Tabu
Image default
lifestyle

Amours Imaginaires – Iubirea se hrănește cu puțin și moare din prea mult

Cand vezi trailerul peliculei Amours Imaginaires / Heartbeats, prima reactie, de doamna care isi freaca dintii cu pasta la mall, in fata camerelor de filmat este : « Un film foarte frumos, mi-ar placea sa il vad ». Faceti testul mai jos :

Cand mergi sa vezi filmul, intelegi ( intai cu placere) ca ce scria pe cutie se gaseste in concentratie de 100% in produs. Un film frumos, estetizant, in care un trio de prieteni, doi mai vechi ( printre care si regizorul-scenarist de 21 de ani, Xavier Dolan ) si unul mai nou, blond si cu profil semi-grecesc,  au o relatie de prietenie virand cu viteza spre iubire. Insa doar pe aripa veche. Scuturand metafora de praf, pelicula dezvaluie o poveste cat se poate de banala : doi prieteni se indragostesc nebuneste de un nou venit si incearca, cateodata generos si corect, cateodata rusinos de fara scrupule, sa si-l adjudece. Banala povestea, dar inceputa sub auspiciile citatului din Alfred de Musset « Singurul adevar este iubirea dincolo de ratiune » capata, din start, intensitatea cazului particular si nu rezonanta de cliseu a generalitatii.

Intensitatea de care vorbeam este mentinuta de Xavier Dolan sub diferite aspecte. Intai temporal : timpul de pe ecran nu trece, el se scurge, e gros si relantiul abuzat transforma fiecare centimentru de trotuar in autostrada Transilvania. Apoi auditiv : muzica insoteste aproape fiecare minut de film. Se merge pe strada, muzica. Se fumeaza, muzica. Se sta, muzica. Se respira, muzica. Si nu orice fel de muzica : Bang Bang, in varianta Dalida, Heartbeats – The Knife, Keep the Streets Empty for Me – Fever Ra plus obisnuitele piese clasice cu corzi. Si mai apoi, intensitatea isi cauta carje in estetica fiecarui cadru – cuvintele de baza sunt strans, din spate, foarte colorat. Incadraturile stranse sunt favorizate, cefele si coafurile se vad cat cuprinde iar culorile isi merita clasificarea pedanta, pe nuante, Francis/ Xavier Dolan marcand clar ca pulovarul cumparat nu e orange ci rosu de Burgundia. Foarte corect !

Intr-o retea de citate si clin d’œil-uri, filmul canadianului ii prinde si pe Truffaut si pe Wong Kar-Wai, pe Gus Van Sant sau Pedro Almodovar, demonstrand cel putin o cultura cinematografica relativ coerenta.

Din pacate insa, oricat de frumos ar fi formalul, fondul problemei afirma o intelegere a subiectului specifica varstei personajului-autor, iubirea definindu-se exclusiv ca o functie de intensitate. Deci o iubire de consum. Finalul ciclic, in care obiectul iubirii este aruncat la cos si inlocuit cu un altul ( cine altcineva decat eternul Louis Garrel, cu frumusetea lui picasso-frantuzeasca ?!) nu vine decat sa confirme teoria consumista a iubirii personajelor.

La final, intr-o sala goala, Amours Imaginaires iese de pe ecran ca o tanara a carei frumusete rezida in inaltimea tocurilor, lungimea genelor, rosul buzelor si marimea sanilor. Stand sa cada. Ceea ce probabil in relanti si din spate nu ar fi lipsit de gratie si poezie.

PS. Pe firul limbii franceze, mai spun doar ca pana pe 16 decembrie, la Cinema Pro, Studio si Elvira Popescu are loc Festivalul Filmului Francez.

ARTICOLE SIMILARE

Hugh Hefner, la un pas de moarte în timp ce făcea sex

realitatea

Când va reveni turismul la nivelul înregistrat înaintea izbucnirii pandemiei de coronavirus

Andreea Damian

Nestle lanseaza cerealele fara gluten

Nicoleta Lefter: Viaţa ca un continuu orgasm

Justin Timberlake, presat să se împace cu Jessica Biel

realitatea

Afla secretul siluetei Alinei Puscau!

Scrie un comentariu