După ce a punctat o apariţie în campania Dolce&Gabbana, a fost imaginea brandului Pierre Balmain, iată că accesiunea Andreei Diaconu continuă. Astfel, manechinul român se poate lăuda cu o nouă reuşită în cariera sa. Andreea Diaconu este imaginea noii colecţii H&M.
În timp ce iarna de abia s-a instalat, marele brand H&M deja pregăteşte colecţia de primăvară a anului 2014. Iar cea care va fi imaginea colecţiei, este chiar românca noastră.
Pentru cei care nu ştiu, Andreea Diaconu şi-a făcut debutul în modelling în anul 2006, pe când avea doar 14 ani. Vârsta fragedă, perseverenţa
După ce a punctat o apariţie în campania Dolce&Gabbana şi a fost imaginea brandului Pierre Balmain, iată că ascesiunea Andreei Diaconu continuă. Astfel, manechinul român se poate lăuda cu o nouă reuşită în cariera sa. Andreea Diaconu este imaginea noii colecţii H&M. Dupa nume importante care au fost alese în trecut de H&M, pe lista a urmat frumoasa româncă, care este imaginea campaniei pentru primăvara-vară 2014.Pentru cei care nu ştiu, Andreea Diaconu şi-a făcut debutul în modelling în anul 2006, pe când avea doar 14 ani. Perseverenţa dar şi calităţile fizice ale româncei au propulsat-o către podiumurile internaţionale.Deja, manechinul se poate lăuda cu apariţii la prezentările celor mai importante case de modă, cum ar fi Chanel, Dolce & Gabbana, Isabel Marant, Giambattista Valli, Giorgio Armani si lista continuă.De asemenea, Andreea a pozat pentru un catalog Victoria’s Secret şi a realizat numeroase pictoriale pentru reviste importante pentru femei.