Tabu
lifestyle

ARTA LA VERDE / Expozitie Adrian Ilfoveanu: “Pasari” la AnnArt

Arta la Verde cu Adrian Ilfoveanu

 Galeria AnnArt  anunţă vernisajul expoziţiei de sculptură Adrian Ilfoveanu: Păsări și lansarea programului Arta la Verde. 

 Artist de mare intensitate  și independenţă creativă, Adrian Alexandru Ilfoveanu aparţine generaţiei de artiști afirmaţi după ’89, dar care nu s-a alăturat de fapt niciunei grupări anume și care nu pare să deţină atribute ale vreunui curent dintre cele care au străbătut artele plastice la noi în ultimii douăzeci de ani. Mai degrabă solitar, Adrian Ilfoveanu aparţine eventual marii tradiţii animaliere în arta plastică, cu ale sale lucrări impresionante ce înfăţișează  vietăţi stranii – păsări, pisici, insecte sau bivoli – desprinse  dintr-un imaginar mitic și tulburător. Lector la secţia de Sculptură a Universităţii Naţionale de Artă din București, Ilfoveanu are totodată un palmares cu prezenţe interesante în expoziţii colective în România precum și în Germania, Norvegia, Danemarca sau Emiratele Arabe. 

 Expoziţia Păsări este, riguros vorbind, prima expoziţie personală a artistului, care se alătură astfel portofoliului de creatori promovaţi de galeria AnnArt.  Astfel, un grup de 15 lucrări în bronz, lemn și piatră, în selecţia autorului, vor fi expuse la galeria AnnArt –  în sălile propriu-zise precum și în grădină, în perioada  9 – 30 mai. Vernisajul expoziţiei de la la AnnArt are loc marţi 8 mai la ora 19, când se va lansa și catalogul Adrian Ilfoveanu, cu serii fotografice realizate de Steluţa Roșca-Stănescu și care surprind cu mare expresivitate calitatea dramatică a lucrărilor artistului.   

 În acest context, programul  Arta la Verde, care debutează cu Adrian Ilfoveanu, este menit să asigure o expunere cât mai diversă și cuprinzătoare a artei contremporane în mediul verde al orașului București.

 “Planul a pornit cu un pas mic: extinderea spaţiului galeriei noastre prin adăugarea unei noi ‘săli’, cu dușumele de iarbă – adică grădina din str Mahatma Gandhi, unde dorim să expunem cu regularitate lucrări de sculptură și instalaţii semnate de artiști de marcă din România. Programul Arta la Verde are în vedere instalarea unor lucrări în spaţii publice și private, care să permită un raport direct, informal  al publicului cu arta contemporană. Ca în oricare mare (sau mic) oraș al lumii civilizate, întâlnirea cu arta timpului nostru trebuie să fie vie, suprinzătoare, să ne bucure sau să ne descumpănească – în orice caz, să nu ne lase indiferenţi.”  Gabriela Massaci, Director Programe Annart.

 Printr-un program de parteneriat, galeria AnnArt  va expune sculptură in parcul Herastrau, cu sprijinul ALPAB, pe peluzele vecine galeriei în zona Kiseleff, în asociere cu Muzeul Țăranului Român și cu Institutul de Geologie al României precum și în colaborare cu organizaţia non-guvernamentală MaiMultVerde. 

 Un  segment important al programului Arta la Verde și care constituie totodată o premieră în România, propune constituirea unor spaţii însolite de expunere temporară de artă contemporană în cadrul unor reședinţe private din București sau zonele limitrofe.  Astfel, Arta la Verde debutează cu sprijinul și generozitatea familiei Sorin Roșca-Stănescu, prin expoziţia de sculptură în aer liber Adrian Ilfoveanu, cu vernisaj și dezvelire a unei lucrări monumentale, vineri 4 mai, la ora 18, la Siliștea-Snagovului.  Expoziţia va fi deschisă în perioada 4 mai – 4 septembrie putând fi vizitată cu o programare informală prealabilă, detalii la [email protected] sau 0752.042.042

 

AnnArt Gallery s-a înfiinţat în luna mai 2011 și s-a poziţionat drept un susţinător dedicat al artei contemporane, promovând artiști consacraţi și talente emergente deopotrivă. Galeria  este situată în zona Kiseleff/ Arcul de Triumf, la primul etaj al unei clădiri de patrimoniu concepută în anii ′30 de către arhitectul francez Eduard Doneaud, transformat într-un spaţiu expoziţional de prim rang.

 

 
 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Kate Moss se călugărește?

realitatea

Angelina Jolie, sexi în piele, la premiera “Inglorious Basterds”

realitatea

Cum se pregateste Carmen Negoita pentru London Fashion Week

realitatea

Pink a devenit tatuaj pe piciorul fostului soț

realitatea

Vremea decontului

realitatea

Au fost anunțate nominalizările la Premiile Grammy

realitatea

Scrie un comentariu