Home > Agenda > Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu. Recuperarea unui om, dispariția câtorva milioane.

Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu. Recuperarea unui om, dispariția câtorva milioane.

Intr-o Sala a Palatului plina cu copii, oameni in varsta si oameni de film, plini la randul lor cu Eugenii si Pepsi oferite de organizatori, proiectia filmului lui Andrei Ujica si al Danei Bunescu ( montaj si sunet) a inceput direct cu imaginile galben-verzui  din timpul procesului, imagini atat de familiare celor de peste 25 de ani. Una din cele doua camere Beta cumparate de Ceausescu pentru a ii documenta vizitele de lucru filma astfel ultimele momente ale unui om sfarsit.

Dinspre final plecand, montajul sare in urma pana la moartea lui Gheorghiu Dej, pe vremea cand Ceausescu era doar unul dintr-o multime, asa cum il si descoperim in imaginile din martie 1965. Secventa funeraliilor lui Dej este extrem de intensa, demonstrand rapid inteligenta montajului – foarte putine alte imagini ar fi putut sa se ridice la nivelul emotional stabilit de inceputul filmului. Eleganta cadrelor alb-negru, rigoarea liniilor formate de oamenii asezati la coada pentru a isi prezenta omagiile, arhitectura unui Bucuresti care nu mai exista, toate acestea transmit idee unui altfel de sfarsit, pe cale sa se insinueze, unul mai de lunga durata.

Urmeaza un sir lung (filmul are trei ore, desi nu s-ar zice) de manifestari de bucurie, de hore si de veselie, de cantece si de dansuri, intai autentice, apoi tot mai regizate, un recensamant global continuu – nu cred sa fi vazut vreodata intr-un film atat de multe corpuri in miscare, agitand membre si scandand, parca facute special pentru asta! – o coregrafie din care, in moduri cateodata de neinteles, Ceausescu reuseste sa iasa in fata, sa se desprinda si sa fie viu. Marea reusita a unui documentar este sa redea viata celor pe care ii prezinta. Pe ecran Ceausescu inceteaza sa mai fie poza tot mai tanara cu care se deschideau manualele de pana in ’89, vocea haraita din difuzoarele mici si albe cocotate pe peretii salilor de clasa, entitatea pe seama careia nu era bine sa faci glume, dar care explica si foametea si frigul si frica si cam tot ce era rau in Romania  – in filmul lui Andrei Ujica, Ceausescu redevine om. Glumet sau tandru, smecher sau timid, ridicol sau de temut, Nicolae Ceausescu isi recapata atributele umane desprinse fie din episoade oficiale sau din mici inregistrari video « de familie » (montajul a fost realizat din peste 1000 de ore de imagini de arhiva si nu comporta nici un fel de voice-over sau adaugiri).

Curgerea filmului, nu mereu cronologic liniara, ni-l descopera pe Ceausescu nu neaparat complex, cat complet, reusind  un portret cum probabil insusi acesta si-ar fi dorit. Dincolo insa de afirmatia facuta prin insusi titlul filmului, regasirea omului Nicolae Ceausescu presupune un al doilea portret, unul mult mai trist si mai sumbru, pe care autorii il realizeaza discret, dar consecvent. Entuziasmul multimii vis-a-vis de viitorul conducator iubit era debordant spre sfarsitul anilor ’60. Decizia de neparticipare la invadarea Cehoslovaciei pe motiv ca fiecare popor este suveran pe teritoriul sau, nu a facut decat sa il confirme pe Ceausescu ca liderul demn de urmat. Entuziasmul autentic din acei ani precum si multimea oamenilor vii dispare insa odata cu trecerea anilor, cu decolarea avioanelor cu lideri importanti, incapabili sa ajute in vreun fel, cu instalarea noroiului, mizeriei si saraciei. Portretul si recuperarea omului Ceausescu are ca revers portretul dezumanizarii, al disparitiei unui popor care se vede redus la milioane de caiete, milioane de creioane si sute de mii de stilouri, toate scriind ca il vor reales in fruntea tarii pe fiul cel mai iubit al poporului. Si asta ani si ani la rand. La ultimul congres al partidului entuziasmul lipseste, sunetul palmelor si expresia fetelor avand rezonanta unui lemn de cruce.

Finalul filmului, departe de a aduce revelatii, te face sa te intrebi unde si cine a gresit. « Autobiografia lui Nicolae Ceausescu » intra de astazi, 29 octombrie, in cinematografe.

P.S.: Am apreciat rasul cvasi-general trezit de anumite momente ale filmului – l-am luat ca pe un semn de sanatate, o dovada a faptului ca timpul trece cateodata si spre binele nostru.

Articole asemanatoare
TIFF pe scurt / Ei zic concluzii, eu zic Todd Solondz

Comenteaza acest articol

Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu. Recuperarea unui om, dispariția câtorva milioane.

by realitatea   2 min
0