Tabu
Image default
PEOPLE

Actor din “Tânăr și neliniștit s-a îmbolnăvit cu Corona Virus

Veste proastă pentru fanii serialului “Tânăr și neliniștit” – “The Young and the Restlees”. Interpretul lui Kevin, actorul Greg Rikaart a fost testat pozitiv cu Corona Virus după ce fiul sau a fost la școală și s-a îmbolnăvit. Acum Greg este separat de familie și mai are de stat câteva ore singur.
Actorul de 43 de ani care gay și este însurat din 2015 cu producătorul Robert Sudduth au un fiu care se numește Montgomery. “Tocmai am testat pozitiv pentru Coronavirus”, a anunțat actorul. “Sunt un tânăr destul de sănătos de 34 de ani (43 adică, a întors cifrele, n.r.) care nu fumează, nu bea mult, mănâncă bine și face exerciții fizice în mod regulat, iar această a fost cea mai grea experiență din viața mea”, a scris acesta pe contul lui de instagram. Rikaart și-a împărtășit pentru prima dată simptomele și frustrarea de a nu putea fi testat pentru virus pe dată de 18 martie, dar experiența a început cu mult înainte.

Greg-Rikaart-si sotul lui
Greg-Rikaart-si sotul lui

“În urmă cu două săptămâni, toată lumea din casă mea a avut o tușe iar fiul meu a venit acasă de la școală cu febră mare”, a povestit el. „Toți s-au recuperat, dar starea sănătății mele s-a deteriorat. M-am izolat de familia mea și sunt în carantină solo de sâmbătă, 14 martie. Am avut febră timp de 11 zile, am avut dificultăți de respirație și am fost diagnosticat cu pneumonie”, a scris acesta. Din păcate, testele au confirmat că are COVID-19, dar starea lui s-a îmbunătățit considerabil. „Mi s-a spus să rămân izolat încă 72 de ore înainte de a mă întoarce înapoi în familia mea. În plus, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru urările de bine și sper să fiți atenți la avertismente. Stai în siguranță, rămâneti sănătosi și rămâneri acasă”, a povestit actorul pe pagină lui de instagram.

ARTICOLE SIMILARE

Provocarea internațională cu perna a ajuns la vedetele masculine

Tabu Tabu

Leonardo DiCaprio refuză să iasă cu femei care sunt trecute de 25 de ani

Andreea Damian

Adrian Enache și fiul său s-au făcut actori

Tabu Tabu

Răzvan Simion și Ramona Olaru formează un cuplu? Dani Oțil a aruncat pastila în direct

Andreea Damian

Hilaria, soția lui Alec Baldwin, a rupt tăcerea

Andreea Damian

Super Bowl 2021 | Spectacol electrizant cu Weeknd

Andreea Damian

Scrie un comentariu