Tabu
CULTURESlider

Un referendum inutil după chipul și asemănarea politicienilor – n-avem însă bani pentru copii și bolnavi

În data de 7 octombrie 2018 va avea loc poate cel mai inutil Referendum din România. Nu doar că nu se va schimba nimic (căci persoanele de același sex nu se puteau căsători nici până acum) dar mai cheltuim și 20 de milioane de euro ca să nu se schimbe nimic. Deci bravo.

Între timp, avem așa:

Copii. Deși Programul Masa caldă în școli a scăzut abandonul școlar de la 6,1% la 1,3% el urmează a fi implementat pentru al treilea an consecutiv, tot în regim pilot, în doar 50 de școli și tot prin Ordonanța de Urgență. Căci nu avem bani pentru copii pentru că drept credincioșii au nevoie să le spună Constituția că o familie este obligatoriu formată dintr-un bărbat și o femeie.

Copiii cu atrofie musculară spinală nu pot beneficia de medicamentul necesar tratării acestei boli. Din motive financiare, spitalele nu pot achiziționa acest tratament. “Atrofia musculară spinală este o boală rară. Este un medicament pentru această boală, care a fost aprobat în decembrie – ianuarie. În luna iulie s-au publicat protocoalele terapeutice, din acel moment medicamentul trebuia să fie disponibil pentru toţi pacienţii cu atrofie musculară spinală. Sunt puţini pacienţi şi majoritatea sunt copii. Spitalele nu au primit foaia de buget şi medicii nu pot să prescrie acel medicament. Acel medicament există pe hârtie, dar acei copii cu atrofie musculară se chinuie pentru că spitalele nu pot achiziţiona tratamentul”, a declarat Preşedintele Institutului pentru Dezvoltare în Sănătate şi Educaţie (IDSE), Rozalina Lăpădatu, potrivit AGERPRES.

Finanțarea deficitară a învățământului, multiplele reforme începute și abandonate pe traseu au făcut ca toate costurile ascunse ale educației să se dubleze: în medie, de la 1.490 de lei per copil la 3.093 de lei, potrivit ultimei cercetări realizate de Salvați Copiii România. Aproape un sfert dintre elevii din mediul rural au abandonat studiile , în timp ce procentul elevilor din oraşele mici este de 17%, iar din municipii 6%. Dar nu contează, în loc să meargă la școală, copiii care au abandonat școala din cauză că nu și-o mai permit vor putea să citească în Constituție că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie, totul la prețul modic de doar 20 de milioane de euro.

Din datele statistice existente în acest moment la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale, la nivel naţional, 20 la sută dintre unităţile şcolare nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au anunţat că aproape 3.900 de clădiri în care funcţionează unităţi de învăţământ nu au autorizaţie de securitate la incendiu. Dar e ok, Constituția modificată îi va salva în caz de ceva.

Bolnavi în România

În România sunt 390 de pacienţi cu Tumori Neuroendocrine. Potrivit specialiştilor, strategia de diagnostic, tratament şi supravieţuire a pacienţilor depinde de efectuarea unor investigaţii radio-imagistice pentru stabilirea diagnosticului, localizarea tumorii şi premisele absolut necesare instituirii terapiei corespunzătoare, respectiv scintigrafia receptorilor de somatostatină, care se realizează cu preparate radiofarmaceutice care evidenţiază supraexprimarea receptorilor. APTNR doreşte includerea scintigrafiei receptorilor de somatostatină în Programul naţional de oncologie, crearea unui centru de expertiză în domeniul tumorilor neuroendocrine, al cancerului tiroidian şi al tumorilor paratiroide, în cadrul Institutului Naţional de Endocrinologie ”C.I. Parhon”, dar şi revizuirea opţiunilor terapeutice recomandate la nivel european, care prelungesc durata şi cresc calitatea vieţii acestor pacienţi.

Nu avem un astfel de centru de expertiză și 390 de oameni vor trăi sau nu destul timp cât să apuce introducerea în Constituție a unei fraze inutile care costă statul 20 de milioane de euro.

Pesta porcină. Despre care știm că luni, 10 septembrie, Comisia Europeană a declarat pentru cursdeguvernare.ro că România nu a solicitat UE niciun ajutor suplimentar pentru combaterea pestei porcine africane. Potrivit datelor raportate de autoritățile din România la Bruxelles, în data de 9 septembrie, în țara noastră existau 888 de focare de pestă porcină africană la porcii domestici și 34 la porci sălbatici. Este cel mai mare număr de focare din UE, 77,5% dintre focarele la porcii domestici depistate în Europa fiind în România. În total, au fost ucişi peste 159.600 de porci. Până acum, România a încasat în contul PPA 1,2 milioane de euro alocați în perioada 2015-2018 din bugetul special pentru prevenția pestei porcine. Potrivit Comisiei, se mai pot cere însă bani pentru compensațiile acordate proprietarilor ale căror animale sunt ucise. Este vorba despre 50-75% din banii pe care țara membră îi alocă. Ministerul Finanţelor a transferat ANSVSA suma de 40 de milioane de lei, pe lângă cei 160 de milioane de lei prevăzuţi în rectificarea bugetară, pentru despăgubirea crescătorilor de porci afectaţi de pesta porcină africană. În ceea ce privește despăgubirile, la finele lui august, din 1.603 dosare întocmite până atunci, au fost plătite sumele aferente 83 de dosare. (economica.net). Nu știm câți vor reuși să fie despăgubiți până la sfârșitul anului însă în locul banilor de despăgubire vor avea un motiv să se bucure văzând cum Guvernul dă 20 de milioane de euro ca în Constituția României să apară o frază inutilă.

“CCR a decis deja (para. 42 din Decizia 580/2016), în mod obligatoriu, ca în actuala Constituție a României prin sintagma ‘soți’ care se pot căsători se înțelege ‘un bărbat și o femeie'”. Dar mai bine mai dăm 20 de milioane de euro ca să fim siguri.

ARTICOLE SIMILARE

Alaptatul in public – un subiect Tabu?

realitatea

Noutăți pe NETFLIX în septembrie 2022

Andreea Damian

Romanul care cucereste lumea

Urban Blues Fest vine la The Pub Universităţii în weekendul 15-17 aprilie 2022

Andreea Damian

Vacanțe suprarealiste | Noua colecție SCHIAPARELLI este inspirată de propriul fondator

Andreea Damian

Alexandra Dinu, din nou singură. Cum a reacționat după ce s-a aflat că s-a despărțit de Jeffrey Greenstein

Andreea Damian

Scrie un comentariu