Day

November 25, 2013

Ce copil de vedeta va nasi GABI FIREA

GABRIELA FIREA, mai nou senator, va fi nasa unui alt copil de politician, cel de-al treilea al primarului Robert Negoita. Acesta mai are doi copii din casatoria anterioara, cu Carmen Negoita, dar a divortat si, dupa o relatie de cativa ani, s-a recasatorit cu tanara Sorina Docuz, care i-a daruit un baietel. Nasii copilului vor fi Gabi Firea si sotul ei, Florentin Pandele, primarul din Voluntari.

EXCLUSIV TABU.RO: Interviu Oana Pellea

Aveţi o casă frumoasă... Nu am cumpărat niciodată nimic. De ce? Am de la bunici şi de la străbunici. Cei din partea mamei. Am cumpărat pentru căsuţa mea de la munte. Cum arată căsuţa de la munte? E frumoasă. Nu pot spune că e rustică. Cu mult lemn. A intrat în casa de aici un prieten englez şi a zis: "Slavă Domnului că nu e IKEA!". Mie îmi place IKEA. Am lucruri foarte frumoase de la Zidaru. Şi sunt frumoase şi curate. Vă simţiţi altfel acolo decât aici? Am ajuns să mă simt peste tot la fel. Bine adică. Când v-am sunat acum câteva luni, sincer, mi s-a părut că sunteţi abulică,

Celebrity make-up: Charlize Theron

Charlize Theron este una dintre cele mai așteptate apariții pe covorul roșu. Rafinamentul și eleganța îi pun în valoare atuurile fizice, pozitionându-se de fiecare date în topurile cu cele mai spectaculoase lookuri. Make-up artistul Dana Argeșan îți dezvăluie cum să realizezi acest machiaj de covor roșu al frumoasei Charlize Theron. Pregătirea tenului Un make-up reuşit pleacă de la o bază impecabilă. De aceea, mai întâi se pregăteşte tenul prin demachiere şi hidratare, pentru a asigura o aplicare mai eficientă a fondului de ten şi o persistenţă mai îndelungată

Aceste clişee ne dor (22): „Te enervez ca să te provoc!”

Există oameni care-s în mod natural extrem de iritanţi. Pe de o parte pentru că nu-i ajută mintea, pe de alta pentru că au o nevoie infantilă să pară mai şmecheri decât interlocutorul fără ca asta să rezulte într-un beneficiu concret (da, la casting de şmecheri, să fii mai şmecher decât ăla de lângă tine poate face o diferenţă de câteva sute de euro. În viaţa reală, să te dai şmecher aşa, în gol, îl face pe interlocutor să te deteste din baierile sufletului şi să te evite de la o poştă.) Unii sunt iritanţi prin insistenţă, alţii prin aroganţa nejustificată şi tonul de sus complet gratuit („OK,

Daniel Buzdugan, marcat pe viata: “Aruncat prin geamul din spate al unui taxi, in seara asta pe DN1”

Prezentatorul de radio, Daniel Buzdugan, a marturisit ca a trecut printr-un moment extrem de dificil, duminica seara, un moment care l-a marcat pe viata. “Imaginea unui om aruncat prin geamul din spate al unui taxi, in seara asta pe DN1, dupa Ikea, ma va face sa ma leg intotdeauna cu centura de siguranta, chiar si atunci cand stau in spate! Groaznica imagine, fereasca Dumnezeu! Viata e vis……. Totul se termina intr-o secunda. Faceti bine, fiti buni! Asta e tot ce conteaza si ….. se contabilizeaza!”, a scris Daniel, duminica seara, pe contul de Facebook. “Off, am dat like,dar am sters imediat,

Oana Zavoranu confirma: s-a despartit de iubitul ei! Tanarul s-a mutat deja din casa ei!

Desi parea ca se potrivesc perfect, ambii fiind mereu pusi pe sotii, actrita si fostul ziarist au ajuns intr-un impas si au hotarat sa incheie, cel putin pentru moment, relatia. Dupa divortul de Pepe, Oana Zavoranu si-a refacut viata sentimentala in bratele unui fost jurnalist, cu 14 ani mai tanar decat ea, care i-a demonstrat ca, in ciuda varstei este un barbat matur si capabil sa o faca fericita. Si a reusit, timp de aproape trei ani, sa fie langa frumoasa bruneta atat in momentele fericite, cat si in cele de cumpana, cand vedeta se afla pe patul de spital din cauza unor probleme grave de

Uite cum arata fratele Ginei Pistol! Crezi ca seamana?

Ea este cunoscuta in toata tara si cand spui Gina Pistol, e imposibil sa fie cineva care sa nu fi auzit de ea. In schimb, fratele ei, este mai putin cunoscut. O poza postata de vedeta pe contul ei personal de Facebook o infatiseaza pe Ginuta, pe o banca, alaturi de fratele ei. Ce credeti, seamana?

Mihai Bendeac s-a dezlantuit! Uite ce i-a scris lui Mircea Badea dupa ce au aparut audientele uriase ale iComedy

Dupa ce Mircea Badea s-a laudat pe net ca editia in care el a aparut a emisiunii iComedy a facut audiente mai mari in comparatie cu cele ale lui Bendeac, actorul nu s-a mai stapanit si i-a dat replica pe net. "Ok, situaţia cu audienţa de aseară a emisiunii iComedy: a fost mai mare decât la ultimele două ediţii cu Bendeac din cele patru cu toatele. Asta în condiţiile în care pe Pro TV era "Pornoiesc pentru tine", ceea ce pe vremea lui Bendeac nu se întâmpla. Şi asta e esenţial", a scris Badea pe reţeaua de socializare. "Draga Mircea, Stiam eu de ce te-am divinizat in adolescenta... Fiindca,

Cel mai frumos magazin DIN LUME este in… Bucuresti, pe Calea Victoriei!

Galeriile Casei de Bijuterii Sabion, o afacere de familie pornita in urma cu 15 ani in Targu Mures, reprezinta cel mai frumos magazin din lume, potrivit unui clasament din cadrul competitiei internationale Association for Retail Environments (ARE). Magazinul redeschis recent pe Calea Victoriei a primit Premiul pentru cel mai frumos magazin din lume dintr-un centru comercial, Premiul pentru inovatie in pardoseala si Premiul pentru expunere artistica in cadrul competitiei internationale ARE Design Awards 2011, scrie incont.ro Pentru acest premiu, Sabion a concurat cu 500 de mari jucatori de pe

Un celebru cuplu din showbiz a fost diagnosticat cu cancer!

Actorul britanic Vinnie Jones, cunoscut pentru rolurile sale din filme precum "Snatch", "Jocuri, poturi si focuri de arma" si "X-Men: Ultima infruntare", a fost diagnosticat cu cancer de piele, informeaza contactmusic.com. Atat actorul in varsta de 48 de ani, cat si sotia acestuia, Tanya, au fost diagnosticati cu aceasta boala, Vinnie Jones marturisind ca acest cancer este "cel mai dur" lucru cu care s-a confruntat pana in prezent. Initial, in februarie, actorului i s-a descoperit o tumoare canceroasa, care i-a fost eliminata pe cale chirurgicala, insa ulterior a fost diagnosticat cu melanom