Home > Lifestyle > Stiri > Ai încercat să te lași de oraș?

Ai încercat să te lași de oraș?

Orașul creează dependență. Ca alcoolul.

Ca fast-food-urile. Ca nicotina. Ca antidepresivele. Mulți dintre cei care se lasă de fumat visează ani de zile că trag cu poftă dintr-o țigară și se trezesc cu un sentiment apăsător de vinovăție. Este sevrajul de oraș la fel de greu de suportat? Poate fi el tratat cu aer curat și miros de iarbă?

Adriana și Virgil Scripcariu susțin că este cel mai eficient tratament. Ei nu au avut nevoie nici de plasturi „antioraș„, nici de înlocuitori temporari de beton și gaze de eșapament. Dar oare e asta o rețetă universală? Nu știm. Cert este că recidiva este mai greu de vindecat. O aflați de la Excelsa și Răzvan Exarhu, care au trăit opt luni la țară, dar nu s-au putut lăsa de oraș. Åži s-au întors.

 

Acoperișul cu olane de pe Hanul cu Tei

„Vezi olanele de pe acoperișul nostru?“, m-a întrebat Adriana. „Înainte erau pe Ha­nul cu Tei. Trecea Virgil într-o zi pe Lipscani și a văzut cum muncitorii aruncau ți­glele de pe acoperișul hanului și ele se spăr­geau de pământ. În fața acestui măcel a înnebunit. Acoperișul de olane e un lux. Nici nu visam să-l putem avea.

E rar și scump, și este cel mai bun. Un singur olan din ăla costă 20.000 de lei vechi. Virgil s-a dus la muncitori și le-a zis: «vă dau 1.000 de lei pe bucată, dacă le scoateți cu grijă și mi le sti­vuiți frumos». Așa am recuperat acope­ri­șul.“­ Pentru Adriana și Virgil, mai întâi a fost un lan de porumb, apoi acoperișul. Viața la țară poate începe cu orice pro-poziție. Pentru ei a început așa. Apoi au fost cărămizile. „Era pe vremuri, prin spate pe la  Åžtefan cel Mare, o moară; moara asta făcuse deliciul co­pilăriei lui Cărtărescu și el a scris la un moment dat un articol, era foarte necăjit că i-a fost dărâmată moara. Noi am citit articolul și i-am scris că dacă vrea să mai vadă ceva din moara lui, să vină la noi la Piscu.“


Dormitor cu arcade spre Mănăstirea Å¢igănești

Cea mai mare parte din casă e construită din materiale recuperate din demolările  Bucureștiului și din second hand-urile de mobilă și materiale de construcție de la mar­­ginile orașelor. Un an de zile și-au îm­prăș­tiat casa pe la prieteni cu curte, ateliere și garaje, apoi, când au avut majoritatea ma­terialelor, s-au apucat de construit. „Nu a fost ușor, dar a fost povestea noastră, pe care nu aș schimba-o cu a nimănui.

Am lo­cuit șase luni într-o rulotă, în fața casei. Eram însărcinată și aveam doi copii mici. Dar am văzut-o cum se ridică. Modificam uneori planurile inițiale, adaptându-le la ma­terialele pe care le găseam. Toate ușile și ferestrele sunt second-hand. La etaj avem un dormitor cu arcade care dă spre mănăs­ti­re. Arcadele nu erau în proiectul inițial, dar am găsit niște gemuri cu arcade minunate, cu tâmplărie de lemn, la un preț ridicol. Așa a apărut dormitorul nostru brâncovenesc!“

Cel mai bun schimb făcut vreodată

Pentru Adriana și Virgil, viața la țară a concentrat spațiul și timpul. Acum sunt mult mai mult timp împreună decât înainte, la oraș, unde Virgil alerga între casă și 2-3 ateliere de sculptură. Åži niciunul nu era al lui. Acum și-a construit atelierul lângă casă. A­jung în oraș în cel mult o oră. Adriana e docto­rand în Istorie și construiește proiecte culturale despre lut, vechiul meșteșug al Pis­cului. Dacă sunteți curioși dați: www.lutars.piscu.ro. Internetul e de bază!

Diferența de confort față de oraș este că din când în când trebuie să bage lemne în sobă; în schimb, ai parfum de lemn ars și sfârâit de vreascuri. „De fapt, am schimbat un apartament de bloc comunist pe o casă pe pământ, din pridvorul că­reia vezi turlele Mănăstirii. Copiii noștri pe­trec primăvara în cireș, iar vara nu se încalță decât duminica. Cred că este cel mai bun schimb pe care l-am făcut vreodată.“

 

Un sat din sud

În iunie anul acesta se împlinesc șapte ani de la miercurea aceea în care s-au ho­tă­rât spontan și fără preaviz să-și golească biroul și ca­sa din București și să se care la țară, într-un sat din sud, de la Dunăre. Åži au fă­cut-o. În aceeași zi. „Am încărcat toată mo­bila într-un camion și am plecat. Actele le-am semnat când am ajuns acolo. Atunci când am des­căr­cat mobila în grădină, casa nu era încă a noastră.“

Casa o văzuseră cu două săptămâni îna­inte, dar doar de-afară. Săriseră gardul și se uitaseră înăuntru pe un ochi murdar de geam. Au semnat actele în ziua în care au ajuns acolo și când au deschis ușa, zeci de ochi­șori îi priveau speriați din toate col­țu­rile. Timp de trei luni au stat într-o compo­ziție bizară și exotică în grădina casei printre fotolii de ca-ti­fea și corpuri de bibliotecă din stejar, în care țineau ibrice de cafea și tigăi.

S-au spălat cu carafa, au gătit în grădină plă­cintă cu vișine la cuptor, au dormit în mașină și s-au uitat la stele, iar după trei luni s-au mutat în casa proaspăt renovată. Între acea zi de miercuri și momentul în care s-au hotărât să se întoarcă în oraș, au trecut opt luni. Cele mai frumoa­se. Cu toate astea, s-au întors.

Un fel de țărănie de lux pentru Excelsa

„Nu am curajul să rămân în țărănie, de-aia și sunt pedepsită să nu am acces la ea 100%“, îmi spune Excelsa, arătându-mi poze cu săpunul din lapte de capră și petale de trandafiri pe care îl făcea în grădină, în cele opt luni petrecute la țară. „Acolo am înțeles că îmi place și în rochie de seară de tafta și în cizme de cauciuc pe cal, că aș vrea să mă duc la țară cu ultimul Aston Martin din James Bond, dar să păstrez și casa așa cum e; atât de mică încât în dormitor nu intră mai mult de un pat și o sobă“.

Pentru Excelsa este cel mai frumos din lume să faci ciorbă de ștevie acrită cu corcodușe și să bei di­mineața vișinată și țuică de caise, dar tot cel mai frumos din lume i se pare să vadă cum le crește afacerea. „Cu banii pe care îi avem în acest moment, ne-am putea retrage să trăim zece vieți la țară, dar nu avem curajul să o facem, pentru că vrem să fim și la Green Hours, și la teatru, vrem să fim peste tot…“

O unitate de măsură pentru Răzvan

„Pentru mine recunosc că despărțirea de oraș a fost un șoc, dar din care am ieșit pu­țin mai înțelept pentru că mi s-a ridicat o pătură, nu un voal de pe ochi. Orașul te face să crezi că nu poți trăi decât în limitele lui, dar odată ce te rupi de el, înțelegi foarte repede că nu este adevărat.“

A tăiat lemne, a făcut vin și țuică, a citit, a copt pâine, a scos apă din puț, a învățat că noroiul nu e ceva rău și că „la țară“ nu înseamnă neapărat că nu ai apă caldă și veceul este în curte. Această casă la țară și perioada petrecută acolo i-au dat o unitate de măsură. De care avea ne­voie. „Ca să vreau mai mult, ca să aduc contribuția mea personală la viața mea, cu răs­fățurile și ambițiile mele, aveam nevoie să știu ce îmi este suficient.“

Evită să spună că i-ar plăcea să trăiască la țară, pentru că dacă asta ar vrea cu ade­vărat, ar putea; crede că ei sunt suficient de onești cât să recunoască schizofrenia în care trăiesc și că formularea corectă, în ceea ce îi privește, este „mi-aș dori să pot trăi la țară.“


Loading...

Comenteaza acest articol

Ai încercat să te lași de oraș?

by realitatea   6 min
0