Albert Montanes

Albert Montanes nu prea înțelege ce e cu toate retragerile și întoarcerile din tenisul feminin. La băieți nu se întâmplă așa. De exemplu, lui nu i-a trecut niciodată prin cap să se oprească un an. Cariera de sportiv i se pare prea scurtă ca să nu încerce să profite de tot timpul pe care-l are la dispoziție pentru a juca tenis. Pe urmă va avea timp destul să facă tot ce vrea.

Montanes, care spune că nu i-a plăcut niciodată să învețe, e de opt ani printre primii 100 de jucători, dar abia anul ăsta, după ce a câștigat un turneu la Estoril, a ajuns până pe locul 28 (care e și vârsta lui). A fost o senzație plăcută, de consistență și răbdare răsplătite, însă acum trei luni și-a rupt un ligament la piciorul stâng. Pentru prima dată, a  fost obligat să ia o pauză și să facă recuperări în Barcelona (unde locuiește), în timp ce restul jucătorilor erau pe teren. A reînceput să joace abia acum trei săptămâni.

Sâmbătă, l-a învins în trei seturi la BCR Open pe bunul său prieten, Santiago Ventura, calificându-se pentru a doua oară în finală, în România. Prima oară s-a întâmplat în 2001, când a câștigat Younes El Aynaoui. Dar aceea fusese prima finală din cariera lui Montanes, totul i se părea nou. „De atunci am mai jucat și chiar am câștigat câteva turnee”, spune el. „Încerc să mă port ca și cum ar fi un meci obișnuit.”