Tabu
HobbyLIFESTYLE

7 cele mai frumoase romane ale secolului XX (P)

Lectura ne oferă oportunități extraordinare, prin intermediul cărora ne aflăm într-un continuu proces de cunoaștere și descoperire de idei, concepte, experiențe. În vremurile moderne, cititul este foarte accesibil datorită posibilității de a comanda beletristică online, iar opțiunile sunt nelimitate. 

Ca în orice domeniu, există repere și recomandări care ne îndrumă către opere de valoare ce problematizează teme importante. 

1984 – George Orwell 

Romanul oferă o viziune de coșmar a unei lumi birocratice, totalitare, inspirate de regimurile nazist și stalinist. Cu o intuiție incredibilă, autorul creează o lume distopică, născută după o serie de războaie atomice: există un singur lider, iar Poliția Gândirii pedepsește pe oricine îndrăznește să gândească neconform sistemului. 

Strălucirea romanului constă în preștiința lui Orwell de a descrie detalii cutremurătoare din viața modernă — omniprezența televiziunii, conceptul de Big Brother, denaturarea limbajului — și capacitatea de a construi o versiune minuțioasă a iadului. Este o lectură extraordinară, considerată a fi una dintre cele mai terifiante cărți scrise vreodată.

Fructele mâniei – John Steinbeck

Este o scriere realistă cu accente imaginative inspirate din concepe biblice, alcătuită cu o ageră percepție socială și cu empatie față de drama vieții în perioada Marii Crize Economice din SUA anilor ‘30. Autorul are capacitatea unică de a gestiona portretul conflictului dintre cei puternici și cei slabi – reacția feroce a unui om la nedreptate, puterea stoică a unei femei – și sondează însăși natura egalității și a justiției. Este o carte considerată de unii încă actuală și atât de apreciată, încât i-a adus autorului Premiul Pulitzer (1939) și i-a înlesnit acordarea unui Premiu Nobel în anul 1962. 

Procesul – Franz Kafka

Este o lucrare faimoasă a scriitorului originar din Praga, din care aflăm povestea unui om arestat și urmărit penal de o autoritate îndepărtată, inaccesibilă. Absurdul contextului constă în faptul că natura crimei nu este dezvăluită nici eroului, nici lectorului, iar justiția apare mai degrabă ca un complot imposibil de evitat. 

Fie că este citită ca o poveste existențială, o parabolă sau o profeție a exceselor birocrației moderne cu accente de nebunie totalitară, romanul a rezonat cu adevărul înfricoșător trăit de generații întregi. Este o lectură extrem de interesantă pentru atmosfera și întrebările pe care le suscită.   

În căutarea timpului pierdut – Marcel Proust

Este un roman amplu, în șapte volume, scris între anii 1913 și 1927. Personajul principal, un boem lipsit de griji, reflectă asupra timpului pe parcursul experiențelor sale, multe reconstruite din memorie. Într-o demonstrație narativă a unei observații filosofice, timpul e subiectiv și involuntar, amintirile pot irupe oricând în cotidianul unei zile din prezent. O lectură extrem de interesantă pentru pasionați, ca un film bazat pe un scenariu oniric! 

Ulysses – James Joyce

Una dintre cele mai importante opere literare ale modernismului este o paralelă explicită cu Odiseea lui Homer. Acțiunea se desfășoară într-o singură zi de iunie, care pricinuiește niveluri neașteptate de interferențe literare ce fac lectura atentă și profundă. Tehnicile experimentale captivante variază de la monologuri interioare la jocuri de cuvinte exuberante și umor pământesc. O realizare majoră în literatura secolului XX!

Marele Gatsby – Francis Scott Fitzgerald

Este o poveste despre înșelătorul sens al vieții petrecute în excese de către oamenii bogați și parveniți americani după primul război mondial. Într-o societate în care banii par a fi creați doar pentru satisfacerea orgoliilor și a aparențelor de senzație, împlinirea – „visul american” – stă sub semnul exclusiv al bancnotelor verzi. 

Romanul vorbește, de fapt, despre deziluzia creată de vise superficiale și nedemne de țelul interior al celui care pornește la drum cu un scop aparent bun. Lucrarea este considerată a fi o capodoperă a secolului XX, atât de actuală prin tematica abordată, încât a fost transpusă într-un film de succes. 

Străinul – Albert Camus

Eroul romanului este un om pe care nu îl emoționează nimic. Dar în fața sentinței de condamnare la moarte își dă seama cât de minunată îi fusese viața și regretă nepăsarea care l-a însoțit mereu. Omul alege să nege existența lui Dumnezeu, atunci când aceasta nu îi pare necesară – viața este lungă și blasfemierea poate părea chiar distractivă celui care nu caută sensul vieții. 

Însă atunci când se confruntă cu adevărul zguduitor al condiției umane, orice suflet s-ar întoarce de la neîncredere spre lumina salvatoare. Aceasta este o carte ce propune reflecții existențiale care preocupă și astăzi omenirea.

Fundamentală în dezvoltarea personală, experiența lecturii modelează caractere, deschide noi orizonturi intelectuale și spirituale deopotrivă. Este o activitate complexă – utilă, captivantă, înălțătoare – accesibilă oricărui nivel de abordare. Așadar, iată un hobby care merită să facă parte din viața noastră, recomandabil atât pentru uz personal, cât și ca instrument de socializare!

ARTICOLE SIMILARE

Iulia Albu a facut-o praf pe Carmen Bruma, dupa declaratiile din spital! De ce i-a dat DISLIKE

Andreea Ibacka, Diana Dondoe si Alina Puscau, “momeala” sexy pe un site matrimonial

Kim Kardashian și-a făcut piercing dermal în gât și acum arată ca un extraterestru

Andreea Damian

Dana Razboiu, marturisiri cutremuratoare, despre operatia fiului sau! “Era galben, umflat! Am zis ca nu este copilul meu!”

Femeia care seamănă leit cu Jennifer Lopez face senzație pe Internet

Andreea Damian

Adevarul despre divortul GIULIEI!

Scrie un comentariu