Tabu
lifestyle

ANDREEA MARIN s-a intors …acasa la BANICA – haituita de paparazzi, primul ACCIDENT!!! Sa ne-amintim de LADY DI!

Andreea Marin s-a întors aseara din vacanţa petrecută în Dubai alături de fiica ei, Violeta, …dar socoteala din Golf nu se potriveste cu cea de-acasa: încercările ei de a scăpa de întrebările presei în legătură cu divorţul s-au dovedit zadarnice.

Deşi a încercat prin toate metodele să scape de jurnalişti, Andreea Marin a fost urmărită de ghinion. Păzită de o armată de bodyguarzi şi cu un şofer care nu a respectat nici o regulă de circulaţie şi a condus cu o viteză ameţitoare pentru a o duce cât mai repede acasă, vedeta a avut un accident chiar când a ajuns la reşedinţa familiei din cartierul Lacul Tei.

În timp ce Andreea Marin vorbea surescitată la telefon, iar bodyguarzii angajaţi bruscau presa, şoferul imuzinei de lux a intrat cu maşina în garaj fără să se asigure şi a lovit un calorifer din care au început să ţâşnească aburi denşi. Aşa că, proaspăt ajunsă acasă, după o vacanţă petrecută în Dubai, Andreea Marin va avea nevoie nu numai de timp să se liniştească, ci şi de ajutorul unui instalator…

Cu toate că s-a înconjurat de o armată de bodyguarzi şi un şofer a aşteptat-o să o preia, Andreei Marin nu i-a reuşit planul de a ajunge în ţară incognito împreună cu fiica ei, Violeta. Încercând să-şi ascundă cât mai tare venirea în România, Andreea Marin a ieşit prin Salonul Oficial al aeroportului Otopeni, rezervat de obicei numai oficialităţilor, însă nu a scăpat de presă.
Momentele însă cel mai tensionate au urmat plecării ei de la aeroport, când şoferul a încălcat toate regulile de circulaţie în încercarea de a-i pierde pe urmăritori. Fără să se gândească nici un moment că pune în pericol viaţa vedetei şi a fetiţei acesteia de cinci ani, şoferul limuzinei de lux a condus cu o viteză ameţitoare, având uneori peste 150 km la oră. Ba mai mult, el a trecut chiar pe roşu şi s-a angajat în depăşiri extrem de riscante.
Andreea Marin şi fiica ei, Violeta, au fost conduse la reşedinţa soţilor Bănică din cartierul Lacul Tei, deşi zvonurile spuneau că vedeta îşi mutase deja lucrurile într-o vilă din Pipera. Acolo au fost aşteptate din nou de bodyguarzii angajaţi, care au bruscat în repetate rânduri presa.

Mai mult: Andreea Marin, URMĂRITĂ DE GHINION! ACCIDENT CHIAR ÎN MOMENTUL ÎN CARE A AJUNS ACASĂ! FOTO & VIDEO – Vedete de la noi | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

Arnold Schwarzenegger se întoarce la actorie

realitatea

Octavian Radu pregateste trei investitii

realitatea

Bruneta de la Abba în variantă blondă

realitatea

Cele mai cunoscute mituri despre matreata

CULINAR TABU: Pui cu paste de orez

realitatea

Cum resimte industria de publicitate criza economica din SUA

realitatea

Scrie un comentariu