Kill Piersic Jr.

Contrar aparențelor, titlul de mai sus nu intenționează să îndemne la crimă. (Deși spectacolul despre care urmează să discutăm abundă de așa ceva.) Scopul său este să sublinieze și să aplaude fermecătoarele influențe tarantinesque din ultima montare a lui Florin Piersic Jr., spectacolul Tom și Jerry, la Teatrul Metropolis.

Reservoir Dogs, filmul unei generații

Autorul piesei este Rick Cleveland, cunoscut fanilor genului neo-noir și ca unul dintre scenariștii serialului Six Feet Under (aka Sub pământ SRL), produs de HBO. A câștigat și premiul Emmy, respectiv premiul Writers'  Guild of America pentru un episod din serialul The West Wing, difuzat de NBC.

Jerry and Tom, piesa - pe care ulterior autorul a adaptat-o pentru un film independent din 1988, cu Joe Mantegna și și Sam Rockwell în rolurile principale - trădează enorm din deformația profesională (aceea de scenarist de televiziune.) Scenele sunt scurte, concentrate și se termină cu un punchline sau cu o acțiune memorabilă, iar dozajul intensității asigură un crescendo care să țină publicul în scaune pe durata celor două ore și aproape jumătate. După ce a tradus piesa  - și i-a reordonat titlul - Florin Piersic jr.  se putea opri aici. Cei mai mulți actori care se apucă de regie - și nu montează piese decât pentru a reda intențiile autorului - așa procedează. Joacă  corect și credibil rolurile scrise și atât. Dar montarea de pe scena Teatrului Metropolis dovedește că Florin Piersic Jr. e cel puțin la fel de notabil ca viziune regizorală, pe cât e de convingător ca interpret.

Asta pentru că sunt miraculos!

Aptitudinea de a construi, din elemente de decor rabatabile, un univers a la Quentin Tarantino, cu accente de roșu și portocaliu pe fond negru, cu crime de un gore burlesc, estetizant, cu situații de un ridicol cotidian finalizat în sânge care țâșnește ironic. Și de a-l contrapuncta cu accente grave, ale vulnerabilității pe care ucigașul în vârstă (Piersic Jr.) începe s-o experimenteze din ce în ce mai acut, în timp ce partenerul său mai tânăr (Paul Ipate), pierde din ce în ce mai mult controlul și se scufundă în voluptatea crimei, denotă o maturitate regizorală demnă de aplauze.

And I'm gonna name you Talent

Asta e de fapt povestea:  istoria unui cuplu de ucigași plătiți. Cuplul Piersic Jr. - Paul Ipate e de o chimie și de o carismă de tip Butch Cassidy and the Sundance Kid. Unul brunet, celălalt blond; unul tânăr, celălalt matur; unul mic și agitat, celălalt lent și chibzuit. Unul copilăros și inocent - dar ascunzând o cruzime năucitoare, pe care și-o descoperă pas cu pas, pe măsură ce povestea crește; celălalt experimentat și imun la vărsări de sânge - iar evoluția sa în timpul spectacolului merge pe direcția opusă, a recuperării umanității.  Șirul nenumăratelor victime - câte una pe episod, până la încleștarea finală - e jucat cu o versatilitate halucinantă de Laurențiu Bănescu - care pare chitit să demonstreze, în aceste două ore, frumoasa teorie a profesorilor de artă teatrală: că actorul poate juca orice.

Mai ales cu ochelarii  din imagine.

Finalul (structurat frumos, ciclic, cu atenție pe construirea de replici la fiecare element relevant al începutului - chiar am fost atentă la asta!) e lovitura de teatru la care cunoscătorii genului s-ar putea aștepta. Dar nu intru în mai multe detalii, pentru că țin neapărat să vă trimit la teatru. Pentru că spectacolul lui Piersic jr. e o victorie a teatrului contemporan - ca viziune, ca temă, ca limbaj. O dovadă că teatrul poate depăși desuetitudinea prăfuită și poate aborda spectatori tineri, rămânând totodată valabil artistic. Și, nu în ultimul rând - că nu există o criză a textelor, ci strict o criză a culturii generale a celor care deplâng numita criză a textelor.

Foto: Maria Ștefănescu.