Tabu
LIFESTYLESlider

Apa potabilă cu plastic, un produs încă nereglementat

Organizaţia Mondială a Sănătăţii va lansa un studiu care avertizează asupra riscului potential al ingerării  particulelor de plastic găsite în recipientele din plastic de apă potabilă.

Studiul vizează ultimele cercetări despre impactul particuleleor de microplastic care sunt destul de micuţe pentru a fi înghiţite şi care se găsesc în apa potabilă. Studiul apare după ce o organizaţie de presă – Orb Media – a găsit particule de plastic în apa potabilă vândută de unele dintre cele mai mari companii de profil. Nu există rezultate concrete care să arate că particulele respective pot să dăuneze sănătăţii însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii vrea să cerceteze în amănunt datele obţinute până acum.

Coordonatorul OMS în domeniul apei, Bruce Gordon a declarat pentru BBC că întrebarea cheie în acest caz este dacă pe termen lung, pe parcursul unei vieţi întregi spre exemplu, mâncatul sau băutul acestor microparticule de plastic afectează în vreun fel organismal uman. El spune că nu se doreşte alarmarea inutilă a consumatorilor şi că în continuare cea mai mare ameninţare la adresa sănătăţii este apa contaminată din cauza resturilor menajere în anumite ţări.

 

Testele coordonate de Orb Media au descoperit că în general, într-un litru de apă potabilă ambalată în plastic, există 10 particule de plastic fiecare mai mare ca diametru decât un fir de păr uman. Pe lângă acestea, tot într-un litru de apă, se mai găsesc aproximativ 314 de particule de plastic mult mai mici, invizibile ochiului liber. Unele dintre companiile care au comercializat astfel de produse au recunoscut că nu există o reglementare în acest sens, astfel încât legislaţia nu le obligă să scoată de pe piaţă produsele care conţin particule de plastic în exces şi nici nu se ştie care e cantitatea considerată exces. Problema nu este cu particulele care sunt mai mari şi pot fi eventual eliminate în mod natural de organism ci cu cele foarte mici care pot să intre în tractul gastro intestinal, apoi prin ţesuturile acestuia şi să circule prin întregul corp cu implicaţii necunoscute asupra organelor şi ţesuturilor.

De curând, Uniunea Europeană a anunţat că doreşte să reducă numărul de sticle de plastic folosite în statele membre. În acest sens, urmează să modifice directiva apei potabile şi să oblige guvernele naţionale să crească accesul cetăţenilor la sursele publice de apă.

ARTICOLE SIMILARE

Shakira si Pique formează cel mai atractiv cuplu din lume

Andreea Damian

Avengers: un nou personaj – o super eroină musulmană în rolul Kamala Khan

realitatea

Autorul George R. R. Martin: Game of Thrones ar fi putut avea 13 sezoane

Andreea Damian

Mihaela Radulescu, luata la misto pe Facebook. “Te-ai saturat de vechea ta tigaie care lipeste clatitele?”

Nelu Ploieșteanu, în stare gravă la spital după ce a făcut COVID-19

Andreea Damian

Leptina, hormonul care suprimă senzația de foame, ar putea fi folosit pentru tratarea obezității

realitatea

Scrie un comentariu