Tabu
Image default
FASHION

Accesoriul de păr preferat de românce în anii ’90 revine la modă în 2018

Accesoriul capilar du jour în sezonul de toamnă-iarnă 2018 se afla în anii ‘90 în topul preferințelor tale. Banalul clește din plastic te ajuta să dai un plus de valoare oricărei coafuri și transformă o coafură banală în ceva spectaculos, în doar câteva minute.

Dacă până acum ceva timp bentițele erau la modă, în 2018 cleștele de păr a revenit în tendințe după ce a fost inclus în prezentările de modă de marii designeri internaționali.

În anii  ’90, acesta reprezenta cea mai simplă modalitate prin care doamnele și domnișoarele își aranjau părul.

Evident, modelele pe care le purtam atunci au fost reinterpretate de către designeri, iar cleștele de păr în nuanțe metalice și cel de dimensiuni mari este un must have pentru sezonul primăvară-vară 2018.

Pentru început, pe catwalk am văzut reîntoarcerea cocului răvășit, denumit „the scrunchy”, care ne-a amintit de tot ce îndrăgeam în anii ’90: The Spice Girls, J.Lo, atunci când încă era Jenny From The Block, sau Sarah Jessica Parker în zilele Sex and The City. Uitându-ne înapoi, este dificil să ne dăm seama cum ne-am îndrăgostit de toate aceste lucruri. Și acum se întâmplă din nou, trenduri vechi trezindu-se la viață.

În show-ul Alexander Wang, stilistul Guido Palau a revalorizat banana clip-ul, agrafa pe care bunica o folosea înainte să se culce, și a stilizat coafurile modelelor cu ajutorul acesteia. Versiunile din prezent cunosc o interpretare high fashion, având fațete lucioase, de oglindă, și fiind inscripționate cu logo-ul brandului. Cu toate acestea, forma și dimensiunea au rămas cele clasice, exact ca în anii ’90.

(sursa foto: Instagram)

ARTICOLE SIMILARE

Top 10 colaborari ale designerilor cu branduri massmarket

realitatea

Se poarta hainele cu aplicaţii din pietre

Trend Alert: Kitty Kitty Style

realitatea

Bunicuța fashionistă, virală pe Instagram la 68 de ani. FOTO

Andreea Damian

Dior a creat o grădină, dar promite să planteze cei 164 de copaci folosiți în prezentarea de la Paris

Andreea Damian

Sisley, toamnă- iarnă, 2009-2010

realitatea

Scrie un comentariu