Day

July 15, 2011

Moda româneascã uimeşte vestul. Encore!

Maria Lucia Hohan şi Stephan Pelger sunt numele din moda româneascã pentru care piaţa vesticã devine a doua casã la nivel de expunere şi retail. Observ cu plãcere şi cu mândrie cum tot mai mulţi creatori locali se îndepãrteazã treptat de profilul boem al artistului care vrea doar sã se exprime prin creaţiile sale şi îmbrãţişeazã aspectele comerciale şi de marketing ale business-ului lor, acceptându-le şi înţelegându-le importanţa. Astfel, dupã ce au fost incluse în oferta permanentã a retailerului online LuisaViaRoma, creaţiile Mariei Lucia Hohan sunt acum disponibile şi în celebrul concept

Sărbătoritul zilei de 15 iulie

Diane Kruger s-a născut pe 15 iulie 1976 în Algermissen, Germania. Mama ei lucra la o bancă, iar tatăl era, la vremea respectivă, specialist în calculatoare. Diane nu a băut niciodată alcool până la vârsta de 20 de ani pentru că vazuse ce efect avea acesta asupra tatălui ei care era alcoolic. În copilărie și-a dorit să fie balerină și chiar a fost acceptată la Academia Regală de Balet din Londra, dar fost nevoită să renunțe din cauza unei accidentări. Imediat după accidentare Kruger a devenit interesată de actorie. A făcut câteva cursuri la Cours Florent și apoi a apărut în câteva filme franțuzești.