NU POŢI PUNE NAŞA ŞI AURORA ÎN ACELAŞI MENIU!
Cât timp premiile GOPO au fost organizate de Asociaţia de Promovare a Filmului Românesc şi sponsorii lor, lucrurile au mers, cât de cât, decent. De îndată ce şi-a băgat MediaPRO coada, a transformat graţiosul eveniment într-un jambon eclectic complet nedigerabil.
Mailul primit de la organizatori mă anunţa sec: Jurnaliştii trebuie să fie prezenţi cel târziu la 18.15, să nu cumva să pângărească cu a lor imundă prezenţă momentele de magie subtilă de pe covorul roşu, care, zicea acelaşi mail, începeau la 18.30. Ah, da, ţinuta de seară era obligatorie. Şi toate acestea n-ar fi fost nimic dacă spectacolul n-ar fi avut loc hăăăt departe pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, într-un loc unde nici prostituata nu creşte. Asta era o idee bună, am zis eu la început, pentru că dscurajează fripturiştii tradiţionali (a se citi: lumea care n-are nicio legătură cu filmul, dar vine să mai bea un suc, să mai mănânce o icră neagră.) În schimb, când am ajuns la destinaţie, am plătit 40 de lei pe taxi şi am dat să intru, m-au oprit la uşă: “Sunteţi presă, nu intraţi.” “Păi n-aţi zis voi să fim aici la 18:15?!” “Am zis să fiţi aici, dar n-am zis că o să şi intraţi!” “Stai aşa, să ne înţelegem. Plouă. E teren viran în jur, deci nici măcar nu mă pot adăposti. Sunt în rochie de seară că aşa mi-ai dat indicaţii. Şi tu îmi spui că o să mă ţii afară?” “Ăsta e protocolul pentru presă. Veţi sta afară până la 19.00.”
Am simţit impulsul să sun înapoi după taxi şi să plec acasă. Dar doream să beau paharul până la fund, să văd cam ce mai include protocolul de presă.
După ce am intrat în sfârşit în clădire – frig, de ţi se albăstreau buzele, se pare că nimeni din organizare nu luase în calcul altă ipoteză decât aceea a caniculei – am fost mânaţi în ţarcul special pentru presă. Spaţiul special pentru presă – “lazaret”, pentru prieteni – existase şi la ediţiile precedente. Dar niciodată nu fusese azvârlit undeva, în fundul sălii, cu vizibilitate 0 la scenă. Aveau şi ciumaţii protocolul lor: câteva sticle de apă minerală. E important să fii lucid, pasămite, să nu cumva să te cuprindă toropeala şi să ratezi discursul bogat împestriţat cu bâlbe al acestui zeu al platitudinii: Andi Moisescu.
Tot între noi, ciumaţii, erau şi câţiva actori de film cu palmares, pe care organizatorii uitaseră să-i invite. “Nu ne iubeşte PRO-ul, ce să facem. N-avem loc la masă”, au declarat ei. În schimb, vedetele PRO, cu sau fără legătură cu marele ecran, cu sau fără sarcină de prezentator de premii, erau toate acolo.
Dacă din Andi Moisescu izvorau valuri-valuri de plictiseală, care potopeau încet sala, de-ţi venea să-ţi faci arcă şi să salvezi câte două exemplare din fiecare animal, organizatorii s-au gândit să-i dea contrapunct: umorul de autobază al găştii de stand-up a lui Bobo. Total neavenit pentru o seară de high-life? Da. Dar total reconfortant după textele lipsite de cea mai vagă urmă de umor pe care le citeau de pe promptere prezentatorii premiilor, în timp ce tu citeai în ochii lor: “Dumnezeule, oare ce îmi iese pe gură? Oare eu sunt acela care vorbeşte acum? Nu! Nu pot fi eu acela!”
Şi apoi au urcat pe scenă Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Eu n-am nimic cu Stela Popescu; dimpotrivă, ieri seară am constatat că are tenul mai fresh şi mai puţine riduri decât Jojo. Dar când acest cuplu de respectabili artişti începe să-mi laude filmul Naşa… care primeşte Premiul Publicului doar pentru că s-au dus mai mulţi să-l vadă, în condiţiile în care distribuţia MediaPRO este mai bine pusă la punct decât oricare alta în România, iar filmul a beneficiat, pur şi simplu, de şansa de a ajunge mai uşor la populaţie… simţi că te ia cu răcori. Chiar aşa, întreb eu, în ce măsură e concludent faptul că s-au dus x oameni să-l vadă? I-a întrebat cineva la ieşire ce sentimente au avut? A făcut cineva un sondaj de opinie, să-i zică lumea: “Da, domnilor, Naşa a fost experienţa ultimă în materie de film? Iar prezentarea filmului a fost atât de pompoasă, termenul Naşa a fost rostit de atâtea ori, încât un marţian picat întâmplător în sală ar fi înţeles că aceea e marea glorie a serii, iar celelalte filme… mă rog, şi ele pe acolo.
Apoi: de ce să-l forţezi pe Iurie Darie să-şi târască bătrâneţile, Alzheimerul şi incoerenţa până pe scenă, să-l expui într-un astfel de mod, doar ca să faci tu rating?
De aceea, salut cu tot respectul decizia Ancăi şi a lui Cristi Puiu de a-şi retrage filmul din competiţie. Iată nişte oameni conştienţi de valoarea lor, care refuză să se amestece în mocirlă. Şi cred că şi presa ar trebui să le urmeze exemplul, să supună Premiile Gopo unui boicot mediatic. Eu, una, ştiu sigur că voi evita acest eveniment până la o modificare a “protocolului”.
13 comentarii