Vindecarile-minune ale Parintelui ARSENIE BOCA

"Părintele ARSENIE BOCA cunoștea medicină și de multe  ori ne spunea că „transpirăm” din cauză că nu ne funcționează bine  rinichii. Îi spuneam că îmi cade părul, iar el ne dădea remedii, că și  părul trebuie să se hrănească și ne spunea să facem gălbenuș de ou cu  ulei de ricin și să ne spălăm capul și să-l clătim cu oțet de mere.  Totdeauna ne dădea soluții la probleme de sănătate", povesteste Maria Andrei.

Altădată a venit un bolnav de plămâni și Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că „Cel ce a făcut cerul și pământul e în stare să lipească o piele ruptă”.

Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri.

Daca impiedici un guturai prin  medicamente il transformi in alte primejdii. Lasa fazele obisnuite ale  bolii ca-i cel mai bun leac al ei(al bolii). Ferirea de frig ajunge.

Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapanul lor.

Mersese la Părintele o femeie din Făgăraș  (d-na Burlea) destul de în vârstă, care avea probleme cu ochii  (cataractă), dar ajunsă în fața lui, femeia a uitat pentru ce a venit la  dânsul. Părintele o întreabă: “Care-i baiu’ mă femeie?”, iar ea îi  răspunde: “Păi Părinte, am venit așa, ca să vă văd,”. Părintele o  întreabă : “N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?”.  Bătrânica îi răspunse: “Vai Părinte, mă iertați, dar chiar pentru asta  am venit la sfinția voastră”. Părintele Arsenie îi spune: “Mă, și ce  ți-au spus doctorii? Să te duci și să te operezi. Așa-i?”. “Da,  Părinte”. “Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la operație, că o să  rămâi oarbă. Să faci ce-ți spun eu. Primăvara, să pui o sticluță la vița  de vie, și din seva pe care o aduni în sticluță, să iei câteva picături  cu pipeta și să-ți pui în ochi și nu o să mai ai nevoie de operație”.  După un timp m-am întâlnit cu femeia și cu adevărat nu a mai fost nevoie  de intervenție chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de  la vița de vie, precum îi spusese Părintele.

Odata Parintele a spus: “Cand imi dati  “telefon” sa staruiti, ca vin “telefoane” din mai multe parti si nu stiu  de unde vine “telefonul””. Dar nu era vorba de telefonul propriu-zis.  Daca te gandeai la Parintele, Parintele simtea ca cineva ii cere  ajutor.(Ierod. Ieronim Coldea).

Când eram copil locuiam în Lisa, nu  departe de Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 frați (5 băieți și 5 fete).  Numele de fată îl aveam Andreiaș. Aveam 13 ani când sora mea cea mare,  Elena, de 23 de ani, era bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau  lacrimile și îi scădea vederea). Se gândea să meargă la București pentru  operație. Dar într-o duminică, fiind la mănăstire, a ieșit Părintele  Arsenie din biserică și a strigat (era multă lume): „Leana din Lisa,  vino-ncoace”. Când s-a apropiat i-a spus: „Tu ești bolnavă cu ochii. Să  nu te duci la medic la București să faci operație”. I-a adus apă  sfințită: „Cu ea să te speli pe ochi“. Așa a făcut și boala i-a trecut  imediat. De atunci a mers tot timpul la mănăstire și ne-a luat și pe  noi, surorile. Așa am ajuns să merg și eu în fiecare duminică. (Bălan  Silvica – Făgăraș)

O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat  din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire. Părintele Arsenie a făcut  rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în fața altarului.  Părintele a întrebat-o : Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu-Tatăl, în  Maica Domnului? Ea a răspuns: Cred din toată inima. La fel i-a întrebat  și pe părinții fetei care au răspuns că și ei cred. Părintele i-a zis  fetei: Dacă crezi, scoală-te și mergi! Ea a răspuns că nu poate. Atunci  Părintele i-a zis iarăși: Dacă crezi în Iisus Hristos, scoală-te și vino  la mine! Atunci fetița s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, și a mers  spre Părintele Arsenie. Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se  ducă în lume la distracții, baluri, dansuri și să se încredințeze în  mâinile lui Dumnezeu. Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers  la un bal și astfel la scurt timp fata a murit.

Părintele Arsenie se izola de lume la  izvorul din pădure. Apa de acolo devenise sfințită prin rugăciunile lui,  fiind izvor de mântuire creștinească. Vor fi vremuri grele, iar cei ce  se vor osteni până acolo vor fi păziți și răsplătiți de Domnul Iisus  Hristos și vor avea putere în credință. Mulți credincioși vin la acest  izvor cu putere vindecătoare de orice boală, depărtând gândurile rele și  duhurile necurate. (Bârsan Elena – Sâmbăta de Sus)

A venit în biserică un om și l-a intrebat  pe Părintele dacă să mai mănânce fructe și legume din grădină, că sunt  radiații multe. Părintele a zis: „Măi, să pice din cer otravă pe pământ  și să mănânci; cine are credință, nu are nimic”. (Burs Maria, Ucea de  Sus)

Imi amintesc ca la Ramnicu Valcea era un  medic endocrinolog de exceptie, dr. Romulus Popescu. Era credincios (pe  biroul lui se afla mereu Pravila de la Govora si viata sfantului din  ziua respectiva), iar ca medic, parea de neintrecut. Cunostea bolnavul  dupa mers, dupa cautatura ochilor. Se uita la el si spunea ceea ce se si  intampla negresit: “In doi ani, omul acesta vine la mine”. Indragindu-l  si respectandu-l in mod deosebit, ne-am gandit sa punem la cale o  intalnire a medicului cu parintele – lucru care s-a si petrecut. L-am  adus pe Romulus Popescu la Prislop, am batut la usa chiliei si,  parintele, stand cu spatele la usa, a zis fara sa priveasca spre noi:  “Hai doctore. De cand te astept!”. Nimeni nu stie ce au discutat unul cu  altul. O zi si o noapte au stat zavorati in chilie. Cand a iesit de la  parintele, doctorul era ca de pe alta lume, transfigurat si plin de  lumina. Intrebandu-l ce s-a intamplat, Romulus Popescu a spus doar atat:  “Nu stiu cand a trecut noaptea”. Insistand, el a mai adaugat, ca un  rezumat si o concluzie: “Ce sa va spun, maicilor? Daca cineva  n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele, omului  aceluia i-ar creste picioarele la loc!“”.

De obicei, pătimesc de cancer cei ce nu  postesc niciodată. Cancerul încă n-are leac și apare fără alte  explicații, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se  vede că prin el se pedepsește lăcomia mâncărilor și obârșia desfrânării.  Cancerul, această misterioasă anarhie celulară, mi se pare că vine tot  cam din aceleași pricini din care vine și o anarhie socială, tot un  dezechilibru dovedește în vreo zonă necunoscută a organismului, sau vreo  slăbire în serviciul de siguranță al sistemului nervos. Bănuiesc despre  roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică; în tot  cazul recesivitatea e sigură.

Schimbarea mea s-a petrecut cu viteza și  tăria unui fulger. Îmbrăcată subțire, cu pantofi decupați și talpă de  plută, mă plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormântul  Părintelui însă, ceva s-a năruit în mine. Am început să plâng fără  contenire și prin fața ochilor îmi treceau toate păcatele pe care le  săvârșisem. Nu știu cât timp am stat la mormânt, dar când am revenit în  curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mântuire, un dor sfășietor să  rămân acolo, să nu mă mai despart de Părintele. Era peste puterile mele  să mai plec. Prietenii care mă așteptau la mașină nu au înțeles  nimic.Credeau că am înnebunit, că trec printr-o criză de delir mistic.  Într-o secundă am lăsat în urmă tot: o carieră strălucită, o casă  superbă în cartierul Primăverii din București, luxul și toate  deșertăciunile vârstei. Am câștigat infinit mai mult: ajutorul și  mângâierea Părintelui. (Maica Maria – Măn. Prislop)

Sfaturi și îndemnuri ale Părintele Arsenie:

- Bolile încep de la suflet, de la minte, de la concepția despre lume, de la dezechilibrul mintal.

- Paralizia lovește de obicei pe cei nesătui de avere și poate fi moștenită.

- De obicei pătimesc de cancer cei care  nu postesc niciodată. Cancerul încă nu are leac și apare fără alte  explicații, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se  vede că prin el se pedepsește lăcomia mâncărilor și obârșia desfrânării.

- Bătrânețea-i un cavou ajutător… Să nu cârtim la necazuri.

- Fumatul slăbește nu numai plămânii, ci și mintea omului, încât credința nu o mai vezi atât de curat.

- Cei bolnavi să țină regimul bolii în loc de post.

Parintele Arsenie ne sfatuia ca atunci cand avem o problema sa spunem de 9 ori rugaciunea Tatal Nostru.

Tatal nostru Care esti in  ceruri Sfinteasca-se numele Tau Vie imparatia Ta Faca-se voia Ta Precum  in cer asa si pre Pamant Painea noastra cea de toate zilele Da-ne-o noua  astazi Si ne iarta noua gresalele noastre Precum si noi iertam  gresitilor nostri Si nu ne duce pre noi in ispita Ci ne izbaveste de cel  rau Ca a Ta este imparatia Puterea si Slava In numele Tatalui Al Fiului  Al Sfantului Duh Amin.

El recomanda sa spunem cat mai des  rugaciunea de mai sus (Tatal nostru) si rugaciunea inimii – “Doamne  Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine … (numele)”.

Aceste doua rugaciuni pot fi retinute  usor si pot fi spuse oricand, acasa, pe strada, pe drum, etc. Spunand  aceste rugaciuni in gand sau cu voce tare incepi sa le simti, incep sa  iti lipseasca cand din varii motive uiti sa le spui.

- See more at: http://www.obiectiv.info/marturii-despre-tratamentele-minune-ale-lui-arsenie-boca_50769.html#sthash.Rxlx9STW.dpuf Sursa: www.e-dimineata.ro