Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

Aceste clişee ne dor: “Nu eram pregătiţi”

Teoretic, toată lumea ştie că iarna e anotimpul ăla oribil, friguros, înzăpezit şi îngheţat, când optimiştii incurabili scot la joacă copilul interior, la săniuş şi derdeluş, iar restul lumii visează cum i-ar ucide în cazne pe optimiştii incurabili. Practic, însă, tot românul reacţionează cu o maximă surprindere când constată că, oops, a nins, şi văleu, n-avem cu ce da zăpada deoparte, că nu-s utilaje, că suntem săraci şi n-avem după ce bea apă.

De aici, drumuri blocate, întârzieri de ore-n şir la trenuri. Dacă eram astrolog, o ziceam pe aia cu “Fiule, astrele sunt neprielnice drumurilor lungi săptămâna asta. Stai acasă şi amână-ţi daravelele, că cvadratul Jupiter – Uranus anunţă nervi dincolo de prevederile legale în domeniu.”

Nici primăriile de sector nu erau pregătite de iarnă. Eu, de exemplu, scriu acest text dintr-un turn de cleştar. Nu există nici o ieşire prin marea de alb care mă înconjoară. Noroc cu Internetul, că vă pot comunica visele, nevoile şi fanteziile mele erotice, altminteri pieream ca un pensionar văduv şi posac, găsit la trei săptămâni după deces.

Dar nici omul de rând nu era pregătit de vremea asta absolut oribilă. Deja îşi făcea shoppingul de primăvară – vară, bucuros că a scăpat uşor şi că adevărata condiţie a patriei noastre, cea de republică bananieră, începe să se confirme şi prin clima ei. Deja aştepta primii ghiocei, să-i dăruiască de Valentine’s Day. Deja aştepta să înflorească pe drum primele fustiţe scurte. Deja visa la luna aprilie.

Şi acum? Frigul ăsta ne aruncă înapoi în negura celei mai nasoale perioade a anului, în izolare şi dezolare. Trebuie să scoatem iar puloverele grele de lână, în care arătăm ca nişte elefănţei zglobii, fularele, mănuşile, cizmele şi toată vestimentaţia de sezon, care te sufocă fizic.

Conjurăm cercetătorii britanici să inventeze o metodă de hibernare umană. Să ne injecteze cu ceva, să ne trezim pe 1 martie. Eu aş fi primul pretendent.

Iar partea cea mai tristă a acestui clişeu e că, spre deosebire de altele, e compus din adevăr pur, deprimant şi nespus de dureros.

ARTICOLE SIMILARE

Durata incorectă a somnului ne poate îmbătrâni cu şapte ani

realitatea

Schimbările climatice amenință ruinele antice din Grecia, spun cercetătorii

Andreea Damian

ROXANA IONESCU vrea sa se marite din nou!

Role model: Susan Sarandon

Şi totuşi, cam cât de instabilă, şefa?

REGULI DE ACCES ŞI CONDUITĂ
SCHOENBRUNN PALACE ORCHESTRA VIENNA

Tabu Tabu

Scrie un comentariu