Tabu
Image default
PEOPLE

Andreea Bănică dublă aniversare la mare

Cunoscuta solistă care a făcut parte din trupele de succes Exotic și Blondy a avut parte duminică de o dublă sărbătoare în familia ei. Andreea Bănică a împlinit 42 de ani dar în același timp și 12 ani de la nunta cu soțul ei Lucian Mitrea cu care are doi copii.

familie andreea banica
familie andreea banica

“Anul acesta împlinim 23 de ani de relație și, astăzi (21 iunie, n.r.), 12 de la nuntă. ❤️Puțini oameni mai știu acum, dar noi ne-am căsătorit chiar de ziua mea. Mi-am dorit să fie o zi specială, să o țin minte toată viață ca pe cea mai frumoasă aniversare. I-a convenit și lui Lucian, că scapă cu un singur cadou. După nuntă a venit imediat și Sofa, peste ceva ani și Noah, dar când mă uit la poze retrăiesc așa intens ziua aia, de parcă ar fi fost ieri. Mă bucur că am reușit să avem o relație așa lungă și frumoasă, că am fost binecuvântați că iubirea noastră să dea roade și că am mers prin viață împreună încă de la începuturi… Sunt îndrăgostită și acum de #AcelasiIubit de la Eforie, care mi-a furat un sărut pe faleză când eram puștoaică…”, a scris Andreea pe rețelele de socializare.

Cei patru au plecat la mare și s-au distrat toată ziua iar seara au ajuns într-un parc de distracții unde cei doi copii ai lor s-au dat în mai multe aparate. Cei din parc au observat că vedeta este prin parcul lor și au pus piesele ei in difuzoare.

ARTICOLE SIMILARE

Madonna, aniversare la palat. Petrecerea a ținut cinci zile și cinci nopți

Andreea Damian

A copiat ținutele vedetelor pentru a demonstra că mărimea nu contează

Andreea Damian

Demi Moore, apariție nud pe coperta unei reviste, la 56 de ani

Andreea Damian

Exclusiv! Gabriela Spanic lăudată de românul Andrei Mangra

Tabu Tabu

Dana Săvuică a refăcut ședința foto cu iepurași

Tabu Tabu

Dublă sărbătoare pentru Andreea Berecleanu

Tabu Tabu

Scrie un comentariu