Tabu
HEALTH

Ai probleme cu constipația? Evită cu orice preț aceste alimente

Adesea luăm în râs constipația, dar nimic nu e de râs. Când nu poți merge la baie câteva zile la rând, te simți umflată și ai abdomenul dureros. Încercarea de a avea scaun zi după zi poate duce, de asemenea, la probleme mai serioase, precum hemoroizii sau prolapsul țesutului rectal.

Potrivit Institutului Național de Sănătate din Statele Unite, constipație înseamnă mai puțin de 3 scaune pe săptămână sau scaune mici, care sunt dureroase. INS estimează că peste jumătate din populația lumii se confruntă cu constipația, femeile fiind mai predispuse la acest fenomen.

Cea mai bună prevenție în constipație este o dietă echilibrată și variată. Dieticienii susțin că fibrele sunt o soluție fiabilă pentru a preveni și combate constipația, însă acestea trebuie consumate alături de carbohidrați, care atrag apa și înmoaie scaunele. Dar mai presus de orice, hitratarea reprezintă cheia.

Persoanele care nu pot procesa zahărul din lactate s-ar putea confrunta cu constipația. Aproximativ 65% din oameni au dificultăți cu digerarea lactozei, de aceea unii dieticieni recomandă să se evite consumul de lactate pentru că acestea provoacă balonare.

Dietele bogate în grăsimi tind să producă blocaje intestinale. Acestea conțin puține fibre și stau foarte mult în stomac, îngreunând digestia. Așadar, evitați pe cât posibil alimentele care au fost prăjite în ulei sau unt.

Făina albă este de asemenea, un alt produs care conduce la constipație. Alimentele prăjite au în conținutul lor făină albă, care prin procesul prăjirii  degajă substanțe foarte periculoase. Făina albă nu conține fibre, care să ajute tranzitul.

Consumul ceaiului pe bază de plante este puțin probabil să aibă un efect negativ asupra digestiei, însă ceaiul negru conține taninuri care constipă. De asemenea, și ceaiul care conține cofeină este de evitat, deoarece deshidratează.

Banana este bogată în fibre și carbohidrați. Specialiștii ne recomandă să evităm bananele verzi, deoarece îngreunează digestia.

Fructele oferă de obicei o sursă bogată de fibre, însă caisele proaspete ar trebui consumate cu moderație pentru a evita constipația.

Orezul alb este un alt aliment care stă prea mult timp în sistemul digestiv. Spre deosebire de cel brun, orezul alb nu conține fibre care să faciliteze digestia.

ARTICOLE SIMILARE

Șase cele mai bune remedii anti-mahmureală care nu dau greș

Andreea Damian

Pasta de roșii ar putea îmbunătăți fertilitatea masculină

realitatea

Bucataria dietetica – deliciu cu putine calorii

realitatea

Infecția molarilor de minte: cauze, simptome, riscuri, tratament

Andreea Damian

Amestecul care purifică organismul în numai o săptămână! Efectele sale nebănuite

Andreea Damian

Preparatul care îi ajută pe japonezi să trăiască mult

Andreea Damian

Scrie un comentariu