Tabu
PEOPLESlider

Anghel Damian, gest impresionant pentru Theo Rose. Cum a surprins-o pe platoul de filmare

Anghel Damian şi Theo Rose au început o relație pe platourile de filmare ale serialului „Clanul”, unde el este regizorul, iar ea deține unul din rolurile principale.

Cu ocazia încheierii filmărilor pentru primul sezon, regizorul i-a pregătit o surpriză iubitei sale.

La încheierea filmărilor pentru primul sezon, toţi cei implicaţi au aplaudat şi s-au bucurat, iar în momentul în care Theo Rose s-a ridicat în picioare, Anghel Damian a surprins-o cu un buchet impresionant de flori! Cântăreața a rămas uimită de gestul regizorului: „Doamne ajută, a fost frumos! Al doilea iese și mai bine, vin mai odihnită. Wow!”.

Anghel Damian a vorbit despre colaborarea cu Theo Rose la podcast-ul lui Codin Maticiuc, unde a dezvăluit că iubita sa a fost aleasă pentru acest rol dintr-un număr de 200 de candidate!

„Cu cât ești mai apropiat de cineva, cu atât mă oblig să fiu mai sever, mai atent, să pun o presiune mai mare, tocmai ca să nu vulnerabilizez întregul și să nu se confunde planul personal cu cel profesional. Am fost obligat să fac exercițiul ăsta și spun cu mâna pe inimă că Theo este un talent actoricesc uriaș, nu am văzut genul ăsta de talent până acum. Am lăsat publicul să aleagă dacă mă crede sau nu, dar eu cred asta cu toată ființa mea. Faptul că a făcut muzică la nivelul ăsta o ajută foarte tare. Este un talent de scenă, în toate formele ei. Are os de actriță și sper ca serialul „Clanul” să fie doar prima treaptă a carierei ei. Pentru rolul Verei, au dat casting 200 de actrițe”, a declarat Anghel Damian.

ARTICOLE SIMILARE

Scena Digitală ⎥ «Felii» cu Ofelia Popii

Ciocîrlan

Dwayne Johnson, fotografia care a stârnit controverse pe Internet

Andreea Damian

CNN scrie despre noua bucătărie românească pe care toată lumea trebuie să o încerce

Andreea Damian

Katy Perry trebuie să plătească milioane de dolari despăgubiri pentru cântecul pe care l-a plagiat

Andreea Damian

Cele mai frumoase idei de cereri în căsătorie care garantează un DA hotărât

Andreea Damian

Blackpink e prima trupă K-pop care s-a alăturat clubului celor cu miliarde de vizualizări pe YouTube

realitatea

Scrie un comentariu