Cluj
Primul lucru atunci când intri în orașul meu, și ești pus pe o seară de dănțuială în comunitatea LGBT, este că nu îți va fi greu să o găsești. Åži asta pentru că lumea gay este ceva mai deschisă și se simte un aer mai european. Îmi place acest oraș, nu pentru faptul că sunt de aici, ci pentru că îmi iubesc lumea de aici. Lumea în pas cu moda îmi satisface de obicei stilul de viață și nu doar mă asigură de cele mai bune purtări. Lumea gay, care este mai plină de culoare, există cu adevărat în acest oraș scump. Totul se leagă mai degrabă de experiențele personale.
Comunitatea gay de aici îmi oferă cel mai energic și atractiv mediu. Cei care vin în acest oraș caută distracție, vor să cunoască oameni, să se „etaleze“, să îi privească pe alții – lucru care îmi place tare mult. Eu prefer locurile animate, cu evenimente provocatoare și showgirls uimitoare, iar toate astea se întâmplă aici. Sigur, ambianța șic este încă un ingredient, dar fără reinbo totul ar fi doar un simplu decor.
București
Sunt gay și asta pare că mă diferențiază, or eu mă simt altfel. Mă consider cât se poate de normal, nu am o viață de gay, este o viață obișnuită. Deși îmi dau seama că nu toți o privesc la fel de firesc ca mine, au auzit de termen, știu cam despre ce e vorba, dar cumva nu le vine natural, cam ca efectele prezise de teoria relativității, nu e ceva intuitiv, iar Bucureștiul nu face excepție.
Nu prea pot să comunic cuiva faptul că-s gay fără să provoc un mic moment de stupefacție. Pe de altă parte, dacă aș fi fost încă în satul de unde au venit bunicii mei, afirmația ar fi fost, fără îndoială, de neimaginat. Nu sunt nici în Berlin, dar nici în Banat. O bucată din viața mea mi-a fost transmis faptul că e ceva greșit, o anomalie demnă de cea mai severă epurare, viziune care încă îmi provoacă neliniști.
Normalitatea mea prilejuiește unora accese de violență. Åži ce mi s-a părut că scapă în general în veșnicele dezbateri celor ce se simt arbitri morali este că sentimentele noastre, în forma lor candidă, sunt mutuale. Cam la asta s-ar reduce amprenta nefastă pe care a lăsat-o Bucureștiul asupra mea.
Acum îmi pare că lucrurile s-au mai îndreptat. N-am reușit să vorbesc despre mediul din București, despre cele două cluburi de profil care pot fi ușor trecute cu vederea, și dintre care unul își adulmecă fiorii sfârșitului, despre mediul virtual punctat, cu o statistică deloc indulgentă, de tipi mișto.
Însă poți arunca ocheade în autobuz, cum am făcut azi la un Gaspard Ulliel autohton, poți aborda, deși mie îmi lipsește dezinvoltura, poți să te exprimi, să te îmbrățișezi la o cafenea, sau să te pierzi în ochii partenerului pe o bancă într-un parc. Ce-mi mai place la București este că e orașul în care m-am îndrăgostit.
Iași
Persoanele de orientare homosexuală din Iași (la fel ca și cele din alte orașe și regiuni ale României) au în comun o diversitate de lucruri. În ordin de interese, cu toții dorim sex, cu toții suntem în căutarea partenerului optim (uneori îl găsim), cu toții ne distrăm, căutăm sex mai bun, schimbăm locul distracției, căutăm persoane noi, ne dezvoltăm preferințe pentru un anumit tip de persoane, devenim din ce în ce mai diversificați intrapersonal odată cu experiența, căutăm sex mai mult, ne informăm, ne afirmăm, ne facem amici, ne destăinuim, ne atașăm de anumite persoane, ne îndrăgostim, căutăm mijloacele pentru a depăși adolescența eternă, devenim maturi.
Avem propriile idei despre care ar trebui să fie numărul partenerilor noștri sexuali, avem propriul standard după care ne alegem un partener. Avem feluri și mijloace proprii de a cunoaște și intra în contact cu o persoană, acestea fiind reduse de cele mai multe ori la Internet sau anumite zone de întâlnire mai mult sau mai puțin clandestine.
Avem, până la un punct, chiar și un număr de norme comune. Vrem să fim fideli și căutăm fidelitate. Sau nu vrem să fim fideli și căutăm același lucru. Toate aceste puncte comune ale persoanelor gay ne fac membrii unei comunități anume, deși asta nu presupune că trebuie să ne cunoaștem sau măcar să ne placem cu toții.
Totuși, din cauza lipsei locurilor de întâlnire din Iași (care, în continuare, nu are o locație cu tematică gay de niciun fel; nu există un bar gay sau un club gay), comunitatea este una slabă. Ea nu are ce oferi posibililor noi membri și este îndeajuns de slabă din punct de vedere al coeziunii membrilor pentru a fi susceptibilă divizării în subcomunități. Cauzele acestor aspecte sunt bazate pe simțul comun, sunt simple păreri și nu sunt de interes.
De interes este, însă, multiplicarea (în fapt, crearea) ocaziilor pentru ca persoanele gay din Iași să interacționeze (petreceri gay, localuri gay, diverse activități dedicate membrilor comunității gay). Ca peste tot, și la Iași curcubeul este la fel de colorat, iar fructele sunt la fel de diversificate, doar că ar fi și mai vesele, dacă ar sta într-un coșuleț.
Brașov
Bine ați venit în orașul de la poalele Tâmpei! Că e vară, că e iarnă, aici vă puteți simți bine, puteți fi liberi, puteți mânca și puteți bea după pofta inimii, puteți respira aer curat, puteți face ce vreți. Mă rog, există niște limite, depinde ce vă dorește inima. Dacă, însă, căutați doar un anume gen de oameni, lucrurile o să vă pară puțin mai grele. Mă rog, pentru unii sunt mai ușoare, de fapt, depinde de cât de expeditivi sunt.
Păi să vedem. Aveți, desigur, internetul, faceți doar o căutare pe Brașov și vă vor zâmbi cele câteva zeci de profile cu băieții brașoveni. Mai puteți merge și lângă peronul 1 al gării orașului, dar nu uitați să vă luați o jachetă mai subțire pentru serile de vară.
Mai rămâne faimoasa petrecere săptămânală unde vă puteți bucura de un spectacol amator de travesti și de băieții care fumează pe acolo. E atâta fum încât nu par că fac altceva toată seara în afară de a fuma. Acum se pare că o să apară un alt bar unde se merge și în alte zile decât sâmbăta, dar nu știe încă nimeni ce fel de oameni sunt acolo.
Åži cam asta e tot. Cum, ați putea vrea și mai mult de atât? Dar unde vă treziți? În San Francisco? Ehe, mai avem mult până acolo. Chiar dacă Brașovul a fost unul din primele orașe din țară unde băieții gay au avut un loc unde să meargă pentru a sta de vorbă, nu a progresat așa mult cât ne-am dori. Da, și noi ne dorim la fel de multe ca și voi, turiștii. Pe bune.
Constanța
Cum este să fii gay în Constanța? O întrebare la care încă mai caut răspunsul… sau poate l-am găsit și nu accept realitatea. Păi… Am plecat dintr-un oraș de provincie și am ajuns în Constanța… Emoții, principii și alte lucruri mă încercau. Un oraș mare care, mă gândeam eu, îmi va oferi posibilitatea să-i găsesc pe alții la fel ca mine! Åži găsisem! Pe Internet! În seara când m-am mutat în Constanța, în afară de a mă caza, am făcut un lucru foarte important pentru mine. Am sunat acea persoană care se oferise să îmi facă turul orașului.
Åži așa am cunoscut o altă persoană „altfel”. Tremuram de emoție și bucurie că nu sunt singur și că pot, în sfârșit, să fiu eu! În aceeași seară am intrat și în primul bar pentru oamenii „altfel”! Alte emoții, alte gânduri, alte sentimente. Așa am ajuns să cunosc oameni și oameni… într-un oraș care pentru mine părea că este locul unde poți fii tu însuți! Timpul însă mi-a demonstrat că m-am înșelat, iar din punctul meu de vedere, să fii gay aici în Constanța e ca și cum ai avea un defect de naștere vizibil!
Desigur, pe parcursul acestor ani mi-am găsit un loc bun și respectabil de muncă și am cunoscut diverse persoane care au lăsat ceva urme în viața mea. Sunt prea puține acele persoane pe care mi le amintesc sau pe care aș vrea să mi le amintesc. E o comunitate mică unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea, iar de multe ori, fără să vrei, interacționezi cu acei oameni cu care poate nici măcar nu te saluți.
Există un club gay care ne oferă acel loc sigur și plăcut unde nu trebuie să fii altcineva decât tu! E un loc care, pentru mine, se aseamănă unei lumi virtuale cu oameni răi și cu oameni buni, unde înveți să te ferești de cine nu trebuie, ca într-un joc, sau găsești o persoană care crezi că îți poate oferi liniștea sufletească de care ai nevoie!
Timișoara
„În orașul trist luminile s-au stins/ Lumea e rea și viața este grea”, ca să citez o piesă a unor timișoreni. Acesta era sentimentul acum câțiva ani pe malul Begayului în Parcul Central, locul preferat de întâlnire a poporului. Izgonită de lămpile antivandal puse de primărie și de comunitari, fie ei câini sau polițiști, populația veselă a orașului s-a refugiat la periferie, în diverse birturi cu nume reprezentative atmosferei de acolo – zăpușite și pline de fum – cum ar fi Inferno.
Dar cum pentru „Happy“ Three Friends una dintre nevoile primare e cea de a fi fabulos tot timpul, lucrurile n-au mai putut continua așa. După lupte care au durat câțiva ani, comunitatea și-a readjudecat centrul prin prima locație care poate fi denumită cu adevărat club, în care bluza de la Danny&Gaby sau Versage să nu se îmbibe cu mireasma mioritică de țuică suflată cu o briză de Carpați. Într-un final, fiindcă așa-i bănățeanul, trebuie să demonstreze că aici e fruncea, și-a mai tras un local tot pe centru, pe deasupra și cu specific egiptean.
Timișoara este singurul oraș de provincie care se poate mândri cu două localuri în care poți scoate liniștit fiara sau doamna din tine ondulându-te pe „it’s Britni Bici” sau pe SOS-urile fetei fără de pRihanna. Åži dacă tot am ajuns la doamne, n-aș putea s-o uit pe Kaballa, care este cu adevărat o lady și colorează peisajul clubistic al Timișoarei cu un stil și o eleganță aparte.
Åži ca să termin în aceeași manieră „genială“ în care am început, vă fac o invitație. „Hai cu noi nu sta departe/ Azi îi show la mine-n (sau la tine-n) spate/ Vine Alex astăzi, fată/ Å¢ine-un chef de dai pe spate/ Lesbi, trave și mulți gay/ Timișoara-i tot ce vrei!”
Concluzie
Când ajungi să cunoști orașele României din perspectiva comunității gay care trăiește în ele, poți cunoaște o istorie și o viață socială complet diferite de ceea ce ai putea crede. Nimic neobișnuit la prima vedere, doar oameni de toate felurile care își trăiesc viața.
Totuși, vorbim de o istorie care, pe parcursul ultimilor 40 de ani, a cunoscut cel mai deplin și paranoic secret. Sunt oameni care, de frica propriilor lor soții și a securității, se întâlneau pe furiș, pe vreo alee întunecată sau într-o toaletă publică de subsol. Apoi s-au închegat niște grupuri care au început să se întâlnească în apartamentele celor care aveau mai mult curaj și mai multă independență. Bineînțeles, rămâneau mulți, majoritatea, care își trăiau viața în izolare și secret, între scurte întâlniri ocazionale. Apoi, și România și comunitatea gay au evoluat.
Prima petrecere gay a României este disputată de Robert din Cluj și de Feri din Brașov. Era și epoca în care românii gay scriau anunțuri în ziare, închiriau căsuțe poștale anonime, scriau scrisori și trimiteau fotografii (exista chiar și o etichetă a returnării fotografiei, dacă aveai o minimă politețe.)
Nu se dădeau numere de telefon. Apoi au apărut Internetul, chatul instant, siteurile cu anunțuri, și minunea minunilor, telefoanele mobile. Au rămas totuși foarte mulți care trăiesc și acum în izolare și secret, între scurte întâlniri ocazionale. Între Internet și micile cluburi gay pe ici pe colo, posibilitățile sociale pentru persoanele gay nu s-au schimbat mult în ultimi 20 de ani.
Ca și în alte privințe, România este într-o tranziție înceată. Dar așa cum o să avem iar holde de grâu care se leagănă sub soare (de-o parte și de alta a celor câteva mii de kilometri de autostradă), o să avem și o lume mai diversă și mai sigură pentru prietenii mai tineri ai celor care au scris rândurile de mai sus.
1 comentariu
Trebuie sa existe filme pt toate gusturile. Eu una nu ma uit la “American Pie”, desi imi plac comediile. Dar cred ca exista pt fiecare cate ceva.