Tabu
lifestyle

ALEXANDRA STAN a incercat sa se sinucida!

Alexandra Stan a declarat, în cadrul emisiunii Happy Hour de pe PRO TV, că relaţia dintre ea şi managerul său, Marcel Prodan, s-a deteriorat în momentul în care ea a început să resimtă oboseala concertelor şi să aibă stări depresive.

Alexandra Stan a mărturisit că a leşinat de câteva ori în studioul de înregistrări şi chiar ar fi încercat să se sinucidă din cauza depresiei. „Ajunsesem să merg la concerte şi să vin acasă. Nu puteam merge în studio să repet sau să înregistrez piese, mi se spunea că sunt proiecte mai importante. Am vrut să-mi tai venele. La un moment dat, am leşinat în studio şi nu m-am trezit decât peste o oră, când m-a găsit cineva”, a declarat Alexandra Stan.

Artista de 24 de ani a declarat că a avut o relaţie de şase ani cu Marcel Prodan, la început profesională, apoi şi personală. „Era inevitabil, practic am stat şase ani alături de el zi de zi. Eu chiar am crezut că pot lucra alături de Marcel Prodan, chiar şi când mi-a învineţit ochiul eu tot mai credeam în el”, a spus Alexandra Stan.

Cântăreaţa a precizat că totul a funcţionat bine între ea şi Marcel Prodan atât timp cât ea nu a întrebat nimic legat de bani. „S-a supărat pentru că am avut curajul să-i cer banii. Eu niciodată nu ştiam câţi bani urmează să iau. M-a făcut sclavă şi proastă de faţă cu toată lumea. Faptul că mi-a spus că sunt sclavă a umplut paharul. Cred că banii i-au luat minţile”, a declarat Alexandra Stan.

Cântăreaţa a precizat că sâmbătă a fost prima oară când Marcel Prodan a lovit-o şi că va rupe contractul cu el. „Am depus plângere, voi rezilia contractul”, a precizat Alexandra Stan, care momentan este internată într-un spital din Constanţa, unde se recuperează.

Politia, insa, are o alta varianta! Alexandra Stan a refuzat să depună plângere împotriva prietenului ei, managerul Marcel Prodan, care ar fi bătut-o, ba chiar le-a cerut poliţiştilor să rămână la spital împreună cu acesta, refuzând să meargă la o secţie de poliţie pentru a povesti ce s-a întâmplat, au explicat pentru gândul oficialii Inspectoratului de Poliţie Constanţa.

Un echipaj al Poliţiei Rutiere Constanţa i-a găsit sâmbătă, în jurul orei 19.00, pe Alexandra Stan şi pe Marcel Prodan, la marginea şoselei care trece prin localitatea Valul lui Traian, pe sensul de mers dinspre Bucureşti spre Constanţa, lângă maşina tânărului. Cei doi se certau şi gesticulau aprins.

“Poliţiştii i-au legitimat. Fata prezenta urma unei lovituri la nivelul feţei, iar echipajul a condus-o la Spitalul Judeţean Constanţa, unde a venit şi tânărul care o însoţea. Poliţiştii i-au adus la cunoştinţă drepturile pe care le are şi au întrebat-o dacă vrea să depună plângere, însă nu s-a depus nicio plângere”, a explicat pentru gândul Gelu Manolescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Constanţa.

Mai mult, Alexandra Stan a refuzat asistenţa Poliţiei, cerând să rămână alături de prietenul ei, Marcel Prodan, cel care ar fi bătut-o.

“Poliţiştii au întrebat-o dacă vrea să meargă la o secţie să povestească ce s-a întâmplat. Fata a cerut să rămână cu însoţitorul ei. Poliţia nu poate începe cercetările decât dacă există o plângere a persoanei vătămate, cu privire la posibila infracţiune de lovire”, a mai explicat inspectorul Gelu Manolescu pentru gândul.

Astăzi, tatăl Alexandrei Stan a declarat pentru gândul că i-a cerut unui avocat să depună plângere penală la Parchet, împotriva lui Marcel Prodan.

ARTICOLE SIMILARE

Megan Fox, implicată într-un scandal fără voia ei

realitatea

PROPUNERE INDECENTA pentru Gabi Cristea: “Marcel m-a ȘOCAT! Mi-a cerut să ne găsim câte un partener SEXUAL”

George Michael în tandrețuri cu un bărbat misterios

realitatea

ALEXANDRA STAN il inselase pe batausul MARCEL PRODAN?

Titanic revine…3D

Interviu cu Levi Poulter, antrenor de fitness și actor

realitatea

Scrie un comentariu