de la TV și din reviste sunt, așa cum spune și Mihaela Frunză, lector pe studii de gen la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, „un produs ireal și inaccesibil femeilor obișnuite, de multe ori rezultatul corecțiilor post-producție”.
Åžtiu, dar vor să fie și ele acolo, de partea cealaltă a baricadei.
Deseori, societatea le confirmă că sunt pe drumul cel bun. Chiar dacă programul unei zile conține doar o vizită la Registrul Auto Român, Cristina se aranjează cu grijă. Când își alege hainele, scoate mai multe bluze și perechi de pantaloni din șifonierul care îi înghite o treime din cameră. Le aruncă pe pat și le sortează din priviri: asta merge, asta nu merge. Apoi probează. Ce-i place pune deoparte, ce nu, aruncă înapoi pe pat. Îi ia 20 de minute să se hotărască la o pereche de blugi albaștri franjurați și o cămașă albă care cade în valuri peste fund, pe care o prinde în talie cu o curea neagră de lac.

După haine, urmează alte 20 de minute de machiaj. Începe cu o cremă depigmentară, o întinde atentă în jurul ochilor pentru a-i deschide culoarea pielii, apoi se dă cu fond de ten. Urmează năvala culorilor: un roz deschis pe pleopa superioară, unul mai închis imediat deasupra genelor și pe pleoapa de jos, fardul sidefat alb cu care își deschide arcada și fardul roșiatic de obraz. Câteodată își pune și tuș. Pentru un machiaj mai lejer, se dă doar cu rimel. Părul necesită îngrijire specială. Cristina e brunetă, dar se vopsește blondă de la 20 de ani. Spune că îi stă „mai repede”. A influențat-o și look-ul mamei, tot brunetă, dar de care nu-și aduce aminte altfel decât blondă. Are părul natural ondulat, însă îl îndreaptă o dată pe săptămână la coafor. Când n-are bani, îl întinde singură cu placa. Noroc că de la atâtea vopsiri părul nu i se îngrașă repede și nu trebuie să-l spele mai des de o dată pe săptămână.

Pleacă pe fugă, fără să acorde atenție motanului care o analizează ca un membru al juriului la un concurs de miss. În timp ce coboară scările, scoate din geantă o sticluță roz de Versace Red Jeans și dă câteva fâsuri pe gât și piept. În mașină, își verifică machiajul în oglinda retrovizoare și își unge buzele cu luciu rozaliu de la Maybelline, despre care știe că ar conține săruri care le umflă. Când totul e în ordine, pornește motorul Audi-ului A3 auriu, pe care l-a luat la second din Germania pentru a înlocui vechiul Ford Ka albastru metalizat. E nostalgică după Ka: demara greu, dar se strecura ușor prin trafic și era remarcată mai des în el.

Când coboară din mașină, atrage priviri ca un magnet. În timp ce pășește grăbită, legănându-și șoldurile nestudiat, sub presiunea tocurilor care funcționează ca niște picioroange în miniatură, bărbații o fixează, întorc capul după ea, iar dacă sunt în gașcă dau drumul unei cascade de chiote, fluierături și înghionteli. Nu le răspunde niciodată. S-a obișnuit să se strige după ea: „Ești frumoasă!”, „Mamă, ce ți-aș face!” sau chiar „Ce ți-aș bea apă din pizdă!”. Uneori prietenele îi atrag atenția: „Fată, ce te-a fixat ăla!”. „Cine dragă? Ăla? Ei, na!”. Ar flata-o dacă ar veni de la Brad Pitt, dar fiind vorba de un tip „cât se poate de neimportant” n-o interesează.

Își îngrijește cu atenție sânii, de teamă să nu i se lase în timp. Când a auzit că tinctura de mărar îi menține fermi, a băut din ea o săptămână, de trei ori pe zi. N-a speriat-o nici mirosul înțepător, nici gustul amar care persistă secunde bune în cerul gurii, apoi revoltă stomacul minute în șir. A renunțat abia când a aflat că are efect doar dacă e făcută din rădăcina plantei. De atunci merge la sigur: la ore fixe dimineața și seara înghite niște capsule cărămizii pentru creșterea sânilor. În plus, e într-o constantă cură de slăbire. A încercat diverse pastile – și au avut efect – dar i-au creat dezechilibre hormonale, iar după ce a renunțat la ele burtica a apărut la loc. Recent, un culturist i-a recomandat un praf minune care topește grăsimea. Trebuie să-l ia înainte să facă efort susținut, cel puțin o oră de alergat. Își tot face planuri să iasă în parc la jogging, dar îi e greu să se țină de ele.

CÂND SE ANUNÅ¢Ă vreo oportunitate de afirmare, radarul fetelor de la pagina 5 o ia razna. FHM strânge la fiecare campanie Covergirl (în urma căreia o fată necunoscută ajunge să pozeze pentru copertă) trei-patru sute de doritoare. Redactorul șef Eduard Å¢one vede fete în diverse ipostaze, de la cele „în patul nefăcut cu Răpirea din serai în spate, la cele pozate de semi-profesioniști, care arată cât de cât bine”. Trimit și nuduri, deși nu se cer. La ușa Playboy bat alte, sau poate aceleași, sute de fete. Boerescu primește zilnic patru cinci oferte pe mail. Pe cele care arată promițător le cheamă la interviu, unde pică din start cele care vor să pozeze doar pentru bani. Strategia Playboy e să le plătească simbolic pentru primele apariții, dar să le promoveze ulterior la televiziuni și evenimente. Doar șapte-opt pe an prind un contract cu revista. Restul își încearcă norocul în altă parte.

Multe rămân anonime și unele consideră că au ratat: „Din moment ce n-am reușit să fiu o femeie importantă, top model sau vedetă, înseamnă că sunt o persoană care a eșuat, pe când Maricica, expusă pe toate gardurile, are succes”, spune Miroiu de la SNSPA. Până la urmă își ajustează așteptările și se obișnuiesc cu ideea că vor ajunge „o cercetătoare anonimă, o economistă anonimă, o profesoară anonimă”.

Cristina n-are în plan să devină celebră. Anul acesta vrea să dea la o nouă facultate: publicitate, jurnalism sau administrație publică. E derutată. Îi e teamă să se licențieze în administrație publică, de exemplu, pentru că deocamdată vede posturile blocate. Uneori se gândește că s-ar putea întoarce la predat istorie, meserie la care a renunțat din facultate, pentru că se plătea prost. Abandonează repede gândul; ar avea de învățat mult pentru a recupera anii pierduți.

„Lumea s-a schimbat”, spune ea. „Alergăm după bani. Nu avem timp să ne hrănim mintea, doar stomacul”.
Îi e mai la îndemână să viseze la propriul magazin de haine și accesorii: ieftine și frumoase, unde intri să-ți cumperi ținute întregi, nu pe bucăți. Åži bineînțeles, îi rămâne visul împărtășit de mii de fete care trimit poze la ziare și reviste, se bat să prezinte rubrica meteo sau se fotografiază în ipostaze pe care au învățat să le considere seducătoare – visul ca imaginea ei să fie purtată prin oraș de un autobuz după care bărbații să întoarcă involuntar capul, iremediabil seduși.