Day

September 12, 2014

GABI FIREA – gravida , din nou, la 42 ani!

GABI FIREA, fosta vedeta TV, acum senator de Ilfov, il va face din nou tata pe primarul de Voluntari, Florentin Pandele! Vedeta are 42 de ani si nu se teme de o noua sarcina. Gabriela Firea şi Florin Pandele, care au deja un copil în vârstă de doi ani şi patru luni, vor deveni din nou părinţi. Edilul din Voluntari a făcut anunţul în cadrul unei conferinţe de presă. "La vârsta mea, mă aşteaptă acasă un copil de 2 ani şi 4 luni şi culmea este, vă spun acum, că nu ne aude nimeni si nu suntem ascultati, că urmează să mai vină încă unul", a fost anunţul făcut de Florin

Informații despre desfășurarea Romanian Music Awards

”Tradiția continuă și ne-am suflecat mânecile pentru a douăsprezecea ediție. Romanian Music Awards revine în Piața Sfatului din Brașov, unde e al treila an în care ne simțim ca acasă. Piața Sfatului este un loc minunat, mai ales în prezența a câteva zeci de mii de persoane care au urmărit decernările an de an. Cu recunoștință pentru acest sprijin am pregătit momentele deosebite ale ediției curente și surprize pe placul vostru.” – Giovanni Francesco, director general Music Channel. A 12-a ediție a celei

OANA CUZINO vorbeste deschis despre divortul ei!

OANA CUZINO recunoaste ca a divortat si a trimis acest mesaj presei: “Dragii nostri, Eu si Yoav am decis sa incheiem civilizat cei 12 ani petrecuti impreuna ca sot si sotie. Am hotarat de comun accord sa divortam, insa vom fi in continuare prieteni, confidenti, parintii copilului nostru. Naomi este un copil mare, care intelege situatia si care stie ca se va bucura de la fel de multa dragoste si timp petrecut alaturi de noi.  Continuam sa ne respectam reciproc, in virtutea faptului ca am dezvoltat principia comune de viata, am cladit lucruri frumoase si am crezut unul in altul. Mai mult

După Brâncuși vine Baba, după Baba vine Grigorescu, apoi Dalí

Asemuit cu Rembrandt şi Goya pentru atenția deosebită pe care o acorda portretelor și mâinilor, Corneliu Baba este unul dintre cei mai apreciați artiști români contemporani. În licitația ce-i este dedicată, publicul va putea licita pentru cea mai mare lucrare a artistului (de aproape 6 m lungime), opera fiind un triptic asemănător cu cele ale lui Francis Bacon, pentru care colecționarii străini au oferit zeci de milioane de euro. Tripticul "Răscoala" (estimare: 70.000 – 120.000 euro) nu impresionează doar prin dimensiuni, ci și prin tema abordată - o problematică intens

Află cine a câștigat finala “Câștigă cu Martini un Porsche Carrera 911”

Legendarul brand MARTINI® a anunțat încheierea concursului Câștigă cu Martini un Porsche Carrera 911, în acest week-end la Monza. România a fost reprezentată la finala de la Monza de către câștigătoarea etapei naționale a concursului, Lavinia Bejenariu. La eveniment au luat parte 10 finaliști din 10 țări participante, miza fiind una pe măsură: un automobil Porsche Carrera 911 nou nouț. Concurenții au beneficiat de 3 zile de vis în Italia, iar în primele două zile au avut de trecut diverse probe pentru obținerea marelui premiu. Gazda competiției a fost nimeni altul decât

JAY SEAN CANTA PE SCENA ROMANIAN MUSIC AWARDS!

Așa cum v-a obisnuit in fiecare an, cea mai longeviva gala de premiere din industria muzicala romaneasca se tine de surprize! De data aceasta, invitatul internațional al evenimentului din Piata Sfatului este Jay Sean! Cantaretul britanico-asiatic de pop si R&B este de asemenea rapper, beatboxer, compozitor si producator. Acesta a colaborat cu Antonia, iar vineri va face o aparitie extraordinara in Brasov. Urmareste piesa Antoniei cu Jay Sean aici! Printre celebritatile internationale care au transformat Romanian Music Awards intr-o amintire spectaculoasa pentru multi dintre voi se

Nu se astepta nimeni! OANA CUZINO – divort cu partaj!

[gallery ids="101402,101403,101404"] Considerata cea mai frumoasa prezentatoare din Romania, Oana Cuzino trece prin momente grele, ajungand la partaj cu sotul ei, israelianul Yoav Stern, asa cum www.WOWbiz.ro a aflat in exclusivitate. Pe  2 septembrie 2014, Oana Cuzino, prezentatoarea emisiunii "Ce se intampla, doctore?" de la PRO TV si una dintre cele mai frumoase vedete din showbiz-ul autohton, a fost data in judecata, la  Judecatoria Sectorului 1 din Bucuresti, de catre sotul ei, Yoav Stern, care pretinde partajul bunurilor comune! Potentul om de afaceri israelian, cu care Oana este casatorita

Boala ANTONIEI dezvaluita de socrul ei

De când Antonia şi Vincenzo s-au hotărât să o ia pe drumuri separate, toată  atenţia lui Ciro s-a îndreptat către micuţa Maya şi concilierea fiului său cu  fosta noră. Acum, afaceristul şi-a schimbat atitudinea cu 180 de grade şi afirmă că nora  sa e o persoană care joacă teatru. "Am obosit, familia mea munceşte, am treburi  de făcut. Noi muncim, nu facem bani ca ea, care scoate o melodie, îşi ia bani de  la Avon şi din ce contracte mai are... Asta e diferenţa dintre noi. Până acum  i-am luat mereu apărarea, am iubit-o. Din momentul acesta am zis gata! E mama  Mayei, familia mea poate să facă

Nume surpriza in noul juriu de la ROMANII AU TALENT

[gallery ids="101392,101393,101394,101395,101396"] Dupa plecarea lui Mihai Petre la Antena 1, juriul show-ului ROMANII AU TALENT a suferit transformari spectaculoase, fiind cooptati doi noi membri. Mihaela Rădulescu este cel de-al patrulea jurat în cadrul emisiunii-concurs "Românii au talent". Alături de ea, în juriu, vor mai fi Andra, Bebe Cotimanis şi Andi Moisescu. Zvonurile potrivit cărora Mihaela Rădulescu este jurat la "Românii au talent" au fost confirmate. Diva a semnat contractul cu ProTv şi se pare că va "fata rea" din juriul emisiunii de talente. ProTV a mai anunţat, astăzi,

STEFAN STAN – in curand tatic! SURPRIZA: Cine e mama viitorului sau copil!

Se pare ca vremurile in care zbura din floare in floare au apus pentru Stefan  Stan. Artistul se va aseza cel mai probabil cat de curand la casa lui intrucat  femeia cu care se iubeste in prezent se pare ca este deja insarcinata, urmand  sa-l faca pentru prima oara tatic pe fostul logodnic al Andreei Mantea. Cunoscut ca unul dintre cei mai mari playboy din showbiz-ul autohton, se pare ca  Stefan Stan a intalnit-o deja pe femeia care cel mai probabil il va convinge sa  se aseze la casa lui. Deja de luni bune, artistul se iubeste cu o tanara pe nume  Didi, despre care site-ul WOWbiz.ro scrie ca