Å¢ara mea e ca o floare

Cluj

Primul lucru atunci când intri în ora­șul meu, și ești pus pe o seară de dăn­țu­ială în comunitatea LGBT, este că nu îți va fi greu să o găsești. Åži asta pentru că lu­mea gay este ceva mai deschisă și se sim­te un aer mai european. Îmi place acest oraș, nu pentru faptul că sunt de aici, ci pentru că îmi iubesc lumea de aici. Lumea în pas cu moda îmi satisface de obicei sti­lul de viață și nu doar mă asigură de cele mai bune purtări. Lumea gay, care este mai plină de culoare, există cu adevărat în acest oraș scump. Totul se leagă mai de­grabă de experiențele personale.

Comunitatea gay de aici îmi oferă cel mai energic și atractiv mediu. Cei care vin în acest oraș caută distracție, vor să cunoască oa­meni, să se „etaleze“, să îi privească pe al­ții – lucru care îmi place tare mult. Eu pre­fer locurile animate, cu evenimente pro­vocatoare și showgirls uimitoare, iar toate astea se întâmplă aici. Si­gur, am­bian­ța șic este încă un ingredient, dar fără reinbo totul ar fi doar un simplu decor.

București

Sunt gay și asta pare că mă dife­ren­țiază, or eu mă simt altfel. Mă consider cât se poate de normal, nu am o viață de gay, este o viață obișnuită. Deși îmi dau sea­ma că nu toți o privesc la fel de firesc ca mine, au auzit de termen, știu cam des­pre ce e vorba, dar cumva nu le vine na­tural, cam ca efectele prezise de teoria relativității, nu e ceva intuitiv, iar Bucu­reș­tiul nu face excepție.

Nu prea pot să comunic cuiva faptul că-s gay fără să pro­voc un mic moment de stupefacție. Pe de altă parte, dacă aș fi fost încă în satul de unde au venit bunicii mei, afirmația ar fi fost, fără îndoială, de neimaginat. Nu sunt nici în Berlin, dar nici în Banat. O bucată din viața mea mi-a fost tran­s­­mis faptul că e ceva greșit, o anomalie dem­nă de cea mai severă epurare, viziune care încă îmi provoacă neliniști.

Normalitatea mea prilejuiește unora accese de vio­lență. Åži ce mi s-a părut că scapă în gene­ral în veșnicele dezbateri celor ce se simt arbitri morali este că sentimentele noastre, în forma lor candidă, sunt mutuale. Cam la asta s-ar reduce amprenta nefastă pe care a lăsat-o Bucureștiul asupra mea.

Acum îmi pare că lucrurile s-au mai în­dreptat. N-am reușit să vorbesc despre mediul din București, despre cele două cluburi de profil care pot fi ușor trecute cu vede­rea, și dintre care unul își adulmecă fio­rii sfârșitului, despre mediul virtual punctat, cu o statistică deloc indulgentă, de tipi mișto.

Însă poți arunca ocheade în au­­tobuz, cum am făcut azi la un Gaspard Ulliel autohton, poți aborda, deși mie îmi lipsește dezinvoltura, poți să te exprimi, să te îmbrățișezi la o cafenea, sau să te pier­zi în ochii partenerului pe o bancă într-un parc. Ce-mi mai place la Bu­cu­rești este că e orașul în care m-am îndrăgostit.

Iași

Persoanele de orientare homosexuală din Iași (la fel ca și cele din alte orașe și regiuni ale României) au în comun o di­ver­sitate de lucruri. În ordin de interese, cu toții dorim sex, cu toții suntem în cău­tarea partenerului optim (uneori îl gă­sim), cu toții ne distrăm, căutăm sex mai bun, schimbăm locul distracției, căutăm persoane noi, ne dezvoltăm preferințe pentru un anumit tip de persoane, de­ve­nim din ce în ce mai diversificați intra­personal odată cu experiența, căutăm sex mai mult, ne informăm, ne afirmăm, ne facem amici, ne destăinuim, ne atașăm de anumite persoane, ne îndrăgostim, cău­tăm mijloacele pentru a depăși adoles­cența eternă, devenim maturi.

Avem propriile idei despre care ar trebui să fie nu­mărul partenerilor noștri sexuali, avem propriul standard după care ne alegem un partener. Avem feluri și mijloace proprii de a cunoaște și intra în contact cu o persoană, acestea fiind reduse de cele mai mul­te ori la Internet sau anumite zone de întâlnire mai mult sau mai puțin clandestine.

Avem, până la un punct, chiar și un număr de norme comune. Vrem să fim fideli și căutăm fidelitate. Sau nu vrem să fim fideli și căutăm același lucru. Toate aceste puncte comune ale persoanelor gay ne fac membrii unei comunități anu­me, deși asta nu presupune că trebuie să ne cunoaștem sau măcar să ne placem cu toții.

Totuși, din cauza lipsei locurilor de întâlnire din Iași (care, în continuare, nu are o locație cu tematică gay de niciun fel; nu există un bar gay sau un club gay), co­munitatea este una slabă. Ea nu are ce oferi posibililor noi membri și este în­de­ajuns de slabă din punct de vedere al coe­ziunii membrilor pentru a fi susceptibilă divizării în subcomunități. Cauzele acestor aspecte sunt bazate pe simțul comun, sunt simple păreri și nu sunt de interes.

De interes este, însă, multiplicarea (în fapt, crearea) ocaziilor pentru ca persoa­nele gay din Iași să interacționeze (pe­treceri gay, localuri gay, diverse activități dedicate membrilor comunității gay). Ca peste tot, și la Iași curcubeul este la fel de colorat, iar fructele sunt la fel de di­ver­sificate, doar că ar fi și mai vesele, dacă ar sta într-un coșuleț.

Brașov

Bine ați venit în orașul de la poalele Tâmpei! Că e vară, că e iarnă, aici vă pu­teți simți bine, puteți fi liberi, puteți mân­ca și puteți bea după pofta inimii, puteți respira aer curat, puteți face ce vreți. Mă rog, există niște limite, depinde ce vă dorește inima. Dacă, însă, căutați doar un anume gen de oameni, lucrurile o să vă pară pu­țin mai grele. Mă rog, pentru unii sunt mai ușoare, de fapt, depinde de cât de expeditivi sunt.

Păi să vedem. Aveți, desigur, in­ternetul, faceți doar o căutare pe Bra­șov și vă vor zâmbi cele câteva zeci de profile cu băieții brașoveni. Mai puteți merge și lângă peronul 1 al gării orașului, dar nu uitați să vă luați o jachetă mai subțire pen­tru serile de vară.

Mai rămâne faimoasa petrecere săptămânală unde vă puteți bu­cura de un spectacol amator de travesti și de băieții care fu­mea­ză pe acolo. E atâta fum încât nu par că fac altceva toată seara în afară de a fuma. Acum se pare că o să apa­ră un alt bar unde se mer­ge și în alte zile decât sâmbăta, dar nu știe încă nimeni ce fel de oameni sunt acolo.

Åži cam asta e tot. Cum, ați putea vrea și mai mult de atât? Dar unde vă treziți? În San Francisco? Ehe, mai avem mult până acolo. Chiar dacă Brașovul a fost unul din primele orașe din țară unde băieții gay au avut un loc unde să meargă pentru a sta de vorbă, nu a progresat așa mult cât ne-am dori. Da, și noi ne dorim la fel de multe ca și voi, turiștii. Pe bune.

Constanța

Cum este să fii gay în Constanța? O întrebare la care încă mai caut răspunsul… sau poate l-am găsit și nu accept rea­lita­tea. Păi… Am plecat dintr-un oraș de pro­v­incie și am ajuns în Constanța… Emo­ții, principii și alte lucruri mă încercau. Un oraș mare care, mă gândeam eu, îmi va oferi posibilitatea să-i găsesc pe alții la fel ca mine! Åži găsisem! Pe Internet! În seara când m-am mutat în Constanța, în afară de a mă caza, am făcut un lucru foar­te important pentru mine. Am sunat acea persoană care se oferise să îmi facă turul orașului.

Åži așa am cunoscut o altă persoană „altfel”. Tremuram de emoție și bucurie că nu sunt singur și că pot, în sfâr­șit, să fiu eu! În aceeași seară am in­trat și în primul bar pentru oamenii „altfel”! Alte emoții, alte gânduri, alte sentimente. Așa am ajuns să cunosc oa­meni și oameni… într-un oraș care pentru mine părea că este locul unde poți fii tu însuți! Timpul însă mi-a demonstrat că m-am înșelat, iar din punctul meu de vedere, să fii gay aici în Constanța e ca și cum ai avea un defect de naștere vizibil!

Desigur, pe parcursul acestor ani mi-am găsit un loc bun și respectabil de muncă și am cu­noscut diverse persoane care au lăsat ce­va urme în viața mea. Sunt prea puține acele persoane pe care mi le amintesc sau pe care aș vrea să mi le amintesc. E o comunitate mică unde toată lumea se cunoaște cu toată lu­mea, iar de multe ori, fără să vrei, inte­rac­țio­nezi cu acei oameni cu care poate nici măcar nu te saluți.

Există un club gay care ne oferă acel loc sigur și plăcut unde nu trebuie să fii altcineva decât tu! E un loc care, pentru mine, se aseamănă unei lumi virtuale cu oameni răi și cu oameni buni, unde înveți să te ferești de cine nu trebuie, ca într-un joc, sau găsești o persoa­nă care crezi că îți poate oferi liniștea su­fletească de care ai nevoie!

Timișoara

„În orașul trist luminile s-au stins/ Lumea e rea și viața este grea”, ca să citez o piesă a unor timișoreni. Acesta era sentimentul acum câțiva ani pe malul Be­ga­yului în Parcul Central, locul preferat de întâlnire a poporului. Izgonită de lămpile antivandal puse de primărie și de comunitari, fie ei câini sau polițiști, populația veselă a orașului s-a refugiat la periferie, în diverse birturi cu nume reprezentative atmosferei de acolo – zăpușite și pline de fum – cum ar fi Inferno.

Dar cum pentru „Happy“ Three Friends una dintre nevoi­le primare e cea de a fi fabulos tot timpul, lucrurile n-au mai putut continua așa. După lupte care au durat câțiva ani, comunitatea și-a readjudecat centrul prin prima locație care poate fi denumită cu adevărat club, în care bluza de la Dan­ny&Gaby sau Versage să nu se îmbibe cu mireasma mioritică de țuică suflată cu o briză de Carpați. Într-un final, fiindcă așa-i bănă­țea­nul, trebuie să demonstreze că aici e frun­cea, și-a mai tras un local tot pe centru, pe dea­supra și cu specific egip­tean.

Timișoara este singurul oraș de pro­vincie care se poate mândri cu do­uă lo­caluri în care poți scoate liniștit fia­ra sau doamna din tine ondulându-te pe „it’s Britni Bici” sau pe SOS-urile fetei fără de pRihanna. Åži dacă tot am ajuns la doam­ne, n-aș putea s-o uit pe Kaballa, care este cu adevărat o lady și colorează pei­sajul clubistic al Ti­mișoarei cu un stil și o eleganță aparte.

Åži ca să termin în aceeași manieră „ge­nială“ în care am început, vă fac o in­vi­ta­ție. „Hai cu noi nu sta departe/ Azi îi show la mine-n (sau la tine-n) spate/ Vine Alex astăzi, fată/ Å¢ine-un chef de dai pe spate/ Lesbi, trave și mulți gay/ Ti­mi­șoa­ra-i tot ce vrei!”

Concluzie

Când ajungi să cunoști orașele României din perspectiva comunității gay care trăiește în ele, poți cunoaște o istorie și o viață socială complet diferite de ceea ce ai putea crede. Nimic neobișnuit la prima vedere, doar oameni de toate felurile care își trăiesc viața.

Totuși, vorbim de o istorie care, pe parcursul ultimilor 40 de ani, a cunoscut cel mai deplin și paranoic secret. Sunt oameni care, de frica propriilor lor soții și a securității, se întâlneau pe furiș, pe vreo alee întunecată sau într-o toaletă publică de subsol. Apoi s-au închegat niște grupuri care au început să se întâlnească în apartamentele celor care aveau mai mult curaj și mai multă independență. Bineînțeles, rămâneau mulți, majoritatea, care își trăiau viața în izolare și secret, între scurte întâlniri ocazionale. Apoi, și România și comunitatea gay au evoluat.

Prima petrecere gay a României este disputată de Robert din Cluj și de Feri din Brașov. Era și epoca în care românii gay scriau anunțuri în ziare, închiriau căsuțe poștale anonime, scriau scrisori și trimiteau fotografii (exista chiar și o etichetă a returnării fotografiei, dacă aveai o minimă politețe.)

Nu se dădeau numere de telefon. Apoi au apărut Internetul, chatul instant, siteurile cu anunțuri, și minunea minunilor, telefoanele mobile. Au rămas totuși foarte mulți care trăiesc și acum în izolare și secret, între scurte întâlniri ocazionale. Între Internet și micile cluburi gay pe ici pe colo, posibilitățile sociale pentru persoanele gay nu s-au schimbat mult în ultimi 20 de ani.

Ca și în alte privințe, România este într-o tranziție înceată. Dar așa cum o să avem iar holde de grâu care se leagănă sub soare (de-o parte și de alta a celor câteva mii de kilometri de autostradă), o să avem și o lume mai diversă și mai sigură pentru prietenii mai tineri ai celor care au scris rândurile de mai sus.