Tabu
lifestyle

ADINA BUZATU, debut în lumea cinematografului

Stilistul Adina Buzatu și-a făcut debutul în lumea filmului. Ea a acceptat invitația regizorului Toma Enache de a apărea în producția “€œNu sunt faimos, dar sunt aromân”, care va putea fi vizionată începând de mâine în cinematografele din România.

Filmul a fost realizat pornind de la ideea originală de a reconstitui artistic mediul în care trăiesc aromânii, fie că este vorba de SUA, Macedonia, Grecia sau România. Este primul film din istorie jucat în aromână.

Adina Buzatu a jucat propriul rol, acela de stilist și proprietar de magazine, dar nu în România, ci în Statele Unite.

“Am avut puține emoții, pentru că mă aflu la prima experiență de acest gen, sper însă că m-am descurcat decent. Nici nu pot pretinde mai mult, doar nu sunt actriță. Mi-a plăcut foarte mult proiectul lui Toma Enache, mi se pare o idee foarte bună, și am acceptat cu plăcere invitația sa de a apărea în film”, a declarat Adina Buzatu, care a contribuit și la partea de costume, furnizând întreaga vestimentație a personajului principal masculin.

Figura feminină centrală a filmului, Armănamea, este interpretată de Linda Croitoru, model, care evoluează alături de Lica Gherghilescu, Rudy Rosenfeld, Teodora Calagiu-Garofil.

ARTICOLE SIMILARE

Curățenie de toamnă în stil (feng-)shui

realitatea

Jennifer Lopez, cu fiica la filmări – FOTO

realitatea

ANDREEA MARIN despre divortul lui BANICA de MIHAELA RADULESCU

realitatea

Woody Harrelson și Josh Hartnett la București

realitatea

George Clooney se mută cu o chelneriță

realitatea

SINUCIDERE? Pianista MIHAELA URSULEASA a murit, la 33 de ani, într-un hotel din Viena

Scrie un comentariu